TBF

EPISODUL #10

E

În acest episod îl am ca invitat pe Dan Paștiu, fondatorul DAbo Doner, cea mai mare franciză românească de fast food.

Asculta episodul pe: Apple Podcasts, Spotify, Google Podcasts, Stitcher

Probabil că știi deja că sunt implicat foarte mult în franciza DAbo Doner de mai bine de 2 ani. Cred cu tărie că poate fi una dintre companiile care să contribuie la misiunea mea pe următorii 40 de ani și anume să cresc 10 afaceri românești astfel încât să ajungă numărul 1 la nivel mondial în industria lor.

În ultimii doi ani am avut, împreună cu Dan (fondatorul DAbo) și Loredana (CEO-ul DAbo), victorii remarcabile pe piața de fast food. Am deschis 50 de locații în România. Am început să ne extindem internațional. Am stabilizat sistemul de procese și proceduri și, împreună cu TBF Systems (companie de dezvoltare software specializat pentru business), construim un ecosistem complet digital pentru a controla și automatiza întreg grupul.

Iar în această criză, care a destabilizat majoritatea business-urilor, noi am ajuns să fim numărul 1. Am avut aproape toate locațiile deschise și profitabile (în afară de cele din centrele comerciale) în momente în care aproape toți ceilalți au închis pe capete.

Având în vedere că este al zecelea episod din podcastul TBF Show, acesta este unul special. În primul rând are două ore și ceva 🙂 În al doilea rând nu este consultanță. Ar fi fost culmea să facem consultanță, având în vedere că vorbim cel puțin 10 ore pe săptămână de doi ani încoace! În schimb, este o discuție între doi prieteni despre:

  • cum am trecut prin criza sanitară
  • ce acțiuni concrete am făcut de la începutul carantinei și până acum
  • cum a fost trecerea de la o firmă mică, la una de 25 de milioane cifra de afaceri și aproape 1000 de angajați
  • provocările de management
  • greșeli în antreprenoriat
  • eșecurile de la începuturi
  • și despre cum am lansat o nouă franciză de fast food, Dabo Grill, în mijlocul carantinei

Este o discuție din care ai multe de învățat chiar dacă ești la început sau ai deja o afacere mare. Sunt povești de viață, de busines. Sunt povești despre succese și eșecuri. Și sunt multe povești care destramă miturile de succese peste noapte și afaceri ușoare.

Link-uri

https://dabodoner.ro/
https://dabogrill.ro/
https://franciza.dabodoner.ro/

Transcript

RC: (00:02:54) Salutare frate, ce faci?

(DP): (00:02:58) Bună Răzvănel, ce să fac? Treabă! Nu-mi văd capul de treabă, îmi vine să… să înnebunesc câte, câte sunt de făcut! Dar ok, bine, sănătos, îs bine, familia-i ok… suntem cum trebuie! Și cu multă muncă nu mă plâng că dacă ne plângem că avem de muncă… e nasol! Problema e trebuie să ne plângem când n-avem de muncă!

RC: (00:03:28) Cam așa ceva! Dar oricum a fost și încă mai urmează o perioadă destul de interesantă. Noi, ca DAbo și TBF și așa mai departe, am ieșit al dracului de bine din perioada asta, însă nu se oprește aici pentru că criza economică încă nici n-a început și mai avem, mai avem mult!

DP: (00:03:58) Perfect de acord cu tine! Eu tocmai spuneam într-un interviu la Ziarul Financiar și l-au preluat și cei de la Digi24, în care aveam o metaforă în care spuneam că criza asta e ca o cădere în prăpastie, adică nu s-o întâmplat treptat, n-o fost o chestie care să te pregătească, pur și simplu o fost o prăpastie, ai căzut în prăpastie și din prăpastia asta se iese al dracului de greu! Adică cine-o căzut și n-o murit, garantat are ceva rupt și îi va fi foarte greu să iasă la, la suprafață. Cred că cei care spun, cu ieșirea asta din criză în V, cred că citesc romane SF pe undeva. Nu există o ieșire din criză în V din punctul meu de vedere, mi-aș dori, – dă Doamne să n-am dreptate! 

RC: (00:04:57) Depinde de la ce distanță te uiți, știi?, că mereu e un V! Dacă te uiți pe 5 ani probabil că va fi un V!

DP: (00:05:03) Păi, e-un V, dar e un V care … o latură o are mult mai oblică decât cealaltă! 

RC: (00:05:09) E un V făcut de copiii de grădiniță! 

DP: (00:05:11) Da, e un V de-ăla care seamănă mai mult cu U și U-ul ăla n-are nicio treabă cu chestiile paralele în cifră! Mi se pare… Dar, sper să mă înșel eu și să te înșeli și tu de… e o cădere în prăpastie și garantat vom ieși greu din ea! Din fericire, ai muncit mult, la fel am fost și eu, chiar am avut zile în care am muncit împreună, și s-au văzut rezultatele. Eu am ieșit din stare de urgență, DAbo a ieșit din stare de urgență cu 28 de locații active, ceea ce este…    

RC: (00:06:01) Nu știm exact statistica dar, cu siguranță, ca fast food românesc, suntem pe primul loc, nu știu dacă pe primul loc din țară, nu știu dacă și în comparație cu ceilalți mari doi competitori din internațional dacă i-am depășit în, în perioada asta, dar e foarte posibil. 

DP: (00:06:25) Deci eu nu cred c-au avut nici lanțurile mari de care vorbești tu 28 de locații pe starea de urgență deschise, având în vedere că DAbo are undeva la 50 de locații naționale și două internaționale dar din care îs, cinci sunt sezoniere, deci e clar, nu se pune problema de a fi deschise, iar nouă sunt în mall-uri 

RC: (00:06:58) Da, deci n-aveau cum!

DP: (00:07:00) Pe-astea n-aveau cum, n-aveam cum să le am deschise iar în orașele în care erau foarte apropiate două locații am… am preferat să lucrez doar de pe una, având în vedere că se lucra online, atuncea puteai să faci comand… comenzi doar de pe una ca să nu, să nu-ți împrăștii angajații și să nu faci risipă de costuri. Am optimizat pe cât am putut costurile în perioada asta și am lucrat la capacitate, aș putea spune, chiar ca-n perioade normale, doar că n-am fost pe aceeași profitabilitate fiind căpușați de platformele de livrare care evident că îți iau tot profitul prin comisioanele lor foarte mari, aberante de-a dreptul!  

RC: (00:08:03) Sunt scandaluri în toată lumea, nu- nu doar în România cu aceeași poveste pentru că, pur și simplu au o… au un adaos atât de mare încât omoară, pur și simplu omoară companiile care oferă serviciile! Pentru că omul n-o să vrea să-și cumpere un sandviș la 50 de lei, nu te înțelege pentru asta, el consideră că atât ai pus tu prețul – ai pus prețul 50 de lei, dar nu știu că 50% depinde de mărimea companiei. Normal, noi avem niște prețuri mai bune dar, când începi și încerci să intri pe platformele astea, în afară de faptul că trebuie să dai undeva între 30 și 50% la început și mai sunt și alte probleme, că vin și te obligă să faci anumite promoții care nu le iau din banii lor!     

DP: (00:09:00) Platformele, Doamne, astea de livrare s-or văzut o perioadă în care lumea depindea de … depindeau de ei…   

RC: (00:09:11) Din perspectiva mea, sunt noile mall-uri astea, știi? Intri în mall, te pune să plătești niște prețuri exorbitante pentru chirie, să nu vorbim de alte costuri care te duc la niște prețuri stupid de mari, pentru că-ți oferă trafic. Cam asta fac și astea. 

DP: (00:09:32) Exact! Foarte smart ca business foarte smart! Deci nu… n-am ce să spun! Foarte smart! Practic, noi spuneam până acuma că procentual chiria din mall-uri unde era de 8 -9 -10, depinde cum negociai cu mall-urile, la sută, era mare chiria în mall. Păi chiria în mall-uri nu-i mare, ia plătește 40% la platforme să vezi e mare atuncea?

RC: (00:09:57) Exact! Exact! E interesant cum guvernele ajung să reguleze genul ăsta de de servicii abia după ce aproape că se duce totul în cap. Pentru că ăsta e unul din serviciile care are nevoie să fie reglementat. Adică nu poți să te duci cu adaosurile astea atât de stupide, la fel cum și mall-urile au nevoie să fie reglementate mult mai bine. Ieri am avut o victorie. Una din companii a reușit cu adevărat să câștige procesul împotriva mall-urilor. Dar înainte era de de neauzit să câștigi un proces împotriva mall-urilor, pentru că contractele nu erau făcute pentru tine, erau făcute pur pentru ei și atât. Nicio putere nu ai și, nefiind reglementați, ei pot să facă tot ce vor pentru că pur și simplu au spațiu și sunt doritori, sunt doritori mai ales în afară de brandurile mari care nu-și permit să nu fie în mall-uri, ai nevoie să fi acolo pur pentru imagine. Și dacă s-ar duce cineva și s-ar uita în spate ar vedea cât de multe branduri mari sunt pe pierdere, pierderi mari, dar pur și simplu stau în mall pentru imagine și ei se bazează pe lucrul ăsta, dar totuși e o diferență, cum să zic, în câștigul acestor companii de delivery și anume, e adevărat plătesc și mai mult decât în mall-uri, însă măcar plătesc atunci când fac o vânzare. În mall, plătesc fie că fac vânzare fie  că nu, iar dacă fac vânzare plătesc mai mult. Știi că am avut cazul ăla unde, nu mai știu în care oraș, cu o locație DAbo din mall și a chemat francizatul la discuții, francizatul era fericit că zicea: „hai că în sfârșit avem niște discuții, putem să ai tăiem din chirie acuma când nu e trafic” și când au ajuns la discuții, de fapt discuția era despre faptul că să semneze un document prin care se obligă plătească chiria full în lunile în care a fost închis!

DP: (00:12:00) Exact, da, exact!  Sunt nebuni! Mi se ridică părul pe mână când vorbesc de mall-uri că realmente senzația mea e aia de greață când mă gândesc la parteneriate cu un mall. Eu sunt genul de, genul de om care prin business înțelege parteneriatul, nu înțelege doar win-ul direct, ci win-win-ul și ei nu au noțiunea de parteneri. Ei, tu ești clientul lor, ei sunt Dumnezeu și n-ai ce să discuți mai departe.

RC: (00:12:42) Da, așa e. 

DP: (00:12:43) E strigător la cer, eu îs antreprenorul care crede în parteneriate și atuncea când văd că presupusul meu partener de fapt e doar un beneficiar al, a cea,  a serviciilor pe care eu le fac și nu-l interesează de situația mea, atuncea mă retrag cum și chiar intenționez, nu știu dacă ți-am spus, dar eu, dacă nu -mi fac condiții cum le vreau și cum îs decente, nu, că nu vreau să-mi dea gratis spațiul, dacă nu-mi dă condiții decente eu chiar iau în calcul să ies din mall, din toate mall-urile.  

RC: (00:13:28) Faptul că DAbo nu s-a dezvoltat pur prin mall-uri este unul din motivele principale pentru care acuma este numărul unu în piața de food și toate locațiile în momentul ăsta sunt profitabile, nu doar că le avem deschise. Și ne-a salvat enorm de mult și asta e lecție interesantă pentru toți antreprenorii: vezi cui îi dai puterea că mulți acum au impresia că dacă, dacă am ajuns în mall, pentru că mă gândesc că foarte mulți o să încerce să fie păcăliți de mall-uri având, vor avea mulți care nu vor mai plăti, care…pentru că nu au de unde, nu ai de unde mai ales business-urile mici și mijlocii, cele  mari își pot calcula pierderile pe șapte ani, cele mici dacă au pierderi două luni de zile se închid. Și mulți vor fi atrași de ideea „aoleu, trebuie să pierd spațiul ăsta din mall că dacă îl pierd nu o să-l mai găsesc”. Și o să  mai păcălească destui oameni care să le ocupe spațiile, pentru că nu sunt, nu au destulă experiență încât să citească bine ce dracului scrie în contractul ăla și la ce se înhamă, semnează cu ochii închiși și apoi vor fi ca, ca într-o închisoare. Și cred că este o lecție pentru antreprenorii români: ai grijă unde te duci și cine controlează locul ăla! Mă voi duce într-o locație de stradă, pot să schimb locația de stradă dacă cel care mi-a închiriat spațiul este un  dobitoc. Mai am soluții. În mall, m-am scos!  Mai sunt câteva companii care dețin toate mall-urile și lucrează al dracului de bine împreună, ele. La fel este și cu Marketplace-urile, mulți văd acuma ce se aruncă în ori în Marketplace-urile astea de food de…gen delivery și așa mai departe, sau Marketplace-uri gen eMag, și își construiesc bine business-ul pe baza businessului ăluia, pentru că pur și simplu cred că acolo e traficul și este un business simplu. Este un business simplu, pare la început, că nu-ți mai bați capul cu traficul însă, te termen lung, ai dat toată puterea și este posibil să vină, uite cum a venit chestia asta la care nu se putea aștepta nimeni și să te ducă în cap.

DP: (00:15:49) Deci din punctul ăsta de vedere chiar mă bucur că putem share-ui asta și…cu alți antreprenori și le recomand să fie foarte atenți în momentul în care semnează un contract, mai ales contractele de chirie care…tu pleci ca antreprenor și intri cu inima deschisă și zici „eu vreau să fac treabă aici, vreau să să-mi meargă business-ul aicea” și atuncea nu pleci deloc cu ideea că ești expus să nu-ți meargă, că tu ești entuziast, și nu te interesează condițiile pe care le pune chiriașul în momentul în care nu-ți merge treaba, că tu nu te gândești la asta. Și ca să nu mai spun că vin de ăia și spun „aicea e pusă doar așa, nu se pune problema, ne înțelegem”. Dacă ne înțelegem, să ne înțelegem acuma, nu lăsați să vă înțelegeți la sfârșit! Când n-o să vă meargă să vă treziți înșelați și o să vă treziți fără absolut nimica. Deci asta cu „lasă că ne înțelegem noi” și ”lasă că asta e pusă oricum numai așa în contract!”,  mi se pare cea mai mare idioțenie pe care o poate spune un  proprietar către un chiriaș. Păi dacă e pusă numai așa în contract hai să o scoatem, nu vreau să am lucruri doar așa puse în contract! La mall-uri nu ai ce negocia lucrurile acestea pentru că acolo îs nenegociabile.

RC: (00:17:22) Exact. Și aveți grijă la statistici, niște statistici corecte. În ultimul timp am fost întrebat destul de des dacă „să iau spațiul în mall-ul ăla”, „să iau spațiul în mall-ul ăla” și tuturor ce-am spus este: în primul și primul rând trimite-ți un om care să petreacă acolo câteva zile, în perioade diferite ale zilei, în perioade diferite ale săptămânii, să măsoare traficul acolo unde vrei să iei spațiul. Pentru că tu de fapt de aia iei locație în mall, pentru trafic și vezi ce se întâmplă. Poți să testezi, nu trebuie să te arunci cu capul în față și să iei cifrele lor, care oricum nu sunt corecte și care o să vadă fiecare după ce o și-a luat contractul, că primesc statisticile de trafic o dată la trei ani, când merge bine. 

DP: (00:18:20) Răzvan, eu am cerut traficul din octombrie. Am cerut pe toate mall-urile traficul și o venit martie și nu mi-a dat nimic scris.

RC: (00:18:36) Da, este o lecție de antreprenoriat și cred că de asta am și vrut să avem discuția asta. Nu putem să avem aicea consultanță – tu să mă întrebi pe mine – lucrăm împreună de doi ani de zile și vorbim cred că de mai mult de zece ore pe săptămână, însă cred că discuțiile noastre sunt de ajutor pentru ceilalți antreprenori. Pentru cei mari măcar știu ce se întâmplă și cum acționăm în situațiile alea. Iar pentru cei mici măcar nu sunt fraieriți, pentru că e foarte ușor când ești mic și plin de visuri să crezi că totul e așa cum se spune și apoi ajungi să fii mare dar mare însemnând cu enorm de multe cheltuieli. Că mare nu ești doar că ai multe venituri ci ai foarte multe cheltuieli și te trezești cu veniturile în cap dar cheltuielile rămân la fel.

DP: (00:19:35) Răzvan, cei mici, cum am spus și înainte, cei mici nu au numai partea frumoasă și entuziastă de la, din start-up, știi? Deci asta, toți îl avem! Nu e antreprenor să nu aibă entuziasmul ală când începe un business. Nu începe un antreprenor un business cu ideea că „bă, ce fac dacă nu merge?” Nici unul nu ne punem problema că nu merge. Știm toți că ideea noastră e senzațională, știm toți că lucrurile cum le facem noi nu le va face nimeni, știm toți că vom sta 24 din 24 și 7 din 7 în business-ul nostru și ca noi, nimeni n-o să facă mai bine business-ul ăla… Toți plecăm așa, nu cred că este vreun antreprenor care să plece la … la drum cu gândul „păi fac dar să văd un pic dacă merge, fac un pic dar… fac dar nu sunt sigur că bag banii și o să meargă!” Nu există, asta e tipic antreprenorilor să ai entuziasmul ăsta! Iar cei mari, când ajungi să fii mare, business-ul îl ai la sutime de procent, nu la procent. Business-ul e calculat la sutime de procent, la procente, deci acolo un procent, o deviație de un procent în business-ul lor e enorm de mult! Văd în DAbo! Gândește-te, DAbo a avut anul trecut cifră de afaceri de 25.000.000, gândește-te, la €25.000.000, doar 2% să ai deviație din €25.000.000, câți bani sunt acolo. Și DAbo, de bine de rău, pe piața de fast food e un pion foarte important, dar sunt alte business-uri mari, nu, imense, mult mai mari decât DAbo, gândește ce înseamnă la ăia un procent deviație.

RC: (00:21:31) Păi, la noi o deviație de 2% înseamnă €500.000, o jumătate de milion de euro. Ăștia sunt banii la care majoritatea antreprenorilor, începători de exemplu, visează să ajungă. Ai, ai impresia că, atunci când îi ai pe ăia, ești mare! Și când ajungi să, aia să fie o pierdere de 2%, o deviație, lucrurile se schimbă. Însă și antreprenorul ar trebui să se schimbe și asta poate ar trebui să avem o mică discuție despre asta. Tu știi cum e, la fel cum știu și eu, am plecat de la nimic amândoi, fiecare a făcut-o cum a crezut și, la fel, tu ai plecat de la nimic, ai făcut vreo 9 business-uri în HoReCa înainte să, să ajungi să faci DAbo și nu e ca și cum, atunci când ai ajuns să faci DAbo, gata, a avut succes peste noapte, că așa se crede… Dar o să ajungem și acolo, ce vreau să scoatem aici puțin în, în evidență e trecerea de la un antreprenor începător, care a stat, îi merge business-ul, i-a crescut, dar la un moment dat îți dai seama că pur și simplu nu poți s-o mai duci și ai nevoie să treci pe sisteme, ai nevoie să treci pe responsabilități, ai nevoie să treci pe oameni recrutați așa cum trebuie… Cum a fost trecerea asta pentru o, pentru tine? Cum s-a întâmplat?       

DP: (00:22:57) Treptat, deci nu treci de la antreprenor de start-up, plin de entuziasm și de … de băgat în afacere până peste cap la antreprenorul acela analitic care își urmărește doar viziunea și are oameni sub el în organigramă care reglează tot ce îi de făcut în toată organizația. Deci nu se trece peste noapte și nu ai cum  să spui „de mâine mă trezesc și de mâine nu mai fac decât lucrurile acestea”. Inclusiv partea  de a trece din partea de conducere, din partea operațională de conducere în a deveni antreprenor care să răspundă doar de viziune este foarte dificil, ca să nu mai spun, cum ai amintit înainte, eu am plecat de la cumpărat legume și stat la casă și făcut aprovizionarea cu toate nebuniile… Nu vrei să știi de câte ori nu mă întrebau angajații „șefu, unde-i mătura?”, „dar, șefu, îmi trebuie un cui”, „dar, șefu, n-am, n-am sare”… Deci, de acolo până a fi antreprenor la care, pe care toți îl vedem poate undeva, așa, pus pe un piedestal -„Doamne, cu, ce tare e omul ăla!”  – drumu-i lung și nu se face peste noapte.                

RC: (00:24:55) Și este, de multe ori este, este dureros pentru că învățăm anumite lucruri în, în pașii de început – și când zic „pașii de început” nu zic jumătate de an, sunt ani de zile în pașii de început – și învățăm multe lucruri care aveai impresia că alea sunt cele care ne-au adus succes și avem dreptate, pentru că faptul că am controlat la început noi calitatea, știam toate lucrurile, alea ne-au adus succes!   

DP: (00:25:25) Așa e, eu spun tuturor – și în toate interviurile care le dau, și când vorbesc cu antreprenorii – spun că cei trei ani de zile în care eu am stat casier pe tură întreagă la DAbo în Costinești, deci lucram 12 cu 12, 7 din 7, adică intram la 8:00 dimineața ieșeam la 8:00 seara și pe tura următoare intram la intram la 8:00 seara și intram la 8:00 dimineața – dar eu fără perioada aceea, în care am fost aproape de client, în care am înțeles toate problemele pe care le are un client când vine la noi și toate motivele pentru care vine un client la tejghea, atuncea am putut să, să înțeleg cu adevărat ce dau eu, ce livrez și ce să fac ca serviciile mele să fie mai, mai bune. DAbo n-ajungea unde este acum fără perioada aceea. Perioada aceea este ca o temelie.     

RC: (00:26:37) Este critică,  e locul în care îți vezi cu adevărat valoarea business-ului, este în locul în care îți creezi de multe ori valorile, ce-i important și ce nu în business. E foarte adevărat, însă, că foarte mulți, majoritatea antreprenorilor rămân acolo, nu mai reușesc să mai iasă din mocirla aia. Dar nu este, nu e ca o idee în care ar trebui să sărim peste ea, pentru că … Mi-aduc aminte, prima oară când am vrut eu să, să dau Management Fundamentals, să-l dau cât mai multor companii să-l folosească în sistemul de management, am zis un lucru pe, în reclamă și anume „De la un antreprenor care a crescut, a dublat peste 300 de companii” și normal că, primul și primul lucru, oamenii frumoși care-i avem pe … rețelele sociale au sărit în cap că nu e posibil să faci asta în 13 ani. Zic „nu, nu, nu, e posibil” dar eu am lucrat, dormeam 4 ore pe noapte și lucram cu 24 de business-uri în același timp și m-am distrus și pe mine și viața mea personală și tot ca,  pur și simplu, să trec prin mocirlă”. Degeaba trecusem înainte prin 15 afaceri și crezusem că înțelesesem lucrurile, pentru că nu le înțelesesem. Aveam nevoie să le văd în enorm de multe industrii, în enorm de multe tipuri de start-up-uri, tipuri de companii deja stabilite, tipuri de companii mari, ce se întâmplă și ce nu se întâmplă… Și apoi ajungi, cum am numit eu, ajungi la fundamente, la lucrurile alea care vezi „băi, din toată complexitatea asta, dacă faci lucrul ăsta, lucrul ăsta și lucrul ăsta bine, lucrurile merg, lucrurile funcționează”. Și la fel este și cu un antreprenor în food, prima oară trebuie să știi despre ce naiba e serviciul tău și mâncarea ta, nu poți, pur și simplu, să angajezi direct oamenii și să spui „ok, voi faceți..” și va ieși ditamai business-ul.

DP: (00:28:58) Știi cum e, Răzvan? Eu până să stau la casă… și, crede-mă, eu lucrez, am 9 business-uri de … de HoReCa până la, până la DAbo, și am făcut câteva afaceri în care și acum funcționează și sunt celebre în Sibiu…

RC: (00:29:24) Păi pe tine te-au numit… cum era?

DP: (00:29:31) Am fost… pus în cartea Personalități de referință ale Sibiului.

RC: (00:29:34) Dar asta a fost înainte de DAbo!

DP: (00:29:37) Asta a fost în… ce să zic, acum vreo 10 ani, nouă ani, nici nu știu, înainte de DAbo, da, într-adevăr.  

RC: (00:29:45)Cumva pasiunea ta a fost HoReCa.

DP: (00:29:47) Da, da, și este în continuare, nu am …

RC: (00:29:50) Hai că credeam că te apuci să-ți faci mall!

DP: (00:29:54) Până, da, da! Nu, sau firmă de construcții, că acuma toată lumea construiește! Nu-i rău, dar nu mă pricep, aș construi și eu dar nu mă pricep și prefer să nu mă mai bag în lucruri pe care nu mă pricep. Aveam impresia că eu, până să stau la casă, vând un sandviș foarte bun. Deci chiar asta era senzația mea și convingerea mea, nu senzația, convingerea mea că, eu dacă vând un sendviș foarte bun, aia cumpără clientul. Dar clientul de fast-food nu cumpără un sandviș, clientul de fast-food cumpără confort, cumpără timp, cumpără operativitate, cumpără imagine, cumpără emoțional, că ce pregătești te vede și îi place cum arată  înăuntru și vine și cumpără de la tine. Deci el nu cumpără doar când i se face foame și știe că acolo e sandvișul e bun și vine acolo să cumpere, sau că e mai ieftin. Nu cumpără, lumea nu mai cumpără sau nu mai mănâncă doar că-i ieftin. Sunt oameni care cred că dacă e ieftin dau tunul.  Eu nu vând lucruri ieftine, eu nu sunt un fast-food ieftin. Nu sunt nici scump, nu sunt cum sunt burgerii ăștia de fițe care au apărut acuma, prin București mai ales, unde un hamburger este 40-50 de lei, chiar și mai scump. Bravo lor, ei au nișa lor și vând pe nișa, nișa aia. Dar eu nu…sunt la capitolul fast-food undeva pe nișa de mediu și pe nișa aceea de oameni care vor să aibă, să mănânce calitate. Sunt și de ăia care vor să mănânce ieftin și mult, care merg și cumpără o shaorma cu de toate, nu contează ce gust are, contează să fie mult. Dacă tot plătesc 15 lei pe shaorma, să fie cu de toate. „Păi vă pun porumb?”, „Da, puneți-mi  porumb”. „Vă pun și varză roșie?”, „Da”, „Vă pun și varză murată?”, „Da”, „Vă pun și catch up?”,  „Da”, „Vă pun și roșii proaspete?”, „Da”, ”Vă pun și cartofi?”, „Cum, fără cartofi nu se poate!”, „Vă pun și castraveți murați?”, „Cum să  nu!”, „Vă pun și maioneză pe castraveții murați?”, „Cum să nu!” Și pui de toate că dacă tot ai plătit și vrei măcar să pui de toate. Și îți face un bebeluș din ăla, ți-l pune în mână de zici că acuma a ieșit din maternitate cu el, care n-are nicio legătură cu…cu logica culinară, care efectiv e o aberație culinară.  Cine mănâncă castraveți murați cu maioneză, de exemplu, acasă? Nu cred că există om în lume să mănânce așa ceva.  Eu încă mă mir că nu au făcut, nu a apărut shaorma în care să bage ăștia gem, deci aia, aia mai lipsește!

RC: (00:33:06) Nu, dar ar fi o idee bună de franciză.

DP: (00:33:11) Eu nu vând un produs în care să punem de toate, eu vând un produs în care punem ce trebuie și știu ce produs, când mănânci un doner de la DAbo, după ce mănânci nu simți ca ți-au, că ți-a intrat un bolovan în stomac și nu te mai poți ridica. Dar simți că ești hrănit, simți că papilele tale gustative au fost satisfăcute, simți că ai energia necesară să poți să mergi mai departe. Și asta, asta vor majoritatea oamenilor. Au trecut timpurile acelea de „shaorma cu de toate”. Dar asta nu înseamnă că ei nu mai au clienți care vor asta, și nu-i condamn pe cei care vor, sunt oameni care mănâncă mult fiindcă așa sunt setați ei. Sunt oameni care mănâncă mult și nu se îngrașă și mănâncă … 

RC: (00:33:58) Păi și eu mănânc mult dar vreau să mănânc bun, mult. Îmi place să mănânc mult. Știi foarte bine, am venit la, eu am venit din Spania și primul lucru am trecut pe la Constanța, erai acolo și…

DP: (00:34:14) Ai mâncat în toate locațiile.

RC: (00:34:15) Da, păi a fost bun, îmi pare rău, nu mă puteam abține! Ideea este, dacă este disponibil, omul nu vrea să o lase. Adică, dacă am posibilitatea să pun din toate astea 20, undeva să pun, cumva mi se cuvin, că am impresia că-mi intră în prețul ăla, nu mai contează dacă merge aia cu aialaltă și așa mai departe. Mi-ai dat posibilitatea. Și cu aceeași idee mulți oameni se duc la restaurante și la fast-food. Ce intră în meniul zilei?  Păi dacă intră în meniul zilei și niște varză murată, deși eu mănânc creveți cu pește, păi iau și varza aia murată doar nu o să o las acolo, am plătit-o! Și nu cred că e responsabilitatea oamenilor să fie inteligenți aici. E responsabilitatea restaurantelor numai că ei, cumva, merg pe principiul „clientul nostru stăpânul nostru, chiar dacă habar nu are”.  

DP: (00:35:14) Măi Răzvan, aici  ai venit exact pe teritoriul meu. Eu când am început DAbo, îți dai seama a fost o poveste lungă, m-am dus, l-am descoperit în Germania, la modul ăla eu atu…de insistat a unui prieten de-al meu „hai să te duc să mănânci cel mai bun doner din, din Germania”. Și am spus lasă-mă în pace cu shaorma ta”, eu aveam atuncea trei restaurante: unul grecesc, unul italienesc, unul românesc, adică  aveam toate talentele din lume, mâncam și vită și creveți și calamar și caracatiță. Mâncam toate nebuniile să nu cumva să…deci  eram numai o fiță și un talent! Și m-a dus, am văzut coadă acolo am zis „bă, da ce e aici coada asta, nebunia asta de coadă?” Unde văzusem maxim un om, doi la restul shaormeriilor, aicea erau 15 oameni la coadă. Și m-am pus la coadă, nu prima oară, a doua oară  am și cronometrat, eram a 17-a persoană și în 2 minute 50 de secunde aveam donerul în mână. Dar oamenii ăia lucrau pe produs, pe rețetă clasică și te întrebau doar dacă vrei ceapă și picant. N-aveau alte întrebări cum nici, cum am învățat și eu și nici eu la DAbo nu am alte întrebări când e vorba de doner. Am… când am luat doner-ul ăla și l-am mâncat așa cum mi l-o dat ei, cu rețeta lor, primul lucru ce mi-o venit la prima mușcătură am zis: așa ceva trebuie să fac în România, nu se poate să nu fac și eu în România așa. Și prietenul acela al meu care m-o dus acolo… 

RC: (00:37:23) Și a fost simplu, nu? Doar ai luat rețeta ai adus-o în România și gata!

DP: (00:37:29) Exact; păi da, păi asta o fost. Și imediat, o fost peste noapte. Ăla o zis „du-te mă de-aicea că nu o să poți să faci tu asta în România, aicea lucrează ăsta, e de 35 de ani, are doner ăsta aicea, uite-l aicea că e omul de la casă, el e patronul” – dar el nu face altceva, vindea undeva, nu știu dacă e corect să spun, dar multe mii de euro pe zi, vindea doar din  doner-ul ăla, nu vreau să spun acuma, că știu datele lui, cifrele lui, dar nu știu dacă e chiar corect să spun și enorm, niște vânzări fabuloase – și omul stătea la casă. Și, bine, el stătea la casă fiindcă el nu-și dorea altceva mai mult decât, decât …business-ul ăla. Aia era, ăla era visul lui: să aibă business-ul, să stea acolo, să și-l supravegheze, nu vrea mai mult. Perfect de acord cu poziția lui, n-am nici o problemă pentru antreprenorii care atâta își doresc. Dar dacă stai la casă nici n-ai cum să treci mai departe la nivelul următor.  

RC: (00:38:38) Pentru mine e, cum să zic, tot respectul pentru oamenii care știu că asta vor și  asta își doresc. Și văd asta foarte mult în Spania și în alte țări. Sunt oameni care au un business și zic – fie că el e în HoReCa sau în altceva – și zic „băi, câți bani am eu nevoie pe an să trăiesc bine: 50.000, 100.000, 150.000?  Cu cât minim de muncă, cu ce program minim pot eu să fac banii ăia? Cu atât”.  Nici  nu o să treacă, nici nu vor să treacă de mai mult de atât. Și pentru mine, tot respectul, dacă știi că asta îți dorești, problema este, nu apare acolo. Problema apare cu antreprenorii care își doresc foarte mult dar continuă să facă lucrurile alea.

DP: (00:39:23) Exact! Exact, așa! Și ca să nu-mi uit ideea de unde am plecat, după ce am mâncat eu donerul ăla și am fost foarte încântat de el, când am ajuns să-l fac în România, după 5 ani de zile am reușit să, să-l aduc în România, în condițiile în care de câte ori mergeam în Germania, și mergeam destul de des în Germania, mâncăm de 2-3 ori pe zi acolo la el doar să… Și am încercat cum să fac și o românească din asta, cum suntem obișnuiți toți să facem și nu cred că o trecut vreodată vreun să nu încerce să copieze ceva. Am adus chiftele de acolo, am adus… le-am dat la patiseri aicea, la brutari. Am zis „domnule, uite, vreau și eu chifla asta, o poți scoate?”, „Da, cum să nu!” Îți dai seama, nu a scos-o nimeni. Și după cinci ani de zile în care am reușit să mă cunosc cu patronul de acolo, în care am reușit să mă împrietenesc cu el, în care am reușit să fac un deal cu el în care să-mi dea tot know-how-ul de acolo, am venit în România, am deschis locația și, crede-mă că în întrebarea cea mai frecventă „dar nu-mi puneți cartofi în sandviș?”  Și nu le puneam ca să…ce vorbeam înainte, nu le puneam cartofi  și plecau oamenii și eu mă încăpățânam să nu le pun cartofi. Și am vândut trei ani în pierderi, deci vindeam în pierdere la modul că eu trei ani de zile  am fost pe minus cu DAbo, fiindcă îmi plecau clienții și nu mai veneau că nu voiam eu să le pun cartofi și catch up și maioneză și castraveți murați în, în doner. Fiindcă ei aia erau învățați, să mănânce cu de toate. Mi-au trebuit, în Sibiu, trei ani de zile să ajung pe breakeven point, să spună lumea din gură în gură: „bă, am mâncat acolo foarte bun, foarte ok!” și să încerce să mănânce pe rețeta care i-o dădeam eu. Fiindcă, dacă eu atuncea făceam compromisul ăsta și le puneam ce voiau ei, nu mă deosebeam cu nimic de o „shaormerie cu de toate”, de shaormeria  „La Turcu” sau „Istanbul” sau „Efendi Kebab”. Nu mă deosebeam cu nimica de ei.  

RC: (00:42:09) Și  ăla e primul pas. Asta e ceea ce nu, nu cred că înțeleg mulți și povestea ta cumva o clarifică foarte bine, pentru că oamenii nu acceptă ceva nou așa, bătând din palme, din prima. E nevoie de timp, e nevoie de număr de exemple, e nevoie de destui oameni care să încerce ca să se ajungă la o masă critică, durează.

DP: (00:42:31) Apropo de masa critică și asta, fii atent ce am pățit la mare. La mare m-am dus cu ideea clară de franciză. Eu când am deschis primul fast food, prima locație DAbo în Sibiu, am renunțat la trei restaurante care erau în centru Sibiului, în care erau mega bine, deci lângă primăria Sibiului erau primele trei locații erau restaurantele mele. Era cea mai mare terasă din centrul istoric al Sibiului, deci era busiest, mega bun. Și am renunțat la el și toată lumea zicea „băi, ai renunțat la aia și faci un fast food?”  Și am zis „băi, nu fac un fast-food, eu fac o franciză”, în condițiile în care habar nu aveam ce înseamnă  franciză. Eu acuma îmi dau seama ce înseamnă o franciză. Dar cu ideea asta am plecat. Și cât, am zis n-are cum, n-are cum să fac franciză atâta vreme cât eu am niște locații aicea în Sibiu care, oricum, nici alea nu merg și trebuie să încerc altundeva.  Și asta altundeva am zis trebuie să încerc pe litoral fiindcă pe litoral vine lumea și mă vede și aicea mă învață lumea, învață lumea produsul meu și o să…de-aici o să fac franciză.  Și m-am dus la Costinești, aveam un prieten care o spus „Dane, hai că am un spațiu” – avea multe spații acolo- „haide că îți dau eu un spațiu”. I-am explicat ce vreau să fac și a zis ”băi Dane, eu îți dau aicea un spațiu, uite îți dau cu €5.000 îți dau un spațiu pe sezon, Nu ai probleme, fac pentru tine proiect și ți-l dau. Dar ce ai tu nevoie trebuie pe strada asta, asta e strada importantă de-aicea din Costinești, unde se mănâncă” – culmea, îi spune strada Foamei, toată lumea știe că-i strada Foamei –  „și dacă nu faci aicea nu o să vină lumea să te caute pe tine pe aleea astalaltă care e tot foarte circulată dar nu e la fel ca aia”. Și m-am prima dată acolo – o locație, €12.000 am dat în primul an pe ea – și am zis „mă, pun aicea, pun, pun țepele de carne, pun aparatele le… toată lumea mă vede…” O venit un turc care era lângă mine ”de cât timp ești aici, pe strada asta?”, zic „e primul an”, parcă el nu știa”! Zice „eu sunt de 17 ani aicea”, „Să fii sănătos!” Avea shaormerie lângă mine. „Vezi că aicea noi facem legea, noi facem prețurile, noi facem nu știu ce”. „Domnule, vezi-ți de treabă, eu îmi văd de ale mele, fii convins că nu o să vin cu prețuri de dumping”. Nici nu știu dacă o înțeles el prețul de … termenul, știi, dar i-am explicat ce înseamnă, i-am spus că nu, nu o să vin cu prețuri mai jos decât mi le pot permite. Și așa la o mică intimidare! Și mă pun acolo lângă  toate shaormeriile alea de turci, de români, de fiecare ce au făcut acolo. Și vindeam, vindeam în primele două luni, deci până în 26 iulie, vindeam fabuloasa sumă de până în 400 de lei zilnic. În condițiile în care aveam 9 oameni angajați plus încă doi care, adică eu cu Loredana, deci eram 11 oameni care munceam în locația aia, gândește-te că, numai oamenii angajați trebuia să le dau cel 125 de lei pe zi, deci ce înseamnă asta. Aveam…

RC: (00:46:20) Hai mă, că ieșeai pe profit! 

DP: (00:46:23) Da era un, era un pic pe profit, da. Aveam chiria, cum ți-am spus, de 12.000, aveam utilități, aveam materii prime, aveam tot și eu vindeam de 400 de lei pe zi. Și, de ce vindeam de 400 de lei pe zi? Că venea lumea, eram la casă, deci știu asta, nu am observat eram la casă, eram casier și chiar cred că sunt un casier bun, adică știu să vorbesc cu oamenii și ne spuneau „domnule, vreau și eu o shaorma” că vedeau carnea pe aparatul de rotisat, știi! „Știți, nu avem shaorma dar avem ceva mai bun, haide să încercați!” Până să le spun eu că e, până terminam cuvântul „bun”, erau la ăsta lângă și cumpărau de-acolo shaorma care o cer… N-așteptau să le spun absolut nimica. N-aveam shaorma, eram proscris. „Ce să fac eu aici dacă eu vreau shaorma?” Și îmi plecau. N-aveam ce să le fac oricât de mult încercam să-i conving, nu puteam să-i conving să cumpere donerul de la mine. Când am văzut că suntem în full sezon – adică eram 26 iulie, 26 iulie și eu nu, nu vindeam – ce am făcut? Am cumpărat lipii, am zis „bă, dacă asta îi, cum ți-am explicat, mă prostituez, ce să fac?” Dacă oamenii vor shaorma, ce dracu să fac, hai să iau shaorma. Dar n-am făcut-o cu, le dau și shaorma. Dar am făcut-o oarecum cu un mic plan în spate și cred că asta e o chestie care mi-o schimbat viața și business-ul și tot ce s-a întâmplat de-acolo. Am luat lipii și venea lumea și „vreau o shaorma”, „Cum să nu, 12 lei!” Băteam bonul, îi dădeam bonul, îi luam banii, și nu mai putea să plece, că avea banii dați, bonul scos. „Știți, dar uite nu ați vrea să încercați totuși, uitați, avem un produs mai bun?”, „Nu, nu, că vreau shaorma”. Și celor încăpățânați le dădeam shaorma, adică aveam și posibilitatea să le dau shaorma, doar ca să nu spună „domnule, ți-am cerut shaorma tu mi-ai luat banii și acuma îmi dai altceva?” Dar, în general, la mare când se vine la  fast-food-uri se vine în grupuri, se vin… vin 2, 3, 5   câteodată 10 persoane care să-și cumpere. Și, din când în când, mai prindeam câte un grup în care unul zicea „domnule, vreau să încerce ce îmi recomandați dumneavoastră, vreau să încerc”. După o oră, 2 maxim, erau, era tot grupul înapoi la mine și spuneau „vreau și eu ce-o mâncat colegul, ce ne-ați recomandat”. Și din, de la 26 iulie până pe 1 august, deci într-o s…, mai puțin de o săptămână, am trecut de la 400 de lei încasări la 10.000 pe zi. Deci în mai puțin de o săptămână! Doar cu tehnica asta, cu trucul ăsta pe care, pe care l-am găsit și nu cred că am vândut, cu toate că mi-am cumpărat și lipii, am cumpărat puține și am rămas până la sfârșitul sezonului cu lipiile, că lumea o învățat incredibil de repede produsul pe care îl dau eu.  

RC: (00:50:08)  Ăsta e un exemplu absolut extraordinar despre mitul ăla care umblă prin antreprenoriat și anume „construiește ceva de calitate, construiește ceva foarte bun, și oamenii o să-l cumpere”. Nu, „mânca-ți-aș ochii!”, să citez niște prieteni de-ai noștri, nu! Nu așa se întâmplă în realitate, poți să construiești un lucru absolut extraordinar care, la fel cum tu ai reușit să faci un, un produs care, pur și simplu era absolut delicios, dar oamenii, nu înseamnă că dacă este delicios și vor face pasul către cumpărare. Ai nevoie să găsești o modalitate să-i bagi produsul ăla ori pe gât, ori să i-l dai să-l folosească, ori o modalitate de marketing prin care să treci peste reticența aia, prima, care de cele mai multe ori omoară majoritatea business-urilor, pentru că nimeni nu se așteaptă să fie atât de greu cu un produs bun. Nu cred, nici tu nu cred, cu toată experiența ta de HoReCa, nu cred că te așteptai să aduci un produs atât de bun și să-ți fi, să dureze atât de mult până când îl faci un succes.  

DP: (00:51:20) Așa e! Deci eu eram convins că da, că în momentul în care aduc produsul ăsta, când aduc doner-ul în România, toată lumea o să se dea pe spate când o să guste, cum am… cum m-am dat eu pe spate! Eu aveam pretenția, la momentul respectiv, că aveam deja aproape 20 de ani de HoReCa în spate și că știu, am, cunosc pârghiile pentru, cu care trebuie să fac produsul acesta să fie unul celebru în România. Dar, ca în orice business, detaliile fac diferența și orice business diferă de la unul la celălalt doar printr-o, cu o mică diferență, dar atât de mult contează diferența aia care, care-i de la un business la celălalt, exact, cred că-i exact ca noi, la oameni, știi? Ai zice „uite aia doi îs la fel, îs frați”     

RC: (00:52:23) Până stai puțin timp cu ei și încep să apară diferențe și diferențe și diferențe…           

DP: (00:52:29) Exact! Exact!

RC: (00:52:30) Mie mi s-a întâmplat asta, îți dau exemplu, cred că am 4 business-uri la activ în care am pățit asta. Am construit business-ul, l-am dus la succes, am avut manageri sub mine și la un moment dat managerii se gândeau ei – unul sau doi, cam de fiecare dată găsesc câte o clică din asta – cu ideea că „băi, am învățat ce trebuia de la Răzvan, știu cum să fac business-ul ăsta, mă duc și-l fac eu”. Și unii, unii o făceau etic,  trei dintre ei au făcut-o foarte etic, și-au venit și mi-au spus „vreau să pornesc eu business-ul ăsta aici”, eu nu pusesem condiția să nu pornească, că nu vedeam nicio problemă, și am zis„ ok, dacă asta e alegerea, lăsăm ușa deschisă”. Ăștia trei toți s-au întors. Dar am avut o pereche de doamne care prima oară au pornit cu amenințări și-au venit, mi-aduc aminte că au venit la mine în birou – tocmai avusesem o întâlnire trimestrială în care stabilisem anumite standarde pentru KPI-uri, pentru că nu eram ok cu anumite părți din calitate și pusesem consecințele, erau obișnuiți cu, oamenii cu consecințele, dar s-au gândit doamnele că deja au putere – și au venit amândouă cu demisiile scrise, spunând că, dacă nu sunt ok să renunț la standarde și la consecințe și să mai mișcăm pe colo colo, ele pleacă! M-am uitat frumos la ele, am luat pixul, le-am semnat, le-am urat la revedere, ele au zis „păi, stai puțin, nu negociem?” Cu ce să negociem? Dacă stai să negociezi în amenințări te-ai scos! Și au plecat. În șase luni de zile erau în faliment. Și cam același lucru este, ai impresia cumva că, chestia aia, când te uiți din exterior, ele știind o bucățică din business, știi, știau că le vi… că le veneau clienții pe bandă, ele au crezut „ia uite, există un site, totul merge! Ce, ne e greu să luăm și noi un designer să ne facă și nouă un site și după aia toate lucrurile să meargă?” Habar n-aveau de complexitatea din spate. Și la fel este și cu ceilalți, cu  majoritatea antreprenorilor, se uită din afară la business-ul ăla și zic „bă, dar ce e, mă, are trei arzătoare, are 4 oameni care lucrează acolo, fac niște chifle calde și niște carne și niște sosuri! Și asta trebuie să fie simplu, mâine o fac!”          

DP: (00:55:03) Pot să-ți spun, fii atent aicea! Acuma, nu știu dacă tu știi dar eu am avut la începuturile business-ului meu mi-a fost greu – deci chiar mi-a fost greu, nu o, nu o spun să mă plâng, o spun că am trecut prin perioade grele, în care nu știam de unde o să scot banii pe… de salariați, nu știam luna asta cum reușesc să plătesc salariile și așa, până am ajuns să fac franciză și să dau franciză – la început aveam nevoie de, de ajutorul antreprenorilor și am făcut multe concesii vizavi de calitatea oamenilor care i-am luat în, în franciză. Și m-am lovit cu… de tot felul de probleme. Una dintre ele a fost exact ce spui tu, cu cele două doamne, am avut pe cineva care o venit pentru o franciză în București. Și am zis ok, îmi doream să iau Bucureștiul, am zis „dar uite, condiția îi trebuie un spațiu foarte, foarte bun, nu există, nu iau spațiu după colț, nu iau spațiu care să nu fie bun”, și am găsit un spațiu beton, tot ce trebuie, deci nu e… Singurul inconvenient era, chiria era €7.000, dar eu mi-am asumat, am zis „mă, nu se poate în spațiul ăsta, tu n-ai cum să nu faci €10.000 banii tăi”. N-ai cum să nu faci banii ăștia! Și, ce-o făcut oamenii? O semnat contract, am făcut tot, am luat spațiul, am făcut proiectul pe spațiu, tot ce trebuie, o venit la training, o venit la tot… Când să deschidă restaurantul, că ei nu mai deschid! Ok, nu mai deschizi, nu mai deschide atunci! „Nu mai deschidem că la training nu s-or purtat oamenii tăi bine cu noi, că la… că tu nu mi-ai răspuns la telefon nu știu când”, deci căcaturi, nodu… de-astea, motive, nimic! Și noi trebuia să deschidem, aveam săptămâna următoare deschiderea! Anunțată, promovată pe Facebook, tot ce trebuie, deci făcută ca la carte, deschidere făcută… și, ei nu mai deschid! De fapt, de ce nu mai deschid: ei s-or gândit „păi, dacă tot am învățat tot, și dacă tot știm tot, ce sens are să-i mai dăm la Dan comision de franciză și să… ce mă interesează pe mine că scrie DAbo deasupra sau scriu Daily Doner? Dacă scriu DAbo Doner sau Daily Doner, e același lucru!” Au pus tot cu D denumirea, au pus tot cu Doner în coadă, o zis „asta e”. O deschis acolo, zona senzațională, deci senzațională, îți și spun unde: la Unirii, chiar la ieșirea din gura de metrou, deci na!, locația e senzațională! Și în șase luni de zile o închis, cu procese peste tot, la proprietar, la mine, la furnizor, la tot! Îs plini de procese, îs praf, c-o zis ei că știu, „las că știm noi că ne-a învăța… am învățat acuma ce, ce avem de făcut!” Lumea vine la mine și cred și sunt unii care au impresia că le dau o rețetă de produs și aia e tot ce le dau eu. Ei nu înțeleg că eu le dau un concept, le dau cel mai important din toată, din toată franciza DAbo, le dau experiența mea de, de atâta timp. Deci asta-i toată pusă în slujba lor, lucru care, pentru care eu am plătit enorm de mult prin greșeli și prin situații care le-am gestionat greșit și situații care mi-au produs foarte multe pierderi, situațiile de început fiindcă eu am, mi-am romanizat meniul, n-am putut să vin doar cu meniul luat din Germania, o trebuit să vin cu updatări pe el pe piața românească. Deci eu nu am luat „on the box” businessul și l-am pus aicea, în unu… mai experiență pe care am avut-o, am făcut un mix între, între doner-ul de-acolo și restul produselor care trebuiau să aibă o tentă românească.     

RC: (00:59:47) Ăsta, apropo de ce spuneai, am senzația că oamenii nu prea înțeleg de multe ori ce cumpără atunci când cumpără o franciză, mai ales dacă e o franciză bună, dacă e o franciză de succes, tu nu cumperi acolo doar să-ți arate cum se fac niște produse. Aia e una din chestii care și aia, dacă îți va lua ție ani de zile să descoperi care sunt cele mai eficiente și optimizate modalități și procese prin care să  ajungi să ai predictibilitatea necesară ca business-ul tău să fie și viabil și profitabil. Dar cumpără, ok, cumperi brandul, ăsta e, din nou, un lucru care oamenii uită cât de mulți bani cât de mulți ani, cât de multe greșeli, cât de multă energie se bagă în a construi un brand astfel încât omul să nu-și mai pună întrebarea când vede acel lucru „bă, oare e bun sau nu e bun, oare merită sau nu merită, oare vorbesc tâmpenii sau nu vorbesc tâmpenii?” Pentru că asta face de fapt un brand. Îți permite, pur și simplu, ca omul să aibă direct încredere și să se aștepte la ceva bun față de cineva care e necunoscut unde, cu toții, oricât de bine ar arăta pe exterior, oricât de bine ar suna reclama este necunoscut. Ne punem o grămadă de întrebări „ăsta oare nu minte?”, „ăsta ce încearcă să facă?” și așa mai departe. Dar cel mai important lucru este că cumpără greșelile care ți-au luat 10 ani. Îmi aduc aminte că aveam acum câțiva ani, când mai luam eu contracte de consultanță și ziceau „ok, dar de ce costa €10.000 o zi cu tine, că e o zi?”  Nu, mânca-ți-aș ochii, sunt 13 ani în spate de greșeli și nopți nedormite și falimente și situații de unde mi-am câștigat experiența să pot să-ți spun ție într-o zi ce ai de făcut. Pentru aia plătești. La fel e și într-o franciză, nu plătești pur pentru că-ți arată un produs și ti-a dat numele. Plătești pentru toată experiența aia care vine sub formă de sisteme, care vine sub formă de procese, care vine sub formă de reguli.

DP: (01:02:14) De control.  

RC: (01:02:16) De control. Exact. Și aicea am ajuns la o chestie, aș vrea să vorbim puțin despre cum am trecut prin criza asta. Să povestim puțin oamenilor cum am trecut prin începutul crizei sau măcar prin criza sanitară.  

DP: (01:02:30) Prin criza pandemică. 

RC: (01:02:31) Exact. Mi-aduc aminte că atunci când s-au blocat lucrurile și s-a declarat stare de urgență în România tu erai la mine în Spania, stăteam amândoi la piscină și vorbeam despre cum extindem, făceam o strategie de extindere. Și după aia a picat panica.

DP: (01:02:53) Și eram cu gândul dacă mai prind avionul la întoarcere.

RC: (01:02:56) Da, și apoi a picat panica dacă poți să mai intri în țară. Aia a fost foarte distractivă, ultima zi, în care nu te-ai putut concentra pe nimic.

DP: (01:03:05) N-aș putea spune chiar distractiv, sau….interesantă

RC: (01:03:08) Pentru mine a fost, era funny. Mă uitam la tine și nu făceai altceva decât să citești încă o știre, încă o știre, încă o știre … „bă, dacă nu mă lasă ăștia să intru în țară?”

DP: (01:03:22) Prin criza asta sanitară, că eu, ca și tine, sunt convins că criza economică încă nu începe. Dar prin criza sanitară, prin criza asta de care ne-am lovit toți, acum am căzut toți în prăpastia asta, pot să o spun și-o spun așa, cu, cu mândrie și o spun cu bucurie și cu tot ce vrei în sufletul meu că DAbo a trecut exact ca un mare brand. Deci a fost, a fost dovada pentru mine că am adus DAbo la nivel ăla la care mi-l doream în momentul în care am zis, am renunțat la restaurante și am spus că fac o franciză,. Și o spun asta, o spun și nu vreau să sune a laudă, nu vreau să crezi că acuma „uite la Dan ce….

RC: (01:04:19) Avem noi românii problema asta cu lauda.

DP: (01:04:20) … ce se umflă acuma”. Dar am muncit enorm de mult în perioada asta, deci incredibil de mult. Dar ce am făcut prima oară și asta a fost poate lucrul care… ca și schimbatul acela de… de la casă, abordarea aceea de la casă a clienților, acel…la fel a fost ideea aceea de a pune… unde, în mare parte e meritul tău, de a pune camere în locații, exact când toată lumea o închis, toată lumea a fost lock-down, de-a pune camere în locații și de a continua să muncim din locații nu să, nu să închidem și să, să punem oamenii în șomaj tehnic și să spun, să conservăm business-ul și am arătat oamenilor, clienților cum se lucrează la DAbo non stop, cât timp se lucra la DAbo, programul era 10:00-12:00, 10:00-10:00 fiindcă ne opreau, cu starea de urgență nu mai puteai să lucrezi după 10:00 seara și aveam 10:00-10:00 și astea 12 ore se filma tot ce se lucrează. 

RC: (01:05:54) Se transmitea live.

DP: (01:05:55) Se transmitea live și lumea a văzut în condițiile în care noi, noi ne făceam treaba acolo și eforturile pe care noi le făceam ca ei să aibă altceva în afară de sarmale și de ciorbă de fasole. Eforturile acestea au fost răsplătite de clienți, la modul că, noi filmând lucrurile din locație, arătam oamenilor transparență și oamenii vedeau cum se lucrează. Nu am făcut mari schimbări pande… de la începerea pandemiei față de ce făceam înainte. 

RC: (01:06:37) Da, îmi aduc aminte că primul mesaj pe care l-am dat noi cu… oficial, despre ce facem pentru asigurarea igienei în locații.

DP: (01:06:48) Noi făceam, facem același lucru și pe pandemie și le făceam și înainte. Noi lucram cu mănuși, dezinfectam suprafețele, lucram cu fiecare clește pentru produsul respectiv, lucram cu echipament, cu bonetă, lucram cu echipamentul adus de acasă în plasă, nu venit de acasă îmbrăcat cu echipamentul și în locație. Noi în toate locațiile avem vestiar pentru personal, unde, când vine lumea la muncă se schimbă în vestiar și intră cu echipamentul de lucru doar la muncă, nu, nu se plimbă cu el pe stradă, nu defilează, nu se joa… nu doarme cu el acasă.  

RC: (01:07:41) Știu că am dat câțiva oameni afară în mall-uri care plecau în vizite la alte… prin mall, în echipament tocmai pentru, pentru lucrul ăsta.

DP: (01:07:53) Exact. Singura diferență, singurele două diferențe care le-am făcut în – în perioada asta au fost acelea de a scana termi… pentru temperatură personalul când vine la muncă. Asta am făcut-o și chiar am trimis 2-3 oameni acasă când mi-au venit cu febră peste 37. N-am avut niciun caz de corona virus în toată rețeaua DAbo și în plus de asta mai lucram cu masca pe figură care, credeți-mă, nu-i deloc confortabilă, mai ales că acolo, la arzătoarele acelea e căldura foarte mare și nu-i deloc plăcut, dar am considerat că trebuie să lucrăm așa doar ca să protejăm și angajații între ei și să protejăm și, mai ales, să ne protejăm clienții. Să fie, să vadă că se lucrează safe și că pot comanda cu încredere. Revin acuma la cum am trecut prin criză, când o intrat toată lumea în colaps, fiindcă atunci o fost un șoc, o fost, când a venit Iohannis și o spus „declarăm stare de urgență” și nici musca nu mai mișcă prin, prin România și aproape era dictatură militară, toată lumea s-a speriat, nici măcar comenzi nu mai făceau. Deci, imaginează-ți că noi aveam undeva, în zilele acelea , încasări de 30.000 la nivel național, adică nimic.

RC: (01:09:44) A fost o scădere aproape de 80% într-o săptămână, într-o zi. 

DP: (01:09:50) Da, deci a fost groază, dar, făcând transmisia aceea, noi continuând partea de promovare a DAbo, noi nu ne-am oprit din… din a promova DAbo, nu ne-am oprit din campania noastră pe Facebook, nu ne-am oprit din campaniile noastre online și offline deloc, deci nu, n-am zis „gata, am intrat în criză, nu mai facem campanii”. Ne-au adus ca-n momentul în care s-a ieșit din situația de urgență să avem undeva aproape de 200.000 încasări pe zi la nivel de franciză, ceea ce este aproape de, de ceea ce vindeam înainte să se intre în starea de urgență…   

RC: (01:10:42) Și multe locații, multe, chiar multe locații…                                                  

DP: (01:10:45) Multe locații închise            

RC: (01:10:48) Odată cu multe locații închise dar multe dintre locații care au rămas deschise au avut, după primele două sau trei săptămâni în care a fost o nebunie mai mare, nu doar c-au ajuns înapoi la vânzările care le făceau înainte, au, și-au depășit vânzările, făceau mai multe decât făceau înainte de criză, în timpul crizei.   

DP: (01:11:11) Majoritatea, nu multe! Majoritatea vând mai bine, o vândut, o vândut mai bine în timpul crizei decât înainte de criză. Repet, am discutat la început asta la început, că profitul nu-i, nu-i același, dar majoritatea au vândut mai bine pe criză fiindcă lumea a avut încredere în brand, ce vorbeai tu înainte, ce spuneai înainte de brand, lumea a avut încredere în brand, a văzut „oamenii ăștia sunt puternici, fac treaba bine” Înseamnă că am transmis încredere și ne-au acordat încrederea lor, nu i-am dezamăgit. Noi avem undeva, servim undeva la 20.000 de clienți zilnic, n-am avut niciodată vreo problemă de indigestie. De toxiinfecție alimentară, nu am avut genul acesta de probleme de când avem… șapte ani de zile de când avem DAbo. Dar sunt și, sunt și foarte strict și sunt un pic… unii spun că am un pic de paranoia în mine și la măsurile pe care le iau în locații, pentru respectarea igienei și procedurilor de lucru.        

RC: (01:12:26) Orice om care ține cu adevărat la ceva și e important pentru el pare paranoic pentru alții care nu-i dau chiar atât de multă importanță, așa că…       

DP: (01:12:38) Da, de oameni din aceștia… deci sunt antreprenori și sunt mulți și zic care și fac bani și, nu-ți spune, dar care au… merg pe principiul „las-că merge și așa”! Din fericire, am lucrat doi ani de zile în Germania și nu în gastronomie, am lucrat în construcții… m-am supărat într-o zi și-am venit înapoi în România lăsând totul acolo, deci chiar am lăsat tot acolo, aveam un apartament luat, l-am mobilat, l-am făcut, am băgat bani în el că eu îmi doream să rămân în Germania și într-o zi m-am supărat… Da, cum se supără tinerii, că aveam douăzeci și un pic de ani. Și m-am întors în România, și m-am întors fără niciun ban, fără nimica, eram exact cum am pornit. Și toată lumea mă-întreba „bă, dar ai fost doi ani și ceva, ai lucrat în Germania, cu ce te-ai întors de acolo?” Și răspunsul meu era, invariabil, același „bă, cu alte mentalitate!” Și într-adevăr în Germania, în cei doi ani în care am muncit acolo, am învățat să… că lucrurile trebuie făcute riguros și bine de la început, nu să, nu pe principiul „las-că merge și așa”.       

RC: (01:13:56) Mulți oameni, de exemplu, sunt, sunt destul de împotriva emigrației, eu nu sunt, eu sunt împotriva emigrației de tot! Am senzația că unul din lucrurile care lipsesc este ca românii – și mai ales tinerii, când ești tânăr, când poți să faci aceasta – să meargă în alte țări și să locuiască acolo, nu în vacanțe, că în vacanțe nu vezi nimic. Să locuiești acolo, iar apoi să te întorci în România pentru că te vei întoarce cu altă mentalitate, cred că este una din modalitățile care are șanse să schimbe, nu să oprim oamenii să nu vrea să plece, ci să plece dar pentru o perioadă mai scurtă iar apoi să se întoarcă cu experiența, să îmbunătățească ce avem aici. Pentru că de prea multe ori, mă uit și aici, de exemplu… Spania e împărțită așa… zici că sunt mai multe țări: Andaluzia, Catalonia și așa mai departe… Cumva  au și libertate de guvernare separată, au și ca un guvern federal, dar au și libertate de guvernare separată – și mă uit la cei din partea asta a Spaniei, în Andaluzia unde nu sunt obișnuiți să călătorească, nu merg în alte țări, de multe ori  n-au văzut nici Madrid, nici Barcelona, majoritatea care stau aici, care sunt de aici. Și ăștia sunt cei mai închiși la minte. Cum ai dat peste un spaniol care a fost și prin Barcelona, a fost și în Madrid, dacă a ieșit și din țară, vorbești cu alt om.     

DP: (01:15:37) Auzi Răzvan, dar nu ți se pare că aceeași chestie este valabilă și în firmele noastre?

RC: (01:15:47) Ba da! Ăsta e răspunsul meu, de exemplu, atunci când mi se zice „păi dar de ce să investesc într-un om, pentru că după aia în doi, trei, patru ani pleacă?”  Păi, da, mânca-ți-aș ochii, dar dacă toți antreprenorii ar investi în oameni, îți pleacă ăla cu o experiență mai mare la altul și tu recrutezi de la altul cu experiență mai mare decât aveai, și tot așa. Dar dacă niciunul nu face nimic pentru că s-ar putea să plece, pur și simplu, trimitem pioni din stânga în dreapta. Nici unul nu crește.  

DP: (01:16:23) Gândește-te că exact așa se întâmplă, cum spuneai tu, și asta se întâmplă cu oamenii din firmă ca și cu oameni din țară. Toți pleacă, merg, văd în altă parte, trăiesc alte experiențe, care după aceea, dacă se întorc la tine e un om mai bun decât cel care o plecat și dacă tu știi că ți-o plecat un om bun – eu asta cu „eu nu mai iau oameni înapoi care-o plecat odată, nu-i mai iau înapoi”, niciodată n-am fost în a… n-am fost adeptul la… Depinde cum o plecat, dacă o plecat unul, cum ai spus tu, că-mi vine și-mi bagă demisia și mă amenință, ăla evident nu mai are ce căuta a doua oară la mine în firmă. Dar eu am oameni care mi-o plecat din firmă, o zis „Dan, uite, eu vreau să încerc asta, vreau să mă duc în Anglia, vreau să mă duc în Spania, vreau să încerc următoarea… alt job…pe alt…”, majoritatea mi s-au întors. DAbo, din fericire, are imaginea de brand, de angajator destul de bună și îi bună pe… pentru faptul că eu îmi respect oamenii. La mine oamenii îi, eu îi tratez ca pe colegii mei și nu au cum să nu simtă asta și n-au cum să nu aprecieze asta. Și în momentul când merg, merg în altă parte, învață mai multe lucruri, mai prind o experiență nouă, o să-și dea seama că, cum o fost tratați și cum s-o simțit în, în DAbo, nu se simte în partea aceea, și-atunci e clar c-o să vină înapoi și o să spună „Dan, uite, nu se poate să găsim un loc, să vedem, că eu m-aș întoarce?” Și atuncea și dacă n-am un loc în momentul ăla îi fac un loc, dacă omu-i bun și despărțirea o fost cum… cum trebuie să fie.

RC: (01:18:15) Asta e, contează mult cum. Pentru că și la mine atât de mulți oameni au plecat să-și pornească propriile afaceri, mulți visează să lucreze alături de mine, pur și simplu că se gândesc „învăț antreprenoriat, după care pot să mă duc să-mi fac propria afacere” și mi se pare un deal absolut extraordinar, atâta timp cât tu ești profitabil pe toată perioada aia, vino, nu, nu mă deranjează faptul că după aia pleci de la mine! Mi se pare că mulți antreprenori vor cumva să dețină omul la nesfârșit, la fel cum și-au cumpărat casa, și-au cumpărat un om. Nu, e, omul îl închiriezi, idea este ești profitabil pe chirie sau nu. Și dacă-ți, de la tine pleacă mai bun, se duce la altul, de cele mai multe ori, dacă ți-ai făcut treaba bine și omul ăla nu și-a găsit o altă misiune în viață, se va întoarce la tine. O parte dintre ei, majoritatea se întorc, alții au găsit succes în antreprenoriat și m-am bucurat pentru ei c-au reușit aia, iar alții și-au găsit cu totul altceva de care sunt pasionați.        

DP: (01:19:21) Exact! Uite aicea, ce spuneai tu aicea, gândește-te, noi facem cursul acela de antreprenor pentru angajații din locații, noi investim foarte mult în cei din birouri, n-are sens să discutăm cât să investește în cei din birouri. Gândește-te că noi facem curs de antreprenor pentru angajații din locații, care-i plătit de noi, ei îl primesc gratis. Îl primesc gratis și lumea mă-întreabă „da, dar pleacă… tu-l înveți, îi dai cursuri, ai plătit o grămadă de bani pe el și el îți pleacă și ce faci că-ți pleacă?” Păi, îmi pleacă, îmi pleacă, dar până stă, cât timp îmi stă are altă atitudine, are altă abordare, și clientul meu pleacă de acolo mai fericit. Că pleacă peste o lună, sau pleacă peste o juma de an sau pleacă peste un an, în timpul ăla cât stă la mine, el își face treaba mai bine fiindcă eu îl învăț să-și facă treaba asta și are interes să facă lucrul ăsta. Cei mai mulți, cei mai mulți se-întorc, dar e clar că-n industria asta de food, de HoReCa, în industria asta mișcarea aceasta a personalului este una extrem de mare și extrem de accelerată. Dar, când ne-am făcut antreprenori și când ne-am băgat în business-ul ăsta, am știut lucrul ăsta, nu-i un lucru care să spui „bă, acuma, fii atent ce mi se întâmplă acuma”. E ca și când mă duc în… la Polul Nord și „bă, dar ce frig e aicea!” . Știam că mă duc la Polul Nord, îmi iau ce-mi trebuie!       

 RC: (01:21:02) Mi-aduc aminte atunci când am luat, am luat decizia asta să dăm cursul ăsta de antreprenoriat oamenilor, cum ne-au sărit mulți în cap: „păi, și ce faci, îi înveți să fie antreprenori și după aia pleacă!” Dar ceea ce nu se înțelege este: uită-te puțin la rotația oamenilor, cât îți stau oamenii în food? Îți stau undeva la 6 luni de zile…     

DP: (01:21:26) Cred că media, cred că media e undeva la 4 luni de zile

RC: (01:21:30) Sau așa, bun, da! Și ideea este dacă eu reușesc să te țin doi ani, în loc de patru luni, prin faptul că te învăț să devii antreprenor și apoi mai contribui și la viața ta, și la România, la țara din care vin, cresc o țară mai bună pentru că reușesc să fac lucrul ăsta, atunci toată lumea câștigă. Eu am o rotație mai mică de oameni, oamenii ăia sunt mai productivi în perioada aia, pentru că vor să demonstreze ceva și au în ei un vis să devină antreprenori, să, să schimbe ceva și, mai mult decât atât, contribui și la o țară mai bună, este win-win-win.  

DP: (01:22:08) Exact! Eu asta spun și eu sunt, eu sunt mega încântat, deci am o, o satisfacție enormă când văd că oameni care au lucrat la mine și care au venit la mine basic – basic în domeniu, au plecat mai departe și-au devenit directori de hoteluri, șefi de restaurante, au devenit bucătari șefi, deci, pe cuvânt meu, eu îs, am o satisfacție incredibilă când văd oameni plecați de, de la mine și ajunși să conducă business-uri și afaceri enorme! Deci îmi place, îmi place tare mult lucrul ăsta și la  – exact cum sunt mândru că DAbo este franciză românească și știi că viziunea mea care tu ți-ai asumat-o imediat și care o fost, poate, punctul nostru de legătură cel mai important, de-a face DAbo un, un bun național, un bun românesc, ca să fie recunoscut peste hotare și lumea când vede DAbo să spună „da, mă, uite, ăștia din România ce-au făcut”- e exact la fel de mare mândria aceea de a face un brand național cu aceea de a vedea că oamenii care au plecat de la mine sunt bine, sunt împăcați cu, cu businessul care-l fac sau cu, cu jobul pe care-l au și care, poate de sărbători, mai dau câte un mesaj și îți spun –  se vede că nu-i din acela din listă și o trimis la toată lista – îl vezi că îți spune „mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine și așa” și „apreciez, sper să mai colaborăm și pe viitor”,  c-am unele mesaje care, pur și simplu mă emoționează atât de tare de ai impresia că ăla e tot farmecul sărbătorilor, când primesc genul ăsta de mesaje.        

RC: (01:24:15) Da, este un sentiment extraordinar și, mai mult decât atât, în afară de sentiment și de bucuria de a face lucruri de genul ăsta, și cifrele arată mai bine că faci asta. Așa că, fie nu aia e felia ta, tot să crești un business e mai bine așa. Însă vreau să aduc aici puțin în discuție o… un mic asterix și anume ce înseamnă să conduci oamenii ăștia bine, să-i crești pentru că mulți trec în partea cealaltă, de tătic și iartă tati tot și „hai că poți!”, „hai că poți și mâine!”, „hai că mai poți și mâine!”, „hai că e a cinșpea oară când ai făcut greșeala asta!”, „hai că a șaișpea poate n-o faci!” Nu asta înseamnă să crești lideri.

DP: (01:25:02) Vai de mine! Nu asta înseamnă, într-adevăr. Asta-i, deci chiar am, am ajuns la concluzia că în momentul în care tu le dai soluții, în momentul în care tu le accepți greșelile, în momentul în care tu le accepți neglijenței  îi handicapezi pe oameni. Îi faci să  nu mai gândească și îi faci să  nu, să nu-și mai dorească să, să facă lucruri bune. Mie îmi place să las oamenii să ia inițiative și să văd că gândesc și duc lucrurile cap coadă, am învățat. Dar asta nu o fac din totdeauna. Să nu mă înțelegi greșit, că eu am făcut lucrul ăsta din totdeauna. Ani de zile eu am crezut că sunt cel mai bun om de marketing din firmă, ani de zile am crezut că sunt cel mai bun om de dezvoltare din firmă, că îs cel mai bun om de logistică din firmă, că-s cel mai bun bucătar, că-s cel mai bun măturător din firmă, că nimeni nu mătură așa bine ca mine prin locație. Deci ani de zile am crezut chestia asta, ceea ce e un mare bullshit. Suntem buni, în faza de, de start-up, e foarte ok să facem lucrurile acestea noi, că nu ne permitem să ne luăm firme, nu ne permitem să ne luăm agenții, nu ne permitem să luăm oameni calificați să facă anumite lucruri, dar ideea este că noi trebuie să avem pe fiecare poziție cheie din firma noastră oameni care se pricep mai bine ca noi în domeniul respectiv. Că, dacă îți iei oameni care se pricep mai puțin ca tine, tu trebuie să-i înveți, tu trebuie să-i crești, tu trebuie să-i dădăcești. Și când faci asta și când le ie…, când nici nu aplici consecințele și îi ierți, pur și simplu îi handicapezi. Am problema asta inclusiv cu copii mei. Copii mei n-au – și toți părinții facem asta -nu vreau să aibă minusurile pe care le-am avut eu, ceea ce e o mare greșeală. Trebuie să-i lăsăm să facă lucrurile, să nu-i lăsăm să facem toată munca noi și ei să nu facă nimic. La fel e și la copii, la fel e și la angajați. Cred că acolo e marea noastră greșeală, a antreprenorilor, și am făcut-o și eu. Încerc să n-o mai fac acuma, nu-mi iese totdeauna, încă mă mai trezesc că dau eu soluții, încă mă mai trezesc, mai ales în situația asta, în starea asta de urgență în care am fost, în care evident am trecut și eu înapoi în tranșee, mă trezesc că dau soluții din criză de timp și din dorința de a face cât mai multe. Dar e un lucru foarte, foarte rău și simt că dăunează oamenilor mei și implicit organizației.

RC: (01:27:59) Da. Cam asta e, foarte rar mai aleg să lucrez cu alți antreprenori. Trebuie chiar să mă, să pic pe aceeași misiune. Știi foarte bine misiunea mea să duc 10 companii românești să fie numărul unu internațional pe domeniul lor, și asta cred că poate să schimbe o țară. Acel exemplu, acele exemple și acea stimă pe care o ajungi să o ai și procesul în care ajungi acolo cred că poate să schimbe o țară, cu siguranță politicul nu va schimba o țară. Și…

DP: (01:28:41) Ba da, te întrerup aicea un pic. Dacă îi ca al nostru poți să schimbi o țară. Dar nu cum ne-am dori.

RC: (01:28:51) La fiecare trei luni.

DP: (01:28:52) Dar nu cum ne-am dori.

RC: (01:28:53) Da, și în momentul în care noi ne-am întâlnit prima oară, ne-am întâlnit, am avut o discuție pe Zoom, și… acum doi ani și „ok încă un business în food, mulțumesc”.  Dar ce altceva? Și a fost pur și simplu misiunea asta, misiunea de-a face ceva care chiar contează și normal nebunia de a sta acolo până chestia aia se întâmplă pentru că faptul că te îmbărbătează pe tine o misiune trece al dracului de repede când apar 1.000 de probleme pe zi pe tine. Dar cu voi, cu tine, cu oamenii de sus pe care-i alesei, am văzut că am cu cine, chiar dacă, normal, când noi ne-am întâlnit multe lucruri nu erau tocmai la, acolo unde ar fi fost bine să fie. Tu încă iertai oamenii, tu încă mai erai prea îngăduitor cu ce tip de oameni recrutezi. 

DP: (01:30:02) Și acuma fac greșelile astea, numai mult mai, mult mai puțin!  

RC: (01:30:07) Mult mai puțin, exact. Și mi-aduc aminte și când aveam, de exemplu, sesiuni de recrutări împreună și l-ai fi ales pe ăla că față de ăia pe care îi avuseseși înainte era mult mai bun.  

DP: (01:30:23) Păi nu era greu. 

RC: (01:30:25) Și aveai același lucru care mulți antreprenori, și cred că tu poți să dai un exemplu bun, mulți antreprenori cred „bă, dar nu, nu găsești omul chiar atât de bun, nu se poate, trebuie să faci o concesie acolo, știi?” Și până la urmă ajungi și vezi că e același lucru care, de exemplu, pe tine te-a ajutat să nu faci concesia cu să treci la „shaorma cu de toate”, că era mai simplu. E același lucru în recrutări, ai, ai nevoie de lideri extrem de buni și dacă lași standardul mai jos și iei mediocri, o să ajungi tu să faci toată munca. Și tu știi foarte bine cum era până acum ceva timp, să faci tu toată munca, E groaznic! Nu mai crește nimeni business-ul.  

DP: (01:31:38) Acum doi ani de zile când eu vorbeam prima oară cu tine, pot să spun că eram departe de ceea ce sunt acuma. Relația și colaborarea mea cu tine m-a făcut să înțeleg niște lucruri pe care până atuncea nu le, nu le-am înțeles. Și asta cu oamenii, cu recrutarea, mie mi se părea enorm de greu să găsești omul ideal pentru… sau foarte bun – să nu spunem ideal – foarte bun pe o anumită poziție. Și acuma, încă mai lucrez, știi foarte bine că încă mai lucrăm să recrutăm oameni pe anumite poziții cheie dar, cum spui, eu făceam toate concesiile din lume „hai mă că poate totuși e bun, hai mă că îi mai dau o șansă, hai mă trebuie să facă lucrurile”. Și culmea că nu le făcea el, le făceam tot eu. 

RC: (01:32:13) Și omul ăla tot nemulțumit era. Asta e ce nu se înțelege, că omul ăla  tot nemulțumit era pentru că el n-avea satisfacția muncii făcute de el. Avea satisfacția punerii în aplicare a deciziilor pe care tu le luai.

DP: (01:32:28) Nici nu-și asuma.

RC: (01:32:29) Exact.  

DP: (01:32:31) Că zicea „păi tu mi-ai zis să fac așa!” Știi, adică, și au… au dreptate. „Păi eu am făcut ce mi-ați, ce mi-ați spus, domnu Dan!” Și… cred acum ca orice, ca orice lucru, că o idee bună care nu-i implementată bine, ghici ce e? O idee proastă. Degeaba îi spun eu dacă el le spune „fă asta așa și așa”, dacă el nu simte lucrul ăla și nu înțelege exact ce am vrut eu să spun prin „fă așa și așa”  el o face așa-și-așa nu o face așa și așa. El o face așa-și-așa și atuncea rezultatul îi nu…

RC: (01:33:19) Ce nu înțelegem noi ca antreprenori este că chiar dacă știm, știm câteodată care e soluția, problema e că noi nu putem să transmitem într-o discuție de juma de oră sau  o oră toată experiența din spate pe care o avem, pentru care am luat decizia aia. Și omul ăla nu are cum să implementeze la nivelul nostru, cum am implementa noi. Pentru că el ia doar informațiile alea mot-a-mot, nu are și procesul de gândire în care s-a ajuns acolo. Și noi asta furăm când facem asta. Noi furăm  procesul ăla de gândire care de fapt ăla te duce la implementarea bună. Dar e, e foarte greu pentru că ai impresia că n-o să găsești niciodată de nimeni, ai impresia că nu există omul ăla și mai mult, avem și noi ego-ul nostru de antreprenori, adică, totuși am făcut ceva, eu făcut asta de la zero, eu am draci laci, nu știu ce.

DP: (01:34:14) Ne place rolul de eroi la noi în firmă. Tuturor ne place asta, rolul ăsta e cel mai frumos rol. Noi suntem eroii, noi suntem salvatorii firmei. Ne place al dracului de mult, suntem dependent de rolul ăsta. Toți suntem dependenți de asta, nu cred că există antreprenor să nu fie dependent, să nu, să nu caute aprecierea și să nu caute satisfacția în privirile celorlalți când se uite la noi și zice: „oa, șefu ce deștept o fost, fii atent ce idee bună o avut!” 

RC: (01:34:45) Asta nu se va opri niciodată, ideea este să-ți găsești, și ai văzut și tu, să-ți găsești cumva lucrul ăla, acea satisfacție, în faptul că oamenii aia pe care tu i-ai găsit și i-ai pus în contextul ăla, când lucrează împreună, scot niște rezultate de te lasă mască. Și atunci tu știi „bă, eu am pus oamenii ăștia împreună”.

DP: (01:35:05) Exact. Asta vreau să spun. Ne place rolul de erou dar dacă rolul ăla de erou ni-l canalizăm „hai mă să fiu eu eroul firmei, să arăt firmei ce echipă puternică și frumoasă fac”, atuncea ești mult mai apreciat decât pe chestii punctuale și ai și tu marele câștig, pentru că atuncea când te faci antreprenor, de ce te faci antreprenor? Eu vreau să muncesc cât vreau – adică când spui „cât vreau”, adică să muncesc puțin – vreau să am bani câți vreau – asta înseamnă să am bani mulți – și să pot să circul unde vreau, când vreau. Asta înseamnă să ai și bani și timp. Toți ne gândim la asta când ne facem antreprenori. Și dacă nu reușim să ne facem, să ne aducem o echipă și să fim eroul firmei prin crearea echipei, atuncea noi o să fim eroul firmei care n-o să aibă niciodată bani, fiindcă tot timpul banii o să-i dea în investiții întruna și o să-i bage în investiții întruna și n-o să aibă bani niciodată, dar n-o să aibă nici timp să-i cheltuie fiindcă el tot timpul va fi antreprenorul ăsta, operațional, ăsta implicat 100% în operațional. Asta nu poate să plece din firmă fiindcă, clar, dă senzația aia de dependență a business-ului de el. Și atuncea, soluția e tot să te întorci la echipă, tot să vii să-ți formezi echipa chiar dacă îți consumă multă energie și îți consumă… și nu totdeauna faci lucruri plăcute, fiindcă, ca să-ți formezi o echipă,  trebuie să faci și lucruri mai puțin plăcute, cum ar fi să aplici consecințele, cum ar fi să-ți asumi niște greșeli care le face echipa.

RC: (01:36:52) Și ți le asumi cu buzunarul, nu cu vorbele.

DP: (01:36:54) Exact. Că asta „șefu, îmi asum”. Păi cum îți asumi? Hai să vedem, spune-mi cum îți asumi.

RC: (01:37:03) Încă îmi place cât de mult se blochează oamenii la întrebarea asta. Șefu îmi asum. Ok, spune-mi cum.

DP: (01:37:12) „Păi eu am fost de vină”.  Bine, bine am înțeles, știm asta, amândoi știm că tu ai fost de vină. „Dar eu îmi asum chestia asta”.

RC: (01:37:19) Da, este un pas greu de trecut și, pe de-o parte îl înțeleg, pe de altă parte, de fiecare dată spun antreprenorilor și tu ai văzut asta mai bine ca oricine, cea mai importantă abilitate a antreprenorului care duce la succes, dar pe departe cea mai importantă față de toate, este disciplina. Ai nevoie de o disciplină draconică, să nu renunți, atunci când toate lucrurile îți spun să renunți. Să nu angajezi oameni mediocri, atunci când ai văzut doar oameni mediocri pentru trei luni de zile. Să nu ierți oamenii în aplicarea consecințelor pentru că deși te doare și pe tine, că tu nu scoți pârleala din consecința omului ăla care are un salariu de 2.000 de lei și i-ai dat o consecință de 50 de lei. Greșeala care a făcut-o ăla pe tine te costă exponențial mai mult. Dar, atâta poți să-i dai ca omul să simtă, să simtă că „bă, am făcut ceva care m-a afectat și pe mine, nu doar firma”. Și ăsta e motivul pentru care, și tot repet, de ce antreprenorii cresc mai repede decât ceilalți. Pentru că ei simt mereu consecințele. Mă, mereu le simți. Ai făcut o tâmpenie, o simți în buzunar, o simți în timp, o simți în stres, o simți în nopți nedormite. Noi ne auzim de 3,4,5 ori pe săptămâna și de fiecare dată când ne auzim „Da, la cât te-a trezit? Eu m-am trezit la 03:00, n-am mai putut să dorm până la 07:00.”, „Eu m-am trezit la 02:00, n-am mai putut să dorm până la 05:00”. Le resimți acolo, și atunci, pentru că le resimți, de fiecare dată cauți soluții, cauți ceva să o faci mai bine. Dar  furăm asta copiilor noștri, angajaților noștri, oamenii ăia nu au motive să devină mai buni, doar au scuze și se plâng de lucruri care sunt deja bune că n-au de ce altceva să se plângă. Tot trebuie să ne plângem de ceva, adică să fim serioși, nu va fi niciodată atât de bine, nimic, astfel să nu găsim ceva să ne plângem. 

DP: (01:39:24) Doamne, acum realizez că vorbesc cu tine, chiar realizez chestia asta. Asta e motivul pentru care antreprenorii cresc. Chiar ai dreptate, fiindcă ei își asumă totdeauna totul. Chiar, ăsta e, ăsta e … Și la ei se aplică totdeauna consecințele fiindcă pe el îl costă orice greșeală, pe antreprenor. El nu spune „îmi asum” și merge și se culcă liniștit. „Îmi pare rău șefu, îmi asum!” Și o ieșit pe ușă și dă mesaj la iubi „Am fost, m-o dojenit un pic dar hai să mergem, să ieșim deseară la cină.”                                                                

RC: (01:40:07) Eu mi-aduc aminte copilăria mea. Tata a lucrat toată viața ca șef de tură la hidrocentrală în Vâlcea. Și eu nu l-am văzut odată în viața mea stresat pe tata despre muncă. Se ducea, avea 12 sau cum lucrau ei pe ture atunci, când a terminat jobul, absolut nimic, niciun pic de stres!    

DP: (01:40:33) Absolut! Corect!        

RC: (01:40:35) Îl vedeam stresat când știa că mai vine nu știu cine în inspecție, atunci îl vedeam puțin stresat. Dar în rest, majoritatea oamenilor care stau și lucrează în business, ei odată ce au terminat, ora 5:00, ora 6:00, au plecat acasă și pot să aibă un somn liniștit, nu se mai gândesc,  nu se mai gândesc la tine, nu se mai gândesc la problemele tale, nu se mai gândesc că au dat sandvișul ăla unde au uitat un os în el și a făcut un client scandal. Pentru el s-a terminat povestea.     

DP: (01:41:05) Da, el și-asumă și se culcă! Pe bune! Nu glumesc, așa e! „Da, șefu, mi-asum!” „Bine mă, excelent, dacă ți-asumi!” Aicea dacă nu-o intervenit consecințe, ghici ce? Data viitoare își asumă din nou, că n-o să spună ca nu-i vina lui, dar o să-și asume așa la infinit! Și n-o să rezolvi nimica, fiindcă e la infinit deci „a, mă duc și spun că mi-asum”, se înroșește un pic, poate și urlă la mine, depinde acum de cât de coleric e și șefu, și după aia la revedere, după aia o luăm de la capăt. Și-mi asum și mâine ceva.

RC: (01:41:44) Dar este vina noastră, este vina noastră a antreprenorilor pentru că au unde să fugă. Dacă eu am o companie în care chiar fac lucrurile corecte adică, bă, îți aplic consecințe dar pe lucruri care stau 100% în puterea ta – pe urmărirea procedurilor, pe punctele pe care le ai de urmat și așa mai departe -dacă eu fac asta și mai există încă 10.000 de antreprenori care habar nu au ce fac și îl acceptă pe ăla cu 9 ore de frecat menta…Ieri am avut o discuție cu un fost angajat la TBF Systems, o companie care dezvoltă software, un programator, și care a plecat de la noi la Oracle și am, normal, nu s-a de, ne-am despărțit foarte frumos și dacă se va întoarce, se va întoarce, va fi foarte frumos și era visul lui de mic copil să lucreze la o corporație ca și programator.  Și, s-a dus acolo, și vorbeam cu el de diferențe, știind foarte bine diferențele că, din păcate, a trebuit să lucrez cu  companii de genul ăsta. Zice „bă, sincer îmi place mai mult aici, pentru că ceea ce făceam la TBF Systems în trei luni aicea ne cer să facem cam în doi ani”. Și atunci, cum pot eu să conving un om? Trebuie ori să ai ceva în tine, să demonstrezi, să vrei să rupi ceva, să vrei să faci ceva să conteze, dar dacă ceea ce îți dorești în viață, și eu nu te condamn pentru asta, dacă ceea ce îți dorești în viață este un job confortabil, care îți aduce un venit clar și nu vrei să crești, vrei pur și simplu să te bucuri de restul timpului, atunci da, acolo te duci. Dar să nu ne mirăm că oamenii ăștia n-o să crească, pentru că omul ăsta peste 10 ani o să pot să-i spun cel mai nenorocit compliment posibil și anume „nu te-ai schimbat de loc”. O să-l știu la fel. Eu mereu zic, ăsta cu „nu te-ai schimbat  deloc” nu e compliment. Înseamnă că n-ai făcut nimic. Măcar de te-ai fi dat cu creme. Dar unul din lucrurile pe care le-am făcut, primul și primul lucru, a fost să stabilim încrederea oamenilor, în noi, în criză și am pus acele camere în toate locațiile, am transmis live și am făcut asta, în… nu mai știu, două zile era peste tot. Erau camere, sistemul online funcționa. Nu s-a dormit puțin dar s-a realizat. Apoi, un alt lucru pe care l-am făcut, și care consider că ne-a ajutat enorm, enorm de mult, a fost întâlnirea săptămânală cu toți francizații. Oamenii trebuie să înțeleagă că noi avem, ok, este echipa administrativă a DAbo Internațional, unde sunt destui angajați, dar mai avem și o altă echipă de condus, o echipă plină de antreprenori, nu  mai e angajatul meu. Sunt antreprenori care au franciză de la noi. Și ăsta a fost un al doilea lucru pe care l-am implementat, care consider ca ne-a ajutat enorm de mult, săptămână de săptămână, și încă continuăm să ne auzim două ore pe fiecare săptămână, să vorbim „băi ce s-a întâmplat?”, „ce putem să facem?”, „cum putem să ne ajutăm?” și mai ales să putem să ținem moralul oamenilor care, în criza aia, mai ales în primele săptămâni toți voiau să închidă și să renunțe. Aveam doar câțiva care sunt destul de nebuni și nu ar face asta nici bătuți. Dar majoritatea, asta voiau.

DP: (01:25:17) Păi am avut cele mai, cele mai puține, atuncea imediat după ce o început nebunia aia, am avut cred că 14 locații deschise. După care, rând pe rând am, le-a ridicat moralul, le-am dat încredere și-au redeschis toți în săptămâna a doua începând cu…au fo… am avut mulți care o ținut doar o săptămână închis și după care și-au dat, au început să lucreze.  Deci nu…a fost foarte importantă și este foarte importantă întâlnirea aceia săptămânală cu francizații, întâlnire la care participăm toți din DAbo, inclusiv, mulțumim că participi și tu, dar e clar că întâlnirea aia ne-a ajutat și-am găsit foarte multe idei noi și foarte multe soluții la problemele pe care le-am, ne-am lovit în perioada asta.  

RC: (01:46:23) Da, sunt lucruri care funcționaseră din greșeală și deodată, într-o săptămână erau implementate în toate francizele sau era o strategie de marketing care funcționa.

DP: (01:46:33) Cred că asta e puterea grupului și cred că asta înseamnă, încă o dată, avantajul..

RC: (01.46:41) Unei francize, unui grup.

DP: (01:46:43) Unui grup mare și avantajul francizei sau, nu neapărat al francizei, ci orice grup de business cu aceleași interese și cu aceleași activități. E clar că din împărțirea de opinii între, între membrii grupului poate să iasă soluții și senzaționale și de-a dreptul incredibile.

RC: (01:47:11) Și nu e doar partea asta, nu e doar partea asta pură de business… Cu toții știm, antreprenoriatul … ești singur. Tu ești cam singurul care înțelegi prin ce rahaturi treci zi de zi. Oricât de mult te iubește soția, dacă nu este antreprenor sau implicată în, în business cu tine, la nivel de top management, nici ea nu te înțelege. Nu înțelege câtă presiune e pe tine. Ce să te mai duci la angajați sau la  manageri tăi sau la alții? Te înțeleg, o părticică dar simți că ești singur. Și îmi aduc aminte, probabil că și ai trecu la fel de bine prin asta, au fost ani de zile în care am simțit că nu mă înțelege nimeni. Eram eu cu mine și cu coșmarurile mele. Și ăsta, după mine e un, e un lucru absolut remarcabil, când vine vorba de o franciză, mai ales o franciză condusă bine – că sunt alte francize românești unde mai bine du-te și faci tu business-ul tău, crede-mă, nu te duce, du-te și fă-l tu că o să fie mai bine -dar o franciză făcută bine și mai ales cu un scop mai mare decât ea nu doar hai să facem niște bani, îți dă familia asta, îți dă familia asta care chiar te înțelege. Știe prin ce treci că au trecut și ei prin același lucru cu tine. Știe atunci cum e să ai 3 zile cu vânzări mai joase, știe cum e să ți se închidă o clădire de birouri care îți făcea niște comenzi destul de mari, știe cum e să fii într-un oraș nou și să ai puține probleme până te acceptă orașul și ajungi să fii, să bubui în orașul ăla.  Știe cum e. Nu, nu intri în disperare, pentru că de multe ori intri în disperare când pornești un business, pentru că habar nu ai cum ar trebui să fie. Bă, e normal să n-am vânzări acuma sau – adică e normal și în timp, adică în nu știu cât timp se va schimba – sau pur și simplu înseamnă că ideea asta e o  tâmpenie de business? Și asta îți oferă și asta facem, și tu o faci foarte bine, în a participa constant și de a asculta francizații și asta nu înseamnă că orice antreprenor care este francizat în DAbo, dacă îți vine o idee, gata noi ți-o ascultăm și îți mulțumim și o și implementăm. Nu, bullshit! Dacă ar trebui să implementăm toate prostiile noastre nu am ajunge nicăieri! Multe prostii ne trec prin cap dar avem cu cine să ne consultăm, avem cu cine să vorbim putem să vedem de ce aia și de ce altfel, mie mi se pare un, un beneficiu absolut remarcabil

DP: (01:49:59) Eu am plăcerea aceea de, de a face întâlnirile live, de a mă întâlni cu oamenii real nu, nu online, nu pe telefon. Îmi place întâlnirea aceea de, aceea dinainte de pandemie. Eu prin, cu prietenii mei care, cu prietenii mei din franciză, am devenit prieteni prin intermediul business-ului prin intermediul francizei și cum majoritatea francizatilor mei eu sunt prieten. Am creat niște relații care n-o să se mai schimbe și n-o să se strice niciodată de acuma încolo și care mi-o deschis niște perspective, niște posibilități prin anturajul lor, prin orașele lor, prin rudele lor, prin colegii lor de business. Incredibil, așa e ca o mare, ca o mare familie știi… sună așa, oarecum, clișeu asta dar eu așa mă simt în DAbo. Simt că am, în DAbo când intru, când am avut și întâlnire francizaților acum un an de zile, anul ăsta din păcate o vom face online, dar anul trecut la întâlnirea francizaților o fost în al nouălea cer, acolo, în mijlocul lor și să-i am pe toți în jurul meu și să împărtășim fiecare din situațiile prin care trecem. Am francizati care au 3, 4, 5 locații DAbo, nu doar că-s parteneri, pur și simplu mi-s prieteni. Am încercat, am reușit să, să creăm o relație mai presus de cea de parteneriat, ceea ce cred că e esența vieții să, să-ți strângi oameni lângă tine, de calitate și care într-adevăr să îi simți alături de tine, nu doar de care să te folosești.   

RC: (01:52:20) Ăsta a fost, și aicea o să zic o chestie personală, eu n-aveam niciodată de gând să-mi deschid vreun business în food. Nu mi-a plăcut, nu mi-a plăcut ca industrie  de management pentru că, pentru că nu m-a atras. Am optimizat multe și am promovat multe, multe business-uri în food însă, pe mine personal să fac eu un business în food, nu.  Nu mulțumesc! Dar datorită misiunii și datorită acestui lucru la care contribuim, am decis ca eu să mă duc și să mă zbat, să găsesc un spațiu care nu vrea să spun cât costă în centrul Malaga, mai ales să-l găsesc acuma în criză – pentru că am avut probabil cel mai mare noroc cu criza, pentru că s-au închis multe și aveam șanse să găsesc un spațiu acolo în centru unde sunt milioane de turiști – și să mă conving eu să fac un astfel de pas și să pornesc acolo business au fost două motive: unul, îmi place chestia pe care o construim și ce reușim să facem acolo și îmi place Dan ca om, ca și caracter, dar al doilea lucru este misiunea. Vreau ca tâmpiții ăștia de spanioli cu Paella lor de rahat să nu se mai uite la români ca la ăia care le culeg căpșunile și le culeg sparanghelul, și le culeg mango-ul, ci să poată sa vadă când dă mâna cu un român în Malaga să zică „A, de la DAbo, DAbo, DAbo” Aia mi-aș dori să zică, nu să-mi dea un coș de căpșuni și „hai că am plantație colea”. 

DP: (01:54:21) Dar știi că eu am fost fascinat și chiar îmi doresc să ajungă și DAbo la nivelul ăla, nu știu dacă, nu știu cât va dura, nu dacă se va întâmpla lucrul ăsta. Eu, când am fost în Turcia, spuneam, mă întrebau – da, turcii mega prietenoși, comercianți până la Dumnezeu și clar, fiecare se băga în seamă cu tine când te vedea că ești potențial client, se băga în seamă cu tine și îți făcea toate mofturile – și primul lucru te întrebau de unde ești, și când spuneam din România, nu e… deci im…deci direct, fără să stea pe gânduri, spuneau „Hagi”. Deci… deci nu, nu exista, că era bărbat, că era femeie, când întreba, dar în general bărbații vând în Turcia, nu prea având femeile, da? Și  spuneai „de unde ești?”, „din România”, „Hagi, Gică Popescu ”și exact acolo vreau să ajung eu cu DAbo, când spui că „de unde ești?”, „din România!”, „A, DAbo, de unde vine DAbo!” Doamne, ce… ăsta e visul meu… ca vizionar și ca antreprenor, care vreau să fac ceva să rămână în urma, în urma noastră și  să se vadă că un brand românesc poate să spele toată imaginea asta pe care, din păcate, mulți ne-o creează și nu-i tocmai favorabilă.

RC: (01:56:12) Apropo  de asta, poate pentru cei care ne ascultă, care era adresa de e-mail unde pot, dacă sunt – că majoritatea care ne ascultă sunt antreprenori – dacă sunt interesați de o franciză pentru la noi sau pentru în alte țări în care locuiesc, care era e-mailul pentru, unde puteau să scrie?    

DP: (01:56:30) E simplu,   franciză@DAbodoner.ro 

RC: (01:56:37) Perfect! Și ca și idei de costuri,probabil că cei care aveți o astfel de idee, pentru a putea să menținem calitatea extraordinară a produselor, lucru la care n-o să facem niciodată concesii, este undeva, dacă nu mă-înșel, la €150.000 cu totul.  

DP: (01:56:56) Da, deci €150.000 este o locație care o iei absolut de la zero, în care n-ai absolut nimica și folosești toate utilajele de ultimă generație, adică friteuză cu timer, hotă performantă, aparate de kebab automate, cu roboți, deci, care taie singuri carnea, toate lucrurile acestea duc la optimizarea business-ului. Deci nu, eu am lucrat până acuma cu friteuze, până acum, până au apărut roboții de tăiat carnea, lucram cu shaormari, cu aparate de kebab din acelea normale. Bine, un aparat din ăla normal e €1.000, un aparat din ăsta, un robot e €14.000. Dar roboții aceia  își scot banii din ceea ce înseamnă pierderi la carne, pierderi la calitatea pe care o dau, își scot banii într-un an de zile. Ca să nu mai spun că nu mai e nevoie nici de shaormarul ăla care se vede vioara întâia în, la tine în orchestră, și, dacă n-are chef azi și dacă s-o îmbătat, n-ai ce să-i spui că… ce mă fac dacă nu-mi taie carnea?, așa rău cum o taie, lasă-l să taie să-și facă treaba mai departe. Am scăpat de lucrurile astea și e o investiție care se face la-început în aparatură bună și de, și foarte performantă, dar care, într-un an de zile, se amortizează. La fel e și în cazul friteuzei de cartofi unde, dacă pui timer, dacă pui o friteuză cu timer și automată n-ai pierderi deloc la cartofi și cine nu știe și nu lucrează în industrie, vorbim de bani mulți și de sute de tone de cartofi pe care îi consumă DAbo.                                                                                                        

RC: (01:59:07) Nu trebuie să fii în industrie ca să calculezi după aia pierderile. Și noi le-am calculat, am văzut ce înseamnă cu și ce înseamnă fără și, pur și simplu, într-un an de zile îți scoți banii. Să nu mai vorbim de calitate, să nu mai vorbim de abilitatea de a, de a nu depinde, de a avea oameni indispensabili prin locații. Și ce primești atunci când… apropo, taxa de franciză este modică față de ce sunt alte francize, care nici pe departe nu fac vânzările noastre, cât era, Dan, taxa noastră de franciză?

DP: (01:59:45) E 10.000 acuma taxa de franciză.

RC: (01:59:48) €10.000 taxa de franciză și lunar se plătește…   

DP: (01:59:54) 2,5 la… 2,5% pentru franciză și 2 pentru marketing 

RC: (02:00:02) Da, deci costurile sunt extrem de mici față de o altă… față de alte francize, dar totuși la venituri mai mari. Motivul pentru care facem asta, nu pentru că nu ne plac banii – că ne plac și banii – este pentru că, din nou, contribuie la misiunea pe care o avem. Scopul principal… nu să luăm antreprenorului, hai, de la început nu știu câți bani, ci să deschidă, să aibă succes și apoi, dacă are asta, să deschidă și următoarea, și următoarea, și următoarea, la fel cum sunt, sunt foarte multe exemple de antreprenori în interiorul DAbo care au trei locații, patru locații, cinci locații și care, mai mult decât atât, avem foarte mulți antreprenori care și-au construit următoarele locații folosindu-se din profitul primei locații.            

DP: (02:01:00) Păi, majoritatea așa au făcut. Nici n-am dat nimănui să deschidă două francize odată, sau n-am permis nimănui asta, fiindcă în primul rând trebuie să înțeleagă ce înseamnă DAbo, să se adapteze la sistemul de lucru, fiindcă prima locație este cel mai greu și de făcut și și de condus. După ce ai făcut-o pe prima și ai prins experiența din tot ce înseamnă acest business, după ce simți DAbo, după ce trăiești DAbo, după aceea e doar o chestie de multiplicare, de scalare, care-i foarte simplă și bazată pe proceduri foarte clare, pe care un antreprenor, care deja a lucrat în DAbo, le stăpânește și este cel mai simplu să clonezi business-ul și să-l pui în diferite poziții ale orașului sau chiar să mergi în orașele vecine cu acest business. E foarte simplu, dar până una-alta trebuie să stăpânești, trebuie să stăpânești primul business.

RC: (02:02:17) Da. Dar partea interesantă este că în… este cam printre primele și cam printre singurele francize în care ajungi pe breakeven încă din prima zi de la deschidere. N-am mai avut o altfel de poveste de foarte mult timp. 

DP: (02:02:32) Da, așa este, ajungi pe breakeven, ajungi peste breakeven și vinzi foarte, foarte bine de la bun început fiindcă tot ce facem noi facem structurat, începând de la amenajarea locației până la planul de deschidere cu promovare, cu marketing, cu tot. Se fac… sunt anumiți pași care s-au dovedit a fi de succes și care s-au dovedit a fi cei care aduc oamenii în locația ta în prima zi. Business-ul crește și business-ul crește de la o zi la alta după deschidere și procedurile, care noi le dăm și le impleme… îi punem pe francizați să le implementeze, sunt de așa natură încât să nu vină cifrele în jos. Am avut și situații în care a bubuit la început locația o săptămână sau o lună, două luni chiar, după care o început să, să meargă în jos fiindcă nu respectau procedurile și nu respecta calitatea. Și aicea, acuma, DAbo a învățat din greșeli, ce vă spuneam și la început, și nu mai permitem să se facă genul acesta de greșeli, fiindcă clientul vine, îi curios, noi îl facem să vină, că-l ajutăm prin toate programele noastre de marketing, dar dacă vine și nu e mulțumit de servicii sau de produs … aia e tot, toată munca e degeaba, e doar un foc de paie, le aprinzi, s-o stins și după aia nu-l mai poți resuscita. Trebuie susținut de proceduri și de modul de lucru…   

RC: (02:04:14) Ca și idee, cât de clari suntem, avem inclusiv aplicație dedicată, specială pentru deschiderea unei francize care include undeva la 200 și ceva de taskuri care sunt puse pe timp, pe când trebuie făcut, de cine trebuie făcut, și acolo vorbim de taskuri din toate lucrurile, de la părțile legale și juridice, la părțile administrative, la comenzi de stocuri, la partea de marketing, la absolut tot. Există într-o modalitate foarte, foarte structurată și asta e modalitatea în care lucrăm, pentru că ăsta a fost unul din primele lucruri de care ne-am apucat atunci când am început cu Dan să lucrăm împreună este să luăm toată nebunia asta și s-o structurăm la maxim astfel încât să putem să oferim aceeași calitate, aceeași experiență, aceeași profitabilitate francizaților de oriunde ai fi. Și, de exemplu… una din companiile mele, TBF Systems, se ocupă de dezvoltarea întregului ecosistem DAbo, care nu este tocmai un software mic ci este o nebunie întreagă. Însă, dacă vrem ca misiunea aia să fie posibilă, atunci e mereu nevoie de două lucruri: unu, francizați care să-și facă bine treaba și doi, procese, proceduri, sisteme clare, astfel încât lucrurile să iasă mereu la aceeași calitate și fiecare francizat să fie cât mai profitabil. Pentru că, dacă oamenii, dacă francizații sunt profitabili vor deschide și încă una, și încă una, și încă una și avem șansa să ajungem la misiunea DAbo. As vrea să vorbim puțin de ultima nebunie pe care am făcut-o în criză, și anume să mai deschidem încă o franciză.  

DP: (02:06:16)  Chiar nebunie! Da, cum spun și eu, criza asta și spun întruna, întruna că viața asta e o nesfârșită înșiruire de dorințe și de provocări. Și criza astao fost o… provocare continuă și suprapusă cu dorința aceea de a face concept DAbo Grill, de acum aproape doi ani de zile am ideea de DAbo Grill, s-o suprapus acuma și am dat drumul la acest concept DAbo Grill care se bazează pe chifla noastră care-o facem în aceleași condiții ca și la DAbo Doner, și pe carne preparată direct pe grătar. Adică nu mai lucrăm cu carne rotisată pe aparat de kebab, lucrăm cu carne preparată pe grătar, adică cu chestii ușoare, așa cum suntem noi, românii, obișnuiți, cu mici, cu ceafă de porc, cu piept de porc, cu cârnați, genul acesta de… de produse avem. Nu sunt tocmai light, dar garantat sunt foarte sănătoase, adică nu, nu punem altceva decât carne bine selecționată și luată de la carmangerii de un… care știm ce, ce produse fac, nu punem sosuri din acestea în care avem doar tabelul lui Mendeleev înăuntru și n-au legătură cu ingredientele naturale care, din care să se facă, toate lucrurile le facem pe loc, în fața clienților…                                                                            

RC: (02:08:22) Aș vrea să zic aici cum am experimentat eu ideea ta de DAbo Grill. Tu mi-ai povestit de DAbo Grill dinainte, nu mi s-a părut, nu pot să spun că mi s-a părut o idee de „aoleu, m-am dat pe spate” și probabil că de aia nici nu am push-at foarte tare pe ea, pentru că mi s-a părut o idee mișto, mi se părea o idee bună de extindere, dar nu mare șmecherie. Și am avut noi, la un moment dat, o întâlnire de trei zile, cum o numim noi „tabără de concentrare”, în care am adus o echipă restrânsă pentru a eficientiza procedurile și am lucrat intens timp de trei zile. Și într-una din seri, tu ai adus pe cineva să ne facă grătar și normal că s-au adus împreună cu grătarul, câteva ligheane de chifle, chifle calde de la DAbo, Și normal, eu am luat, la insistențele lui Dan am luat niște mici și i-am pus într-o chiflă făra, atenție, fără sos, fără alte chestii puse în interior, fără nimic! Doar atât am luat, ok, am mâncat trei cu mici. Din nou, porțiile la DAbo nu sunt mici, o chiflă e mare…                        

DP: (02:09:44) Chiar dacă-s cu mici!

RC: (02:09:46) Chiar dacă-s cu mici sunt, nu sunt mici, da? Am mâncat trei, după care am încercat-o pe aia cu… am pus piept de porc în ea și am zis „nu se poate, asta e și mai bună!”, după care am încercat cu ceapă, deci aproape că am vomitat în seara aia! Și atunci am înțeles de fapt ce zicea când zicea DAbo Grill iar apoi am văzut un lucru la care visam de mult și mi-am zis: bă, România are câteva lucruri absolut extraordinare, deși nu le cunoaște nimeni, și are alte lucruri care sunt mediocre și toată lumea încearcă să le împingă pe alea în față că uite ce chestii extraordinare avem noi în România sunt mediocre. Marea Neagră, să fim serioși, nu va fi niciodată mai mult decât o mare mediocră, punct! Nu va fi, putem noi să ne dăm, să facem tobogane din București până-n Constanța că tot degeaba! Nu va fi! Dar, avem câteva lucruri, cum mie mi se pare Castelul Bran, unde Disney-ul a scos..un imperiu dintr-un rahat de poveste și noi încă nu reușim să scoatem… probabil ar putea să fie cel mai tare parc de distracții făcut pe ideea lui Dracula, în fine! Dar unul din lucrurile pe care le avem este mâncarea, este mâncarea noastră. Eu, sincer, da, îmi place să mănânc steak, vită la grătar, foarte mult și o mănânc bună în multe țări, dar dacă eu mă duc să cer porc cu adevărat, nu găsesc nicăieri porc mai bun ca-n România. La fel cum nici cârnatul ăla care-i făcut la grătar n-o să-l găsesc mai bun în România… decât în România. UK-ul, cârnații ăia din Marea Britanie sunt o porcărie totală. Dacă…

DP: (02:11:34) Doamne, ce porcărie îs ăia, doamne, și breakfastul ăla englezesc, doamne, oricum îi tot o porcărie tot breakfastul la ei!      

 RC: (02:11:41) Dacă vii în Spania e și mai rău, de zici că l-au tăiat carnea din vier, deci, nu știu, are un miros și e absolut groaznică și… la noi avem ceafă, avem mici, avem cârnații care sunt absolut remarcabili și aș vrea ca lumea să ne cunoască și pentru asta. De ce cunoaște… de ce toată lumea cunoaște Paella din Spania care nu e altceva decât un pilaf cu cântece ? Nu are mare șmecherie Paella aia! Dar, avem noi produse care sunt absolut remarcabile, și Grill-ul, DAbo Grill-ul mi s-a părut o modalitate absolut extraordinară, să punem câteva din mâncărurile noastre tradiționale în gura tuturor. Toată lumea să zică pizza – Italia, Paella – Spania, parmezan – Italia, nu știu, alte nebunii… să zică, să rămână și micii, să rămână și cârnații noștri, să rămână și ceafa noastră, să rămână și alte lucruri pe care le facem de zece ori mai bine decât oricine altcineva, și DAbo Grill cred că atât de bine contribuie la… lucrul ăsta… Pe lângă faptul că este o franciză, din nou, 100% românească și condusă pe același sistem ca DAbo Doner și aceeași idee în spate, dar are și chestia de a promova și de a face publice cât mai mult pe internațional produsele noastre tradiționale, astfel încât să pot să mă duc și eu într-un magazin spaniol, într-un magazin englezesc, într-un magazin nemțesc și la fel cum găsesc pizza în oricare din magazinele astea, să pot să găsesc și mici să mi-i fac acasă sau ceafă, sau alte chestii. Eu asta văd în DAbo Grill și a … este absolut senzațional, deci față de ce am mâncat noi atunci, fără sosuri, fără nimic, la sosurile care s-a ajuns în acest moment și tipul de ingrediente care le folosim, că totuși, nu știu, de unde ai cumpărat atunci carnea?   

DP: (02:13:51) Păi tot de la carmangerie, că m-am învățat să nu mai mănânc lucruri ieftine…

RC: (02:14:00) Dar DAbo Grill este o franciză separată, adică ca și locație va fi mereu separată de DAbo Doner dar, pur și simplu, continuă misiunea pornită de DAbo.    

DP: (02:14:11) Păi DAbo Doner am făcut-o în ideea că … au fost  două… nu, trei lucruri care m-au făcut să fac DAbo Doner: unu, e clar, mi-a plăcut ideea foarte mult și știam că n-au cum să nu iasă produse de calitate din acest concept; al doilea, mă gândeam că în mall-uri, având ideea de Food Court, era foarte greu să intri în anumite mall-uri deja existente, să intrăm cu DAbo, atâta timp cât mai aveau încă doi sau trei operatori pe carne rotisată, fiindcă nu… e normal să… aia înseamnă Food Court, înseamnă varietate, și normal să nu facă un Food Court în care să fie zece shaormerii și cinci pizzerii și ăla e tot Food Court-ul, trebuie să aibă varietate că asta e ideea pentru care mergi în Food Court; și al treilea, și cred că-i cel mai important ăsta, e că, din nou, avem în DAbo antreprenori care, evident, au crescut, au făcut două locații, trei locații în orașele lor și care vor dezvoltare în continuare. Și atuncea vin cu încă un concept, încă un produs, care nu-i neapărat concurent cu DAbo Doner, este altceva. Venim cu un produs care să-l oferim lor. Noi, de la lansarea a DAbo Grill de … în două zile, am avut deja cinci cereri de… de franciză DAbo Grill din membrii deja existenți, din comunitatea deja existentă a… a lui DAbo Doner. Asta a fost principalul motiv pentru care am gândit DAbo Doner, pentru a oferi francizaților noștri posibilitatea de dezvoltare și mai mult decât au avut-o până acum.  

RC: (02:16:32) Ultima poveste care aș vrea să o share-uim și cred că ar fi bine să ne pregătim să încheiem pentru că ce-am înregistrat aici e pentru o zi întreagă de muncă… este o poveste care cred că inspiră și aduce mai multă claritate cum se ajunge la lucruri remarcabile. Pentru că nu mereu se ajunge prin faptul că vreau să creez lucrul ăla remarcabil și ăla îmi va ieși, de multe ori se ajunge prin greșeli, prin încercări, prin lucruri care habar n-ai unde o să ducă… Și vreau să vă povestesc puțin cum am ajuns la, probabil, cel mai bun desert pe care l-am gustat vreodată, și noul desert în DAbo. Și anume, directorul de marketing de la DAbo era în Sibiu, împreună cu CEO-ul Loredana și lucrau, cred, chiar la deschiderea DAbo Grill și directorul de marketing a zis că vrea să mănânce ceva dulce iar Loredana zice „băi, nu am nimic în casă, nu am nimic dulce”. Zice „Dar uite că am niște Nutella” și zice „Dă-mi încoace Nutella. Ai niște pâine?”, „Bă, pâine n-am, dar am niște chifle de la DAbo” Și i-a dat chifla. A tăiat chifla, a pus Nutella, când a mușcat din chifla DAbo împreună cu Nutella, a zis că-i cel mai bun lucru care l-a mâncat de când se știe. După care a mai adăugat niște fructe, după care am adăugat bezele, după care am mai pus niște nuci și a ieșit probabil cel mai bun desert pe care l-am mâncat vreodată. Cu toți am mâncat Nutella pe pâine când eram mici sau mai puțin mici, depinde când erai mic, era extraordinară. Dar în momentul în care iei chifla și-o combini cu… cu o… nu neapărat cu Nutella, cu o pastă de ciocolată foarte bună, cu alune și așa mai departe, a ieșit probabil cel mai bun desert posibil și a ieșit din greșeală, nu l-am luat să-l dăm la un, cum am făcut până acum când scoteam produse, și anume de la un bucătar foarte experimentat așteaptă nu știu câte tipuri de rețete și… și multe alte nebunii prin care se trece să poți să scoți un produs pe piață, ci pur și simplu a ieșit dintr-o greșeală.

DP: (02:18:57) Așa e, într-adevăr produsul ăla e genial!                            

RC: (02:19:02) Da, chiar este!

DP: (02:19:04) Și ca să… ca să înțelegi, am stat 7 ani de zile fără desert în DAbo!  

RC: (02:19:10) Și erai cu el lângă tine! 

DP: (02:19:13) Toată lumea mă întreba, mă întreba „bă, dar desert nu bagi?” și aveam reținere la desert fiindcă trebuia să găsesc un desert unitar fiindcă, la urma urmei, tot se bazează într-o franciză pe… pe unitate, pe unitatea produsului, pe…

RC: (02:19:32) Da nu puteam să venim cu o felie de tort, pur și simplu!  

DP: (02:19:36) Puteam să vin cu o felie de tort, dar tortul de la cofetăria care-l face în Sibiu nu e aceeași cofetărie cu … care face în Mangalia, sau care face în…în Baia Mare. Deci nu … noi trebuia să dăm unitate produsului, că eu sunt convins și am convingerea maximă că asta înseamnă într-adevăr o franciză, și asta înseamnă într-adevăr un brand puternic, care să aibă toate produsele la fel în orice colț al țării te duci, să găsești același produs. Pentru asta sunt proceduri, pentru astea sunt procesele implementate, pentru astea sunt toate lucrurile, ca să aducă, să ducă acolo, la produsul acela unic în orice locație mergi. Macul, dau exemplul Macului, îi exemplul meu preferat, n-are nici pe departe cele mai bune, cel mai bun hamburger din lume. Îs o grămadă de hamburgerii care fac hamburger mai buni decât Macul. 

RC: (02:20:46) N-are nici cel mai bun hamburger de pe stradă!   

DP: (02:20:49) Dar dacă mă duc, dacă mă duc la Suceava și mănânc la Mac sau dacă mă duc în Craiova și mănânc la Mac, mănânc același Mac. Nu mănânc altceva, mănânc același produs, nu mănânc altceva și cu asta o câștigat ei piața aceasta de triliarde de, de dolari din… la nivel mondial. Nu vorbim de milioane sau de sute de milioane, vorbim de niște sume incredibile care s-au făcut tocmai în baza procedurilor și în baza procedeelor pe care le-o implementat impecabil.       

RC: (02:21:30) La noi munca a fost mult mai challenging, mult mai provocatoare, pentru că Macul a pornit inteligent, la fel cum pornești o franciză în food. Motivul pentru care pornești ceva, o…, un business în food este pentru că este una dintre cele mai stabile industrii. Oamenii vor vrea să mănânce fie că e criză, fie că nu-i criză, atunci când renunță la multe din jurul lor, renunță la vacanțe, la haine mai scumpe, la gadgeturi, la multe alte lucruri, dar nu vor renunța la mâncare. Și când faci un business, știi foarte bine ce înseamnă beneficiul ăsta, stabilitatea asta într-o piață, pentru că o criză e ca iarna, vine cel puțin la 10 ani – de aia mi se pare interesant cum zic „v-am spus eu că o să vină o criză!”, normal că vine criză – nu am nevoie să fiu meteorolog ca să știu că vine iarna. O dată la 10 -12 ani vine.       

DP: (02:22:21) Că-i o iarnă mai blândă, că-i o iarnă mai aspră, dar de venit vine, nu-i… 

RC: (02:22:25) Exact! Dar în momentul în care faci o franciză în, în food, vrei, primul și primul lucru vrei ca produsele să fie la fel în toate locațiile. Și atunci ei ce fac, nu complică foarte mult produsele, merg cât mai mult pe semipreparate, merg cât mai mult pe lucruri care le scoți din congelator, le-ai aruncat într-o friteuză care are timer sau știe să se oprească singură, astfel încât să poți să păstrezi, chiar dacă nu este o calitate remarcabilă, să poți să păstrezi aceeași calitate, chiar dacă nu e ea remarcabilă. La DAbo a fost mult mai greu să, să ajungem acolo, pentru că produsul nu este chiar atât de simplu. Sunt lucruri care trebuie făcute acolo, pe loc, pentru a da gustul ăla și calitatea pe care noi voiam să, să o dăm. De asta am lucrat mai mult și a trebuit să fim mult mai creativi în ce înseamnă sisteme și software și procese și proceduri, pentru ca lucrurile astea să funcționeze. Dar înainte să încheiem, Dan, aș vrea să îți adresez o ultimă întrebare. Ai enorm de multă experiență în, în business, ai pornit restaurante, ai vândut restaurante, ai pornit cluburi, care încă mai sunt de succes, mai puțin pe vremea pandemiei, ai construit cea mai de succes franciză de food românească, dacă ai vreo experiență care consideri că merită să o împărtășești cu, cu antreprenorii, care poate nu te-am întrebat sau n-a ajuns în discuția noastră?

DP: (02:24:04) Da, să … revenim un pic la  oameni, dacă tot vrei să mă întrebi, și cred că-i ajută pe toți lucrul, experiența aceasta pe care am avut-o eu. Revenim tot la oameni, fiindcă fără oameni, e clar, nu putem, nu putem crește, nu putem evolua, nu putem să muncim noi în locul lor, trebuie să…să ne folosim de ei și să le creăm un mediu de lucru plăcut și în care să dea rezultate și să performeze. Spuneam că eu trei ani de zile nu am lucrat pe profit în DAbo și vindeam undeva, ce să spun, pe-o locație, aveam deja două locații în Sibiu și vindeam undeva pe-o locație până în două mii, două mii și ceva de lei, astea erau încasările mele zilnice în locația respectivă. Și am plecat după primul an în care am fost pe litoral, chiar dacă n-am făcut profit fiindcă a doua parte, luna august din sezon mi-a acoperit pierderile din luna iulie și am mers pe zero, din  fericire, spun, fiindcă n-am făcut profit, dar după prima experiență pe litoral am obținut ceea ce mi-am dorit, am obținut primul francizat. M-a sunat în toamnă cineva, „sunt Cosmin, sunt de la Constanța,… am mâncat toată vara la DAbo și vreau să fac o locație și în Constanța”. Din toamnă până în primăvară am făcut locația, am găsit loc, am făcut, chiar dacă nu eram pregătit pentru asta, e alta istorie asta și nu asta vreau să spun. Și locația în Constanța unde se respectau procedurile pe care eu le-am, le-am implementat așa cum erau ele la… în perioada aia, adică eram la stadiul de pionierat, nici vorbă de franciză care, unde am ajuns acum, unde să avem absolut totul bazat pe proceduri și pe exactitate în procese, dar așa cum le aveam, i-am transmis mai departe și locația vindea 7.000-8.000 de lei pe zi și eu la Sibiu vindeam 2.000 de lei pe zi.  Doamne, am zis, cum se întâmplă, ce se întâmplă, unde greșesc, ceva greșeam și nu știam care e greșeala. Am mers anul următor pe litoral, o fost un real succes al doilea an pe litoral, după care m-am întors la Sibiu. Am strâns și ceva bănuți nu mai eram așa disperat cu…să încasez, să încasez, să încasez și am făcut următoarea mișcare: mi-am dat seama că oamenii pe care eu îi aveam în locațiile din Sibiu erau merele putrede dintr-un coș. Și tot timpul aduceam mere proaspete, angajați noi, care veneau cu entuziasm, care veneau cu dorința de a face lucrurile bine și pe care oamenii vechi mi-i stricau că le explicau: stai mă, unde te omori, uite așa se lucrează aici. Și chiar dacă nu le spuneau, doar îi vedeau, erau exemple pentru cei noi și „da, ăla nu lucrează, ce eu sunt mai prost să lucrez?” Și mi-i stricau și pe ăia. Ce am făcut? Am dat afară toți oamenii, tot personalul l-am dat afară. Deci tot, când spun „tot” spun tot. Am angajat un om din, o fată care o venit din ospătărie, am avut eu ospătari pe vremuri când aveam restaurante, am angajat-o, împreună cu Loredana –  care acuma e directorul general DAbo și care de la început a fost în acest proiect cu mine – fata aceea împreună cu Loredana au deschis o locație mai mică și ele două erau singurele care munceau în locația respectivă. Eu făceam aprovizionarea și ele munceau acolo. Am strâns echipa, am făcut o echipă acolo. După ce am format prima echipă am deschis și următo… și cealaltă locație, cea mai mare, cu o tură de oameni absolut noi, total noi. După ce am deschis locația aceea, am format echipă ca să am și în locația a doua, și am început să, să lucrăm pe ture, pe programare, pe proceduri, pe procedee, pe procese clare, pe pe evidențe foarte riguroase, am schimbat tot personalul din locație. N-am schimbat locațiile, nu le-am renovat, să spun că am făcut nu știu ce, n-am băgat produse, alte produse, n-am umblat la prețuri, pur și simplu am schimbat oamenii și în mai puțin de, de doi ani de zile, am crescut încasările, în fiecare lună puțin câte puțin. Deci aveam media de încasări  1.700 pe zi  în momentul în care am redeschis locațiile. După aceea am trecut la 1.800, după care am trecut la 2.000 , după care am trecut la 2.200 și, puțin câte puțin, în fiecare lună au crescut încasările, vorbesc de media pe zi că aceea e relevantă. Dup 2 ani de zile am ajuns o locație să aibă 18.000  de lei pe zi încasări. Cum vă spuneam, exact în aceleași condiții doar cu oamenii schimbați și bine puși la, puși pe locurile lor de muncă și bine motivați și sancționați, oamenii la care le-am aplicat consecințe. Dar asta cu consecințele e valabilă în cazul în care ai și bomboane, nu poți să vii doar cu biciul și să n-ai și bomboane în momentul în care un om face un lucru bun. Deci trebuie să fie ambele, să nu fim doar căpcăuni, să fim și zâna bună. Și asta e o experiență pe care vreau să împărtășesc tuturor și pe care vreau să o înțeleagă cine are probleme cu angajații, cine are probleme cu, cu vânzările. Că de la noi pleacă, de la felul în care noi ne setăm asupra echipei și de la felul în care ne formăm echipa mai departe ca să avem încasările pe care ni le dorim. O soluție de compromis, cum am făcut 3 ani de zile, m-au dus în, în pragul falimentului. Am fost nevoit să iau, să iau o decizie radicală și să fac lucrurile foarte tranșant, ca să am rezultatele care le am. 

RC: (02:32:31) Și pentru mulți antreprenori au nevoie să renunțe la frică, la frica de a da oamenii afară și de aduce oameni pe care să-i conducă așa cum trebuie. De multe ori nu este altă soluție. Eu vreau doar să share-uiesc o chestie care o fac constant și am făcut-o foarte mult în trecut. De fiecare dată când ori achiziționam o companie ori intram ca și partener într-o companie nouă, și de cele mai multe ori când intru ca partener într-o companie nouă, așa făceam acum mai mulți ani, o conduceam eu pentru 6 luni de zile, pur și simplu să pun cultura potrivită la punct. Și primul pas pe care îl făceam, dădeam tot top managementul afară, făceam disponibile rolurile care erau, care trebuiau să fie. De multe ori, oamenii care ocupau rolurile alea făceau cu totul altceva, și asta se întâmplă în multe companii. Chiar dacă oamenii sunt buni, făceau cu totul alte tâmpenii, nu-și înțelegeau rolul. Puneam rolurile clare și dădeam oamenii afară și apoi îi chemam la interviu. Să-și aleagă ei pe ce rol vor să candideze. Pur și simplu, să resetez povestea încă de la început, să mă sigur că lucrurile sunt clare. Dar câteodată, pur și simplu, nu merge. Merele sunt atât de stricate, nu neapărat că omul ăla e rău ca și caracter. Mă, asta a exersat – 5 ani, 10 ani, 7 ani, 3 ani, nu contează -a exersat atât de mult timp încât e foarte greu să-l muți, să-i muți într-o altă direcție, mai ales când toți au exersat același lucru. De multe ori trebuie să, să o iei de la capăt și sunt puțini antreprenori, foarte puțini care, fără să cunoască că asta e tehnica sau că așa ar trebui făcut, au curajul să facă, să facă o astfel de mișcare. Dar pe cât de greu e la început – și, crede-mă, și Dan va putea să confirme asta, când i-ai dat afară nu înseamnă că ți s-au terminat problemele, câteodată va fi și mai greu o perioadă – dar va fi mai greu cu predictibilitate foarte mare că va fii bine. Pe când în partea cealaltă este greuț dar va rămâne greuț pentru totdeauna. 

DP: (02:34:26) Am ținut, și mă bucur că ai, că m-ai întrebat asta, îl uitam dacă nu mă întrebai, dar e o experiență prin care eu am trecut și în care am tăiat lucrurile de la rădăcină. Chiar, pot să spun, că în urma  unui audiobook motivațional, am auzit undeva o povestioară de genul acesta cu tăiat răul de la rădăcină și am decis să fac și eu lucrul ăsta la mine în firmă și cred că este experiența pe care o recomand cel mai mult antreprenorilor care vor să, să asculte din experiența mea, că de multe ori am impresia că sunt campion mondial la sfaturi care nu mi s-o cerut. Eu sunt genul de om care spun absolut prin ce-am trecut și  vreau să ajut pe cine pot, cât pot și cred că așa ar trebui să facă toți antreprenorii ca să ne dezvoltăm țara și să creștem, să ajungem și noi acolo unde ar trebui să fie România asta. Deci nu, nu cred că, dacă ne apucă să ne ascundem și nu împărtășim cu cei de lângă noi realizările noastre, și nu neapărat realizările ci provocările prin care am trecut și soluțiile pe care le-am găsit la ele, cred că lucrurile astea pot să ducă la o, la o creștere și la un progres în masă a României. Din păcate, mai întâlnesc și eu foarte mulți oameni care, când realizează ceva  evită să-ți împărtășească sau ți-ascund  sau… Nu, eu poate sunt prost poate mă ia, poate interpretează lumea „uite și la ăsta ce se laudă”. Eu consider că lumea în jurul meu trebuie să crească și eu îmi dau tot interesul să fac lucrurile așa, în direcția asta. 

RC: (02:36:40) După mine, avem câteva mari probleme în cultura noastră națională. Faptul că un om nu poate să povestească din experiențele lui sau pur și simplu trebuie să zică, de multe trebuie să zici că ai avut mai puțin succes doar ca să nu pari lăudăros sau să nu pari, să nu te duci în partea cealaltă unde îți pierzi credibilitatea. Avem o cultură în care să nu cumva să spunem noi despre noi ce-am reușit, pentru că asta nu este ok și e o mentalitate care oprește foarte mulți oameni, să împărtășească cu ceilalți „bă, uite cum am reușit eu, uite ce am reușit și poate poți și tu, poate poți și tu să înveți ceva de aici”. Nu suport cultura americană din multe puncte de vedere, mi se pare o cultură toxică din multe puncte de vedere dar nu au asta și asta se vede în numărul de antreprenori, se vede în ce reușesc antreprenorii ăia. Și cred că și antrepreno… și ai noștri au nevoie să mai lase prostiile deoparte și nu spun să îmbunătățești ceea ce ai reușit dar spune ce ai reușit. Și pe o parte și pe cealaltă, adică și ce eșecuri ai avut, mulți nu spun eșecurile că dacă zic „dacă eu spun că am dat un faliment,  lumea crede despre mine că sunt un dobitoc”. Păi nu, mânca-ți-aș ochii, că nu-i chiar așa!

 DP: (01:38:09) Apropo de, de cultura americană, am văzut în o postare foarte mișto în care  arătau niște garaje și spuneau că de aicea au plecat, din garajul ăsta a plecat Microsoft, din garajul ăsta Facebook-ul, din garajul ăsta Apple, și „tu de ce n-ai face asta?” și răspunsul era „eu nu am garaj”. Adică fiecare are garajul lui, știi. Și fiecare trebuie să plece de la un, de la un garaj, chiar dacă el e imaginar și poate ajunge oriunde. Eu sunt copilul a doi oameni care sunt veniți unul de la Jidvei și altul de la Tilișca, din Mărginimea Sibiului, s-au întâlnit în Sibiu, unul era maistru unul era, lucra în tricotaje. N-am avut niciodată nimica, niciodată n-am moștenit nimica de la ei, nu înseamnă că sunt bogat acuma, că nu sunt bogat, bogăția mea sunt copiii și am doi copii sănătoși și fericiți și cu care sunt și eu fericit, dar tot ce-am realizat și tot ce înseamnă DAbo este pornit absolut de la zero, doar de aicea din România, nu are pe nimeni în spate, cum se mai întreabă unii „băi, dar cine o fi în spatele lui DAbo cu ditamai franciza?” Nu-i nimeni în spatele meu decât foarte multă muncă și foarte multe sacrificii dar și enorm de multe realizări și, și bucurii.

RC: (02:39:45) Da, mulțumesc mult frate pentru discuția asta. Am vrut să o facem demult și chiar cred că ești un exemplu de antreprenor în România, unul care ar trebui să fie întrebat mult mai multe lucruri decât ce te întreabă ăștia la interviuri și mă bucur că pot să te ajut în tot, în toată chestia asta pentru a reuși misiunea aia frumoasă că, sincer, știi cum e, când n-ai bani, ai impresia că toți, că banii sunt secretul fericirii, când n-ai timp, ai impresia că timpul e secretul fericirii. Problema e când ajungi și le ai pe toate, îți dai seamă că toate ce te poate face fericit e să lași ceva în urmă mai bine decât l-ai găsit. Și, din păcate, nu sunt multe companii care, în România, care nu doar că au misiunea asta, și fac ceva în legătură cu ea, că vorbe găsim peste tot. Așa că mulțumesc foarte mult! 

DP: (02:41:00) Cu mare drag și chiar a fost o adevărată plăcere, nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul și sper să fie măcar un antreprenor, din cei care ne vor asculta, care să ia o idee din ce am discutat noi aici și să o ducă mai departe și să-mi spună peste ani de zile „Dan, am ascultat interviul tău și uite, am făcut asta”. Mi-ar plăcea tare mult! 

RC: (02:41:29) Mulțumesc că ai urmărit acest episod din TBF Show. Vreau să-i mulțumesc lui Dan pentru participare, pentru autenticitate, pentru ce vrea să facă pentru România și, normal, pentru prietenie.  Dacă ți-a plăcut un astfel de format de episod, scrie-mi la contact@tbf.ro și vom mai înregistra cu alți antreprenori, alături de care lucrez și care vor să facă o diferență în țara lui Decebal și a lui Iohannis. Dacă vrei să fii anunțat de fiecare dată  când lansăm un episod din TBF Show, intră pe TBF.ro și ai grijă să te abonezi. Până data viitoare îți urez mult succes și, normal, rămâi nerezonabil!                                                             

TBF
Copy link
Powered by Social Snap