TBF

Episodul #13

E

În acest episod am 2 invitați speciali: partenerii mei din TBF Systems, Marius Brustur și Alex Pop. Vom explica pe înțelesul tuturor antreprenorilor tehnologiile care impactează cel mai mult mediul de afaceri și modalitățile de a face afaceri în ziua de azi. Vom vorbi despre blockchain, tehnologia care este în spatele criptomonedelor, ce este, cum funcționează, cum poți să te folosești de ea în ziua de azi și mai ales, cum va schimba business-ul în viitorul apropiat.

Vom explica pe înțelesul tuturor ce este inteligența artificială, la ce poți să o folosești tu în afaceri, cum funcționează și care sunt principiile din spate. Vom vorbi despre cum să lucrezi cu o companie de software astfel încât să nu fi păcălit. Vom vorbi despre software de tip SAAS și cum poți să dezvolți o afacere în acest domeniu… și multe multe altele.

Asculta episodul pe: Apple Podcasts, Spotify, Google Podcasts, Stitcher

Ne-am decis să înregistrăm un astfel de episod pentru că tehnologia este crucială în afacerile din ziua de azi… însă foarte mulți antreprenori nu o înțeleg pe deplin. Cum să o folosească, la ce să o folosească, cum să lucreze cu o companie de dezvoltare, când merită să angajezi proprii tăi programatori și mai ales cum să se folosească de software și hardware pentru a câștiga cursa monopolurilor care se joacă azi în business.

Am fondat, împreună cu Alex și Marius, TBF Systems pentru a oferi companiilor sisteme informatice bazate complet pe metodele de management, marketing și vânzări care m-au ajutat să cresc peste 300 de companii din 23 de industrii. Motivul pentru care i-am ales pe ei a fost că pe lângă abilitățile tehnice și expertiza remarcabilă pe care o au… sunt probabil unii dintre cei mai integrii oameni pe care am avut norocul să îi cunosc în viața mea. M-au ajutat atunci când nimeni altcineva nu ar fi putut să o facă. Am trecut alături de ei prin momente cruciale iar caracterul lor nu arătat nici măcar o zgârietură. În momente în care parteneri de ani de zile, alături de care am făcut zeci de milioane de euro… au dat din umeri și au ales o cale mai ușoară, ei au ales să întindă mâna și să spună “suntem cu tine până la capăt”  deși ne cunoșteam de mai puțin de 1 an. Ai nevoie de cel puțin 10 ani să găsești astfel de oameni alături de care să construiești o companie… și pot să spun acum că au meritat toate eșecurile prin care am trecut.

În TBF Systems construim ecosisteme automatizate și personalizate pentru cele mai mari companii din România. Iar scopul acestui podcast este să putem să oferim claritatea necesară tuturor antreprenorilor pentru a alege tehnologiile potrivite pentru afacerile lor astfel încât să crească accelerat și să devină punct de referința în industria lor. 

Linkuri din episod:

TBF Systems https://tbfsystems.ro/
Smartbill https://www.smartbill.ro/
Trello https://trello.com/
Asana https://asana.com/
Boston Dynamics https://www.bostondynamics.com/
Jocul Go https://www.britgo.org/intro/intro1.html
OpenAI https://openai.com/about/
Presta shop https://www.prestashop.com/en
Magento https://magento.com/
Stripe https://stripe.com si https://stripe.com/en-ro/pricing
Mailgun https://www.mailgun.com/
Zapier https://zapier.com/
VPN https://www.expressvpn.com/
ActiveCampaign https://www.activecampaign.com/
Manychat https://try.manychat.com/ecomhome
40q https://40q.ro/
Sendgrid https://sendgrid.com/
Zoho Creator https://www.zoho.com/creator/
Tableau https://www.tableau.com/
Shopify https://www.shopify.com/
Version control : https://github.com/, https://about.gitlab.com/, https://bitbucket.org/product

Rezumat:

00:03:25 Blockchain și criptomonede
00:32:07 API
00:47:18 Softurile monolit și softurile bazate pe microservicii
00:56:55 Inteligența artificială
01:36:12 SaaS
01:55:45 Cum lucrez, ca antreprenor, cu echipa de programatori
02:08:11 Migrări de date
02:15:55 Shop online 
02:26:22 Sfaturi despre tehnologie

Transcript

(MB): (00:03:22) Haide să începem cu Blockchain. 

(RC): (00:03:25) Blockchain… Da, cred că s-a vorbit foarte mult, de fapt cred că mulţi oameni n-au auzit neapărat de blockchain pe cât au auzit de bitcoin. Cred că primul şi primul lucru pe care ar trebui să îl clarificăm aici este că Blockchain este tehnologia din spatele criptomonedelor. Gen Bitcoin, gen Ethereum şi alte zeci de mii, sute de mii care sunt. Dar Blockchain simplificat este o altfel de bază de date, este o bază de date pe care nu o deţine nimeni. Pentru că unul din lucrurile pe care noi nu le realizăm de multe ori, începem să le realizăm din ce în ce mai mult datorită problemelor de privacy şi securitate şi cum folosesc grupurile mari datele, dar mulţi oameni se gândesc că toate datele lor, fie că sunt de email, fie că sunt de card, fie că sunt de orice se face online, date care ajung să fie salvate, ajung să fie stocate undeva. Ei bine, acele date sunt stocate de cele mai multe ori pe serverele deţinute de o companie sau de alta. Fie că este cloud, fie că acuma de exemplu, nu ştiu, foloseşti un serviciu cloud cum e Dropbox sau Amazon şi stochezi fişierele acolo, ei bine fişierele tale sunt pe serverele de la Amazon. Da, e adevărat, sunt criptate, ei nu pot să vădă conţinutul lor, parola ta, n-au de unde să ştie parola ta şi alte nebunii, însă, atâta timp cât sunt deţinute de cineva, până la urmă pot fi accesate, pot fi modificate, pot fi pierdute, şi asta aduce cu sine probleme foarte mari de securitate, dar mai ales probleme foarte mari de transparenţă. Dar hai să vedem cum aţi explica voi pe înţelesul oricui ce înseamnă o bază de date blockchain. 

(MB): (00:05:35) În cuvinte simple, putem să zicem că este o informaţie distribuita. Aceasta înseamnă că aceeaşi baza de date există pe mai multe calculatoare. Iar ca să modifici ceva în baza de date, trebuie să o faci cu acordul majoritatii. Asta înseamnă că avem siguranţa maxima. Nu oricine poate să modifice, sunt mult mai multe pe partea de securitate la blockchain dar intrăm în prea multe detalii. Dar e important să ştie oricine ca e foarte sigur în momentul de faţă blockchain-ul. E mai sigur decât o bază de date centralizată. Baza de date centralizată poate să o schimbe oricine. 

(RC) (00:06:19) Da, oricine prinde acces la ea poate, într-un mod malicios sau într-un mod bun, să schimbe acea bază de date. Mai este un lucru la blockchain. La blockchain nu schimbi, la blockchain actualizezi într-un fel informaţia. Adică orice modificare pe care tu o faci în informaţiile din baza respectivă ea rămâne salvată în trecut şi de asta blockchain-ul cumva mulţi spun şi şi eu cred că este viitorul pentru multe, multe probleme, pentru a rezolva multe probleme din ziua de azi. Pentru că blockchain-ul oferă transparenţă, în sensul că chiar dacă sunt informaţiile tale, nu poţi să te duci pe baza aia de date şi să stergi ce nu-ţi convine. Poţi să faci o actualizare, dar ce a fost înainte rămâne şi se poate vedea. Asta e din perspectiva mea cea mai mare putere a blockchain-ului, pentru că da, ajută, e mult mai sigur decât o bază de date centralizată, pentru că baza asta de date, informaţiile sunt împărţite pe multe calculatoare care nu sunt deţinute de o anumită companie şi cei care au calculatoarele nu pot să schimbe cumva informaţia sau să o denatureze sau să-i facă altceva. Şi atunci pentru că nu sunt deţinute de nimeni şi nimeni nu poate să intervină pe ele fără să se vădă, siguranţa este maximă. Însă cea mai mare problemă pe care o rezolvă blockchain-ul, din perspectiva mea, este transparenţa. Pentru că una dintre cele mai mari cheltuieli ale lumii, pe care noi nu le vedem, este intermedierea. Este o sumă de bani colosală care se pierde pur şi simplu prin intermedierea lucrurilor. De la intermedierea vânzării unei maşini, pentru că persoana care o vinde trebuie să o dea la un dealer, dealerul o vinde mai departe, lucru care ar fi cel mai simplu, la intermedierea unei maşini agricole să zicem, care poate prima oară a fost cumpărată din Franţa de un dealer din Germania, care apoi a fost cumpărată din România de alt dealer din România, pentru că apoi să fie vândută în România. Ei bine, de ce există toate aceste lucruri având în vedere că avem puterea internetului, ca fiecare om sau fiecare companie să-şi promoveze produsele, este pentru că nu există siguranţă. Tu nu ştii dacă vânzătorul respectiv sau persoana care vrea să-şi vândă tractorul să zicem sau care vrea să-şi vândă maşina, sau care vrea să-şi vândă roşiile, spune adevărul despre produsul lui. Şi atunci ai nevoie de acest intermediar, care acest intermediar ceea ce face, este: tie îţi dă siguranţă. Ăla îţi dă şi o garanţie, ăla te asigură că a fost verificat utilajul, şi aşa mai departe. Acelaşi lucru, băncile. Băncile nu sunt altceva decât un intermediar în sistemul economic, un intermediar al dracului de scump. Şi atunci blockchain-ul face irelevant intermediarul pentru că poţi să ai toată informaţia clară, tot ce s-a întâmplat cu acel utilaj, dacă în loc să fie trecut în baza de date de la John Deer sau să fie trecut în baza de date de la JCB sau să fie trecut în baza de date de la Volkswagen sau să fie trecut în baza de date de la BCR sau BT sau alte bănci, este trecut în această bază de date blockchain care nu poate fi modificată, nu poate fi ştearsă, şi atunci… Gândiţi-vă la o lume în care atunci când cineva îşi pune la vânzare tractorul tu poţi să intri în această bază de date în care eşti absolut sigur de informaţiile de acolo şi să vezi tot ce s-a întâmplat în spate. Şi asta elimină nevoia de intermediari. La fel cum în bănci bitcoin-ul, ethereum şi alte criptomonede elimină nevoia de a mai avea o bancă, de a avea o inştituţie care să îţi dea încredere că dacă pui banii acolo, banii ăia nu se pierd, nu se modifică, nu se schimbă. Şi de aici vine revoluţia cea mai mare pentru blockchain. Este o modalitate transparentă şi sigură prin care ne putem salva datele astfel încât să nu  mai avem nevoie de intermediari. De multe ori îmi place să explic chestia asta şi în business. Sunt businessurile autonome, un concept destul de nou de business, care se bazează şi pe tehnologia blockchain pe lângă alte automatizări şi alte tehnologii, dar business-urile autonome, ce spun, nu mai e nevoie de management, cumva managementul este făcut automat, şi ori sunt business-uri total robotizate, cu management total automatizat, sau sunt business-uri care se bazează pe angajaţi, pe oameni, şi aşa mai departe, însă nu au un management care să dea taskurile, care să verifice, care să pună obiectivele, care să pună target-urile, care să dea salariile, care să dea premiile, care să pună consecinţele. Şi ai un sistem total automatizat, care se bazează pe toate datele şi face lucrul ăsta. Şi atunci oamenii nu s-ar mai angaja neapărat la Ghita, la Ionica, la nu ştiu ce alt manager sau alt antreprenor, se angajeaza la acea companie, care este o companie autonoma, şi îşi face nişte teste de skilluri, şi de ce poate să facă, după care să zicem este acceptat într-o perioadă de probă într-un mod automat de sistem. În perioada respectivă roboţii, folosind tehnologia blockchain şi altele, dau task-uri oamenilor. Dacă taskurile se întorc la timp atunci oamenii au un rating bun în capul acelei companii, dacă nu, atunci poate sunt penalizaţi sau poate daţi afară, şi astea sunt companiile autonome. Dar cumva blockchain-ul rezolvă din nou sau aduce posibilitatea să existe astfel de companii, pur şi simplu datorită transparenţei şi datorită lipsei de intermediari. Pentru că dacă ne uităm foarte bine într-un business, la fel cum ne uităm în piaţă, băncile sunt un intermediar şi managerii dintr-o companie sunt un intermediar. Ei nu au un rol neapărat de a produce valoare, ei au un rol de a organiza, de a recruta oamenii potrivîţi, de a-i ţine focusaţi, de a organiza toată ideea. Şi atunci ei de fapt sunt nişte intermediari în schimbul de informaţii şi de rezultate care se întâmplă într-o companie. Şi dacă într-o astfel de companie reuşeşti să elimini astfel de intermediari, scalarea devine extrem de simplă, cheltuielile se micşorează extrem de mult, şi, mai mult, Gândiţi-vă la un viitor în care orice om are blockchain-ul lui, are baza lui de date de joburi, unde a fost, ce a făcut şi aşa mai departe, lucru pe care nu poţi să-l modifici. Este acolo, şi este constant actualizat, dar este total transparent şi nu este deţinut de nimeni. Fie că omul vrea să îl schimbe, fie că altcineva vrea să îl schimbe, nu poate să facă lucrul ăsta. Poate să actualizeze dar nu poate să schimbe. Şi asta din nou ar rezolva o problemă foarte mare în recrutări, pentru că, din nou, în momentul ăsta avem nevoie de intermediari în recrutări, foarte mulţi, datorită lipsei de încredere. Aşa că tehnologia asta despre care se tot vorbeste şi pe care sunt bazate şi criptomonedele, într-un mod simplu, este o modalitate care rezolvă problema încrederii. Şi problema încrederii este una din cele mai costisitoare probleme din lume în acest moment. Şi de aia este atât de ridicată în slăvi. 

(MB): (00:14:55) Da, aş vrea să mai completez aici, dacă vorbim de a elimina intermediarii, platforme gen Uber, Booking, Foodpanda, Airbnb, ar fi puse în pericol. Chiar şi băncile ar fi puse în pericol pentru că avem blockchain-ul care rezolvă problema.

(RC): (00:15:20) Exact, şi, pe cât este o technologie bună e cumva la un nivel exponenţial mai mare decât ce se întâmplă acum cu maşinile electrice faţă de maşinile cu combuştie internă, pentru că sunt enorm de multe interese în lume ca lucrul ăsta să nu  se schimbe. Ca maşinile să ramana pe a consuma petrol, benzina, diesel şi așa mai departe. Acelaşi lucru se întâmplă însă cu această tehnologie, sunt enorm de multe interese, de la companii extrem de mari, ca această tehnologie să nu  fie implementata la un nivel destul de mare încât pe ei să-i facă irelevanti. Însă pentru faptul că sunt aceste presiuni nu înseamnă că nu se va ajunge la schimbare, pentru că atâta timp cât există o tehnologie care reuşeşte să rezolve o problemă mai ieftin şi mai repede, până la urmă se va ajunge la ea să fie adoptată la nivel mondial, dar întrebarea este: „În cât timp?” Adică, va fi în 10 ani? Sau va fi in 50 de ani datorită puterii acestor companii? O altă problema foarte mare, pentru că mai sunt unii care vor fi pe pierderi foarte mari în implementarea unei astfel de tehnologii, sunt statele. În momentul în care ai ajuns să pierzi controlul pe propria monedă, şi nu mai poţi să te joci cu ea cum vrei, atunci apar cu totul alte probleme. Dar vedem din ce în ce mai multe bănci care îşi fac propria criptomonedă. Dar e destul de interesant, ştii, să construieşti un lucru care te face irelevant. 

(MB): (00:17:23) Da, a propos de transparenţă putem să mai vorbim şi de libertate. Blockchain-ul va asigura o libertate internetului. Dacă ne gândim de exemplu la China, unde cenzura este foarte mare. Dacă domeniile de internet, accesul la informaţie, ar fi bazat pe blockchain, statele n-ar mai avea puterea (în general statele totalitare) să blocheze informaţia. 

(RC): (00:17:46) Da, şi chiar chinezii au o problemă foarte mare cu asta, ei au un sistem foarte inchis de internet, si ştii cum se numeste ala de cenzureaza, The Great Firewall, că s-au gândit să mai facă încă un Mare Zid Chinezesc, de data asta l-au făcut virtual, şi blocheaza de la lucruri mai puţin comunişte gen anumite informaţii care vîn din exterior, şi care să zicem n-ar fi atât de benefice publicului, dar s-a ajuns la un nivel la care oamenii nu pot să scrie – cum avem noi Whatsapp ei folosesc Wechat – parca așa se chema,  numele astea sunt atât de scurte acum, sunt atât de multe companii din astea încât le incurc câteodată de nu mai ştiu de care vorbesc. În fine… e un fel de Whatsapp dar pe steroizi, prin care poţi să faci şi plăti, e şi facebook, e şi de toate. Şi nu poţi să foloseşti de exemplu cuvinte gen dictator, gen imparatul meu, pentru că aşa s-a gândit Xi Jinping ca lucrul ăla nu e bine. A fost chiar o chestie haioasă prin faptul că nu puteau să folosească cuvinte gen Winnie the Pooh, care este un personaj de desene animate, pentru că la un moment dat s-a spus că erau nişte memes prin internetul chinezesc care spuneau că Xi Jinping seamănă cu Winnie the Pooh. Şi ce au făcut? Pur şi simplu au blocat posibilitatea să mai foloseşti Winnie the Pooh în orice fel. Şi asta e modalitatea prin care ei se apără, probabil dar ideea este că se pot apăra pentru că totuşi pot să controleze bazele de date. Pentru că tu tot ce vorbeşti de exemplu printr-un soft ca Whatsapp, cum este şi al ăstora Wechat sau cum naiba se cheamă, se salvează într-o bază de date. Şi dacă construieşti destule backdoor-uri şi laşi posibilitatea, până la urmă compania care deţine baza de date poate să o acceseze. Având în vedere că aproape toate companiile din China au şi participare de la stat, destul de mare, cu cât devin mai mari cu atât participarea de la stat e mai mare, atunci statul reuşeşte să aibă acces la informaţiile respective. Şi atunci poate să le cenzureze. Dar într-o arhitectură gen blockchain, nu mai poţi să faci asta orice ai face. Însă sunt şi limitări în arhitectura de blockchain. Şi una dintre cele mai mari este viteza. Serverele normale unde se deţine informaţia, unde se pun bazele de date, pot fi optimizate, să fie mai rapide, sa îţi dea informaţia mai repede, să descarci fişiere destul de rapid, pe când blockchain-ul are totuşi în prezent o limitare foarte mare la viteza pe trafic mare. Dacă încerci sa descarci de exemplu fîşiere de 10 GB, blockchain-ul nu mai este tehnologia ideală pentru a face asta. 

(MB): (00:21:23) Exact. Răzvan, aş mai da un exemplu, ca să ne dăm seama cât de mare este piaţa criptomonedelor, care e doar vârful iceberg-ului din domeniul blockchain. În momentul de faţă vorbim de o capitalizare de cel puţin 275 de miliarde de dolari. Atât valorează criptomonedele acum. Dacă comparăm cu PIB-ul României care a fost aproximativ 250 de miliarde de dolari pe 2019, şi acum câţiva ani când au intrat puternic criptomonedele, valoarea de piaţă a fost la aproape un miliard. Un miliard de miliarde de dolari. Nu, o mie de miliarde, scuză-mă, o mie de miliarde de dolari. Deci cu toate că incă este la început, pe domeniul criptomonedelor e adoptată de foarte multă lume. Ţinând cont de fluctuaţiile care sunt, e un domeniu încă… să investeşti în criptomonede e riscant, pentru că astăzi bitcoin-ul e 30.000 de dolari, mâine e 10.000 de dolari. Acum poate exagerez, dar fluctuaţiile sunt foarte mari. 

(RC): (00:22:38) Au fost şi fluctuaţii de genul ăsta, chiar au fost. Şi asta e problema, pentru că nu este o monedă regulată de un stat, unde în momentul ăla de fapt ai încredere în stat că nu va lăsa moneda aia să fluctueze, azi să ai 50.000 de euro în bancă, cu care poţi să îţi cumperi două maşini, şi mâine să ai tot 50.000 de euro în bancă numai că poţi să-ţi cumperi două cutii de chibrituri. Un astfel de lucru nu oferă încredere populaţiei. Insă se va gasi şi o modalitate de a regula această monedă în mod automat iar ăla va fi un moment foarte trist pentru state şi pentru bănci. Şi dacă tot vorbim de criptomonede cred că ar trebui să trecem puţin şi pe la ICO: ce înseamnă şi cum a apărut această tehnica destul de interesantă de a strânge bani pentru o companie, de a avea investiţii, de a atrage investiţii, pentru o companie care se lansează pe piaţă, dar nu intră la bursă. Până în acest moment, până la apariţia criptomonedelor, era ceea ce se cheamă IPO, şi asta era listarea la bursă. Şi în momentul ăla puteai să scoţi să zicem 10% din acţiunile tale sau nu ştiu câte zeci de mii, milioane de acţiuni pe bursa, te listai la bursă, dacă aveai noroc şi îţi facusei treaba bine, atunci vor fi cumpărate la un preț destul de mare, banii respectivi îţi revin tie. Şi atunci poţi să te finanțezi foarte bine ca şi companie, să îţi finanţezi creşterea fără nevoie de investitori, fără nevoie de altceva. După care când îţi merge bine îţi cumperi înapoi acţiunile din piaţă după care când ai o investiţie mai mare vinzi din nou acţiuni în piaţă şi tot aşa. Ei bine, s-a inventat acest lucru o dată cu criptomoneda, care se cheamă ICO. Care înseamnă Initial Coin Offering. Şi anume, ce fac companiile, îşi creează o proprie criptomonedă, care a propos, orice companie, fie că-i de la noi fie că-i din Azerbaidjan, poate sa îşi creeze o criptomonedă destul de simplu. Adică nu este ceva ce te costa zeci de mii de euro şi trebuie să astepti nu ştiu câţi ani să fie gata. Nu, poate să fie gata într-o săptămână. Şi ceea ce fac aceste companii este: listează şi zic ok, uite, Facebook-ul, care probabil o va face la un moment dat, sau o companie mică, să zicem că are un lanț de magazine, lansează această moneda. Şi să zicem că moneda se cheamă, nu ştiu, Metro. Metro Coin. Şi o eliberează. Sunt două modalități: să eliberezi un număr, sau să eliberezi un număr nelimitat. De obicei cum se merge, e să eliberezi un număr fix de monezi, şi spun, nu o să bag mai multă monedă în piaţă decât asta, asta e toată moneda pe care o voi da. Şi atunci, să zicem, se eliberează 10 miliarde de Metro Coins. Şi atunci oamenii ce fac? Pot să cumpere acele Metro Coins, şi, normal, pot să le schimbe în bani, pot să le păstreze, pot să se ducă să le cheltuie la Metro. Partea bună însă este că de cele mai multe ori când tu cumperi acel Metro Coin la început, să zicem că tu plăteşti 1000 de euro pe un Metro Coin, dacă ICO-ul este bun, atunci acel Metro Coin într-o lună de zile s-ar putea să valoreze 2000 de euro. Şi atunci poţi să te duci să-ţi cumperi două televizoare în loc de unul cu banii respectivi. Şi atunci de aici a apărut modalitatea asta de a fi listat la Bursă fără să fii listat la Bursă într-un anumit sens al cuvântului pentru că sunt foarte asemănătoare. Problema însă cu ea, la fel cum este cu criptomonedele, este că nici asta nu este reglementată de vreun stat, nu are regulile puse clar şi nu este supervizată de un stat. Şi atunci au apărut mai mult de 50% din ICO-uri să fie scam-uri, să fie lucruri care s-au promovat foarte bine ca şi un Initial Coin offering pe data X, compania X va face asta, şi aşa mai departe, iar apoi nu s-a mai făcut nimic, oamenii şi-au pierdut banii pentru că le-a scăzut valoarea acelor monede pe care le-au cumpărat. Însă o companie foarte cunoscută care s-a folosit de tehnica asta într-un mod etic a fost Telegram, care este o modalitate mai sigură de a comunica prin chat gen Whatsapp sau Slack sau aşa mai departe. Telegram e un serviciu de genul ăsta dar ei merg mult pe securitate. Ei bine, ei aşa au făcut, şi au strâns din ce mi-aduc aminte peste un miliard, a fost cel mai mare ICO până în momentul ăla. Nu mai ştiu care sunt ultimele date, dar în momentul ăla fuseseră cel mai mare ICO. Şi cred că este o oportunitate destul de mare pentru companii în ICO-uri. Dacă sunt făcute etic şi mai ales dacă ne petrecem ceva timp să educăm şi publicul despre ce înseamnă aceste ICO-uri. Pentru că foarte multe companii, enorm de multe companii ar beneficia de asta. De exemplu noi ne gândim în TBF să facem un coin, o monedă de genul ăsta, prin care de exemplu să poţi să-ţi plăteşti angajaţii. Pentru că poţi să creezi o criptomonedă care să fie la liber. Şi atunci creşte şi scade cu orice… cu ce naiba se întâmplă care este ceva pe care nu poţi să-l controlezi? Însă sunt şi criptomonede care se leagă de o monedă reală, Şi atunci să zicem că lansez moneda TBF, dar eu o leg de valoarea Euro, sau o leg de valoarea leului, sau o leg de valoarea dolarului. Şi atunci valoarea acelei monede va fi de fiecare dată cât valoarea dolarului sau cât valoarea francului elveţian sau cât valoarea yen-ului, ce vreau eu. Iar companiile ce ar putea să facă cu o astfel de monedă? În loc să plătească bonusurile de exemplu, câteodată şi o parte din salarii, în mod normal, le plătește prin această criptomonedă. Dar de ce am vrea să facem asta decât să o facem prin bancă? Pentru latență şi comisioane. Oamenii ar fi mult mai performanți dacă ar fi plătiţi în minutul în care au făcut treabă bună. Însă nu putem face asta prin sistemele actuale. De exemplu, nu putem de fiecare dată, dacă noi avem vânzători care să zicem încheie în medie 40 de vânzări pe zi, nu putem la fiecare vânzare să facem un transfer dintr-o bancă, dintr-un cont, în contul lui, pentru a-i plăti cei 5 lei, 10 lei pe care i-a câştigat la acea vânzare, sau 20, sau 50, sau 100. Ei, dar dacă am putea, fără comisioane, şi extrem de rapid, modul ăsta de muncă ar împinge oamenii să facă mai mult şi să îşi prioritizeze timpul mult mai bine. Este o modalitate mult mai normală de a ne plăti oamenii, şi blockchain-ul, împreună cu criptomonedele, împreună cu o criptomonedă stabilă, ar putea să rezolve această problemă, pentru că automatizarea este destul de simplă, să zicem că o legi la un CRM, o legi la un soft de project management, o legi la un soft de obiective, şi de fiecare dată când omul ăla face ceva bun, să zicem că îşi realizează promisiunea zilnică, atunci ceea ce se întâmplă este că i se transferă instant, în momentul ăla, o sumă de bani sub forma acelei criptomonede cu care se poate duce la bancomat, sau poate schimba online acea criptomonedă şi la revedere. Şi credem ca ăsta este viitorul, dăm puţin din casă pentru ce vrem să se întâmple, dar credem ca viitorul este ăla în care eşti plătit în momentul în care ai făcut munca. Credem că viitorul este ceva care se întâmplă în timp real. Numai că ai nevoie şi de tehnologia necesară pentru asta. Şi atunci de asta ai criptomonedele, de asta ai blockchain-ul, şi trebuie să ştii cam pe unde poţi să te foloseşti de ele. 

(AP): (00:32:07) Răzvan, vrei să vorbim un pic şi despre API-uri, feed-uri?

(RC): (00:32:16) Sigur! O modalitate de a explica API-urile – având în vedere că voi aveţi de zeci de ori mai multă experienţă decât mine – eu doar probabil le înţeleg pe partea de cum se leagă de business, cum se leagă tehnologiile astea pur de afaceri. API-ul, dacă ar fi să explic foarte simplu, este ca un translator, sau o modalitate de a comunica între doua softuri care sunt făcute de, să zicem, companii diferite. Există API-uri interne şi API-uri externe sau API-uri publice. API-ul intern e ca şi cum ai avea un limbaj prin care să comunici între departamentele afacerii tale. Dacă te gândeşti la un soft al tău care e, să zicem, un ERP, ei bine fiecare modul al acelui ERP trebuie să poată să comunice cu un alt modul. Şi atunci asta se face prin acest API intern. La fel cum fiecare departament dintr-o companie trebuie să poată să comunice cu un alt departament din companie. API-urile publice, API-urile externe, sunt modalitățile în care companiile diferite comunică între ele. Acelaşi lucru se întâmplă în software. În software ai mai multe module care să zicem că fac parte din acelaşi soft, şi atunci pot să comunice între ele printr-un API intern. Aceste module de multe ori se cheamă microservicii. Sau ai softuri care sunt făcute de companii foarte diferite. Cum este Google, Apple, şi nu mai ştiu ce alt soft, în care clienţii le folosesc pe ambele, dar au nevoie să poată să comunice unele cu celelalte ca să fie mai eficiente pentru tine. Să zicem că tu ai un soft de contabilitate şi un alt soft de project management. Şi vrei ca de fiecare dată când se ajunge la un număr de billable hours, de ore de plătit, în softul de project management, automat softul de contabilitate să ştie asta, şi să treacă asta ca şi cheltuială. Ei bine, lucrul ăsta se poate rezolva dacă ambele aceste softuri au această modalitate de comunicare, acest API public, astfel încât să pot să vin cu un translator care este un mic software custom, un mic software personalizat, care pur şi simplu traduce ce primeşte de la, să zicem, softul de project management, într-un limbaj pe care să-l înţeleagă softul de contabilitate. Acum poate aparea întrebarea „Ok, dar de ce vrei asta?” Pentru că într-o companie, la fel ca în software, nu poţi să ţii, de exemplu un departament complet izolat care nu comunică cu nimeni, cu niciun alt departament. Nu poţi să faci asta. La fel este într-un soft. Şi la fel este într-o suită de softuri. O companie de cele mai multe ori foloseşte o suită mare de softuri. Foloseşte un soft pentru email, foloseşte un soft pentru călendar, foloseşte un soft pentru CRM, foloseşte un soft pentru ERP, foloseşte un soft să zicem pentru conta, foloseşte un soft pentru căsh flow, foloseşte un soft pentru stocarea de fişiere, foloseşte un soft pentru comunicare structurată, foloseşte un soft pentru trimitere de newslettere, şi aşa mai departe. În acest moment, companiile ajung să folosească în medie 20-30 de softuri diferite. Ei bine, ajunge să fie nevoie de foarte mulţi chinezi bătrâni care să ia datele dintr-un soft, să le mute în alt soft, sau să le actualizeze într-un alt soft şi aşa mai departe. Cum ziceam, ai un soft de project management, după aia trebuie să vină contabilitatea să vădă ce s-a lucrat ca să ştie, să zicem, ce să factureze. Sau vine financiarul, la fel, sau, uite, ai un soft de CRM, şi ai un soft de creare de contracte. Şi atunci din nou ai nevoie de oameni care pur şi simplu să ia informaţia din softul de CRM ca apoi să creeze contractele ca apoi să ia contractele şi să le pună în CRM pentru că vânzătorii să poată să le folosească. Ei bine, API-urile, ceea ce îţi permit să faci, este: ele îţi spun: uite, pe limba asta vorbesc eu, așa poţi să-mi ceri să creez ceva, așa poţi să-mi ceri să-ţi arăt ceva, așa poţi să-mi ceri să-ţi dau informaţia asta. E ca şi cum ai avea un agent de la compania respectivă care ar fi non-stop activ şi mereu eficient. Şi el îţi spune: uite, așa îmi ceri să-ţi spun ce clienţi noi ai, așa îmi ceri să șterg un client, așa îmi ceri să adaug un client. Şi apoi la fel îţi spune şi softul de creare de contracte. Zice uite, aşa îmi zici să creez un contract, pe template-ul asta, aşa îmi ceri să trimit un contract, aşa îmi ceri să îţi trimit ţie un contract de la un anumit client. Şi atunci tu vii şi creezi un mic softuleţ între cele două, care funcţionează pe bază de traducator. Şi zice „băi, atunci când un client este marcat ca şi în stadiu de contract în CRM, atunci tu, CRM-ule, dă-mi datele juridice ale omului respectiv plus produsele de care este interesat. Pentru că agentul respectiv este un agent foarte de treaba, şi mereu la timp, şi nu intarzie şi nici nu-i e foame, îţi trimite datele respective în progrămelul respectiv. După care acel progrămel zice „ok acuma, că am primit datele de acolo, vreau să vorbesc cu agentul, cu API-ul, de la softul de contracte. Şi zic aşa: uite, tu, soft de contracte, am nevoie să-mi creezi un contract nou folosind informaţiile astea. Softul de contracte, pentru că înţelege limbajul, il creează, iar apoi să zicem că acel progrămel al nostru asteapta 3 minute după care ii cere inapoi şi zice „băi, tu mi-ai zis că uite-aşa îţi cer un contract. Ia dă-mi contractul pe care tocmai ţi-am dat să-l creezi.” Ăsta i-l dă. Iar apoi progrămelul zice „bun, acest contract ar fi bine să fie ataşat la clientul respectiv din CRM  pentru că vânzătorul să poată să îl ia, să nu  mai trebuiască să folosească şi softul de contracte, să nu  mai stea să trimita contracte pe email, să nu  le mai gasim, să tot avem astfel de probleme. Şi atunci softuleţul nostru asta face. API-urile, mai ales API-urile publice, ne-au permis să facem nişte automatizări absolut remarcabile, şi mai mult ne-au permis să scapam de softurile monolit. Softurile monolit sunt acele softuri mari care vor să facă tot într-un singur program. Sunt multe în genul ăsta, numai că problema cu ele, deşi au fost bune acum ceva timp, este că sunt inflexibile. Iar în ziua de azi să nu  ai flexibilitate în a-ţi alege un nou soft care a apărut şi poate să facă ceva mai bun pentru că pur şi simplu eşti blocat în softul tau, asta este o tragedie pentru multe companii. Şi din păcate văd asta cu enorm de multe afaceri care sunt blocate în nişte ERP-uri extrem de inflexibile. Adică un lucru pe care eu l-aş face cu un API şi cu unul-două softuri de pe piaţă, gen Software as a Service  (SaaS), îmi ia trei luni de zile şi nu ştiu câte mii sau zeci de mii de euro să mi se facă modificarea respectivă. Ei bine, o companie, în prezent, nu mai poate să reziste cu astfel de întârzieri şi din perspectiva mea ăsta este unul din lucrurile extrem de importante. Care e perspectiva voastră la API-uri?

(AP): (00:40:59) Da, ai explicat foarte fain modul cum funcţionează API-urile, aş completa aici faptul că reduce şi costurile unei companii în ceea ce priveşte mentenanţa unui soft, pentru că, cum ziceai tu, dacă ar fi să ai un singur soft în companie, care e dezvoltat doar pentru tine, ar dura foarte mult ca să ai nişte chart-uri foarte interesante pe partea de raportare, apoi sa îţi mai faci un mod prin care să îţi faci o platformă de vânzare nouă, un canal de vânzare nou dacă vorbim de un magazin online, pe când prin intermediul API-urilor, chiar dacă am un magazin online, pot avea un soft în care să am gestiunea, să mă conectez la sistemul de gestiune din magazinul online, am preluat stocul, de acolo pot să îl dau mai departe pe alte canale de vânzare, prin marketplace-uri, Emag, cell.ro sau alte marketplace-uri din strainătate. Şi, practic, lucrul ăsta nu ar fi fost posibil fără această tehnologie. 

(RC): (00:42:11) Da, foarte adevărat. 

(AP): (00:42:13) Aş mai completa aici, pe partea de customer support: având în vedere că există deja tehnologii de a traduce un text în voce, prin intermediul API-urilor practic putem folosi astfel de servicii şi să reducem costurile la partea de echipă de relaţii cu clienţii, pentru că anumite probleme, întrebari frecvente pentru care suntem sunati în companie se pot rezolva cu astfel de servicii pe care doar le integram. Dacă ar fi fost să construim noi de la zero o soluţie care… 

(RC): (00:42:47) Da, ăsta-i un exemplu foarte mişto. Pentru că, exact ceea ce urma tu să spui, dacă am sta acum să zicem, hai să construim noi un software, prin care să putem, prin inteligenţa artificială, sa înţelegem ce spune un om la telefon şi apoi să-l transcriem, pentru că, să zicem, să-l înţeleagă un alt robot, care să poată sa dea un răspuns, ar dura ani de zile, sute de milioane de euro, şi alte nebunii. Pe când acum, datorită API-urilor, poţi să mergi la un serviciu de la Amazon care face asta, să te legi la el, şi într-o zi să poţi să faci asta. Sau poţi să te duci la serviciul de la Google care, din nou, face asta, şi să te legi la API-ul lor şi să faci lucrul ăsta. Sunt la costuri stupid de mici, infime faţă de ce ar fi însemnat să dezvolţi o astfel de tehnologie şi, mai mult, s-o ții îmbunătăţită constant. Foarte bun exemplu, mai ai?

(AP): (00:43:56) Da, tot pe partea asta ar mai fi sistemele astea de trimitere de mailuri sau, mai nou, trimitere de SMS-uri, tot aşa dacă ar fi să ne gândim, acum 10 ani, 20 de ani, când nu aveam astfel de interconectari între aplicaţii, ca să facem o campanie de SMS marketing probabil era nevoie să mergem la o companie de telefonie mobilă, să le dăm un text şi să le zicem „trimiteti-l la astea X numere”. Ceea ce ar fi fost un lucru foarte complex, nerealizabil pe termen lung. Astăzi putem să ne conectam la un serviciu gen Twilio sau alte servicii din România, în care automat să trimitem SMS în momentul în care omul se înregistrează pe site-ul nostru sau plasează o comandă. 

(RC): (00:44:53) Da, sau chiar mai mult, în funcţie de ce comandă face omul respectiv, putem de exemplu să ne folosim de API pentru a trimite un text personalizat cu numele omului, cu produsul pe care l-a comandat, textul respectiv să fie transformat într-o voce, gen cum este vocea de la Siri sau de la Alexa dacă te foloseşti de API-ul de la Amazon, sau de la Google Home dacă te foloseşti de API-ul de la Google, şi să iei acel mesaj vorbit de acel robot şi să faci un robo call automat, un telefon automat dat de un robot care îi transmite prin voce acea informaţie. Şi din ce văd, în spania începe să se folosească enorm de mult tehnica asta, ajungi de exemplu, am avut un incident foarte neplăcut cu compania lor de electricitate, şi în momentul ăsta nu mai există o modalitate prin care să suni un om să raportezi un incident. Pur şi simplu suni, ai roboţi care vorbesc cu tine, tu poţi să vorbeşti cu ei, Adică să le spui „am problema asta, problema asta, problema asta”, o etichetează într-un anumit fel, după care te anunta automat „Va veni o echipa in X timp” şi la revedere. Este foarte adevărat că ai undeva la 10-20% din cazuri unde nu funcţionează excepţional, însă cu cât se trece prin acele cazuri unde nu funcţionează excepţional şi ele ajung să fie tratate. Iar toată populaţia ajunge să aibă un serviciu mult mai bun. 

(AP) (00:46:46) Referitor la ce ai spus legat de societatea de electricitate, chiar aseară am avut un incident aici în Târgu Mureș şi am fost foarte plăcut surprins de faptul că compania de electricitate a implementat un sistem prin care îţi răspunde automat robotul, cu străzile pe care sunt probleme, că se rezolva problema, e în curs de rezolvare şi aşa mai departe. Aşa că AI-ul se pare că deja îl ai integrat, ăsta era urmatorul subiect pe care voiam să îl aducem în discuţie…

(RC) (00:47:18) Înainte să ajungem la AI, aş vrea să mai zic eu, să mai aducem un subiect conex cu ce am vorbit înainte, cu API-urile. Pentru că am adus în discuţie softurile monolit şi softurile bazate pe microservicii. Şi cred că ar fi bine să explicam puţin asta, pentru că foarte mulţi antreprenori se gândesc „Băi, vreau un soft, vreau un ecosistem”, cum şi noi în TBF Systems facem astfel de ecosisteme, pentru companii destul de mari, ecosisteme care pur şi simplu să aduca absolut totul împreună. De la trimiterea unei oferte, la contabilitate, gestiune, şi lucruri juridice, creare de contracte şi așa mai departe, până la evaluarea personalului, până la masurarea KPI-urilor, până la vânzarea în magazin prin touch screen-uri sau prin alte nebunii. Ei bine, normal că orice companie tinde spre un astfel de ecosistem. Pentru că este un ecosistem făcut pentru ei, din care pot să îşi controleze absolut toată compania. În care totul este măsurat automat. În care elimini enorm de multă forța de muncă, care nu face altceva decât o munăa din asta de sisif, de roboțel, să copieze dintr-o parte în alta pentru un raport sau chestii de genul ăsta. Astfel de ecosisteme vor deveni din ce în ce mai populare pentru că pur şi simplu scad enorm de mult costurile şi cresc foarte mult productivitatea şi scad şi stress-ul angajaţilor şi stress-ul managerului şi antreprenorului, pentru că ai claritate. Ştii mereu ce se întâmplă, unde sunt probleme, ce ar trebui să faci, fără să ai delay, fără să trebuiască să astepti sau să te întrebi dacă datele sunt corecte sau nu. Numai ca de fiecare dată – şi observ asta pentru că primesc probabil cel puţin 10 astfel de întrebari pe email pe fiecare săptamana – nu reuşesc să răspund la toate – ceea ce întreaba e „Ok, ar trebui să îmi fac un soft custom, un soft al meu, sau ar trebui să îmi gasesc un soft care pur şi simplu funcţionează, Adică ceva pre-făcut, să mi-l setez pentru mine şi să merg pe el?” şi de fiecare dată răspunsul e „Depinde”. Depinde de stadiul companiei. Dacă încă eşti mic, dacă încă nu ai procesele foarte clare, dacă încă nu eşti pregătit să scalezi destul de tare, atunci cel mai bine e să te foloseşti de softuri de tip SaaS, de exemplu cum e 40q, cum sunt o gramada de alte softuri de project management gen Asana, gen Trello, şi aşa mai departe, softuri de contabilitate, cum e SmartBill, e mai sănătos să te foloseşti de mai multe softuri de genul ăsta şi apoi să lucrezi cu o echipa de dezvoltare pur şi simplu pentru a le conecta între ele acolo unde nu poţi să le conectezi de unul singur. Pentru că îţi oferă mult mai multă flexibilitate, când eşti mic nu îţi cunoşti foarte bine procesele, nu ştii care ar fi cea mai bună modalitate pentru tine de a face să funcţioneze un CRM, după ce procese, sau care este cea mai bună modalitate de a comunica în companie şi care e cea mai bună arhitectura de business. Şi atunci ceea ce vrei este flexibilitate. Vrei să poţi sa încerci unul, dacă nu îţi merge să poţi extrem de repede să îl schimbi cu altul, şi API-ul îţi permite să îl legi inapoi la celelalte softuri. Pe de altă parte, când eşti gata de scalare, când eşti gata de un business serios, când eşti gata de eficientizare, când pur şi simplu eşti gata să creezi o companie reală, mare, sustenabila, sigura, atunci un ecosistem propriu este soluţia. Numai ca niciodata, pentru numele lui Dumnezeu, niciodata, nu construiţi un software monolit! Un software care să le facă pe toate. Ceea ce aveţi nevoie să cereti, ceea ce şi noi facem la TBF Systems, cereti un soft bazat pe microservicii şi API-uri. Adică dacă sunt 20 de lucruri care se fac în compania respectivă (să zicem, ai CRM, ai software de conta, ai gestiune, ai partea de ofertare, ai partea de recrutări şi așa mai departe, să zicem, ai 20 de bucăţi care trebuie legate), fiecare să funcţioneze ca o aplicaţie stand alone, ca o aplicaţie singulară, să poată să funcţioneze şi se leagă împreună cu toate celelalte prin API. Pentru că altfel, vă veti trezi într-un lucru atât de rigid încât veți vedea o dată, veți da peste o anumită tehnică de vânzări care v-ar putea îmbunătăți să zicem vânzările cu 20%, sau peste o anumită tehnică de customer relations care v-ar putea îmbunătăți fericirea clienţilor cu 30%, sau peste o anumită modalitate de gestiune care v-ar putea mări viteza de rotație a stocurilor, sau orice altă tehnică, şi când vrei să iei tehnica aia, o tehnică care chiar poate să facă diferența, vei ajunge să nu  o mai faci pentru cât timp durează să schimbi lucrul ăla într-un software monolit, într-un software care nu e bazat pe microservicii cum spuneam, fiecare aplicaţie de sine stătătoare, şi să comunice prin ele prin API, va trebui să modifici cumva de multe ori aproape tot softul. Şi bug-urile, şi problemele care apar de la astfel de dezvoltari sunt imense. Am vrut să transmit asta pentru că mi se pune întrebarea asta destul de des şi oamenii nu au claritate, nu ştiu de cele mai multe ori nici ce înseamnă API. Şi este important de înţeles. Dacă eşti la nivelul la care să-ti faci software-ul propriu, fă-ţi-l! Mergi la o companie care poate să livreze, care se poate ține de termene, care poate să-ţi facă o arhitectură bună, dar ai grijă ca arhitectura respectivă să fie bazata pe API, ai grija ca arhitectura respectivă să fie bazata pe microservicii, şi asta îţi mai permite şi alte lucruri. Bug-urile în programare în a dezvolta softuri sau erorile sunt inevitabile. Nu poţi să faci programare fără erori. De fapt de cele mai multe ori programarea este rezolvarea de erori. Prima oară creezi ceva ce speri să meargă, după care îţi dă o lista de 50 de erori, şi apoi începi să le rezolvi una după alta. Şi apoi ajungi la softul pe care ți l-ai fi dorit. Deci nu poate fi evitată partea asta. Dar ce poate fi evitat este că dacă am o eroare în softul de CRM, să nu  imi pice şi gestiunea şi contabilitatea şi nu mai ştiu ce alte nebunii. Iar asta se face doar printr-o astfel de arhitectura. Așă că aveţi grijă mereu să cereți asta, mereu să cereți genul ăsta de dezvoltare, nu genul de dezvoltare pe care de cele mai multe ori îl fac freelancerii sau companiile mici de dezvoltare care pur şi simplu se aruncă şi zic „Ok, facem un software, vrei să facă asta, asta, asta? Îl facem, dar îl facem să facă doar asta. Dacă după aia ne ceri o modificare, te costă jumătate din cât ne-ai plătit să facem software-ul. Şi atunci foarte mulţi antreprenori au un gust amar în gură despre a face softuri personalizate pentru ei, tocmai datorită problemei ăsteia. Şi cred că se rezolva dacă înţelegi bucata asta, dacă înţelegi că asta ar trebui să fie arhitectura software-ului, la fel cum faci într-o companie, dacă îţi pică ceva într-un departament nu pică toate celelalte, continuă să funcţioneze. La fel si într-un software. Dacă am 20 de aplicaţii în software-ul meu, pică ceva la una, sau la o bucăţica dintr-un una, nu trebuie să pice toată, şi nu trebuie să pice şi celelalte. Şi, normal, flexibilitatea. Pentru că chiar dacă ti-ai creat propriul tau ecosistem, şi la un moment dat apare o tehnologie noua, să zicem vrei să te foloseşti de inteligenţa artificială să transcrii toate intalnirile care se fac în companie. Să zicem că faci intâlnirea zilnică sau faci întâlniri de brainstorming, folosindu-te de o astfel de arhitectura şi de API-uri, poţi să dai drumul la o înregistrare din ecosistemul tau, când se sustine o astfel de întâlnire, iar la final să o ai pe toată transcrisa într-un mod automat. Şi nu este un lucru care dureaza chiar atât de mult să fie făcut. Însă dacă ai mers pe un software monolit, te-ai scos. Hai să revenim la inteligenţa artificială. 

(MB) (00:56:55) Da, haide să revenim acolo. Inteligenţa artificială eu o văd ca şi o ştiinta care vrea să imite creierul uman. De asta cred că i se zice şi inteligenţă artificială, că e artificiala dar vrea să ajungă la partea de cât mai reală, să gândească cât mai real, cât mai identic cu creierul uman. 

(AP) (00:57:23) Vrea să o cam depășească, da. 

(MB) (00:57:26) Da, o poate depăşi, la cantitate. E mult mai ușor să faci calcule mult mai mari faţa de ceea ce poate creierul uman. Dar la baza foloseşte oarecum structura de neuroni din creierul uman. Şi dacă ne gândim acum la inteligenţa artificială, ea cuprinde mult mai multe subdiviziuni. Ceea ce vedem noi foarte bine dezvoltat în ziua de astăzi, vorbim de machine learning şi de deep learning, şi vedem exemple peste tot. Vedem exemple pe Google, de multe ori ne întrebam cum de a ştiut să ne afiseze anunțul acela, reclama aceea, scriu două cuvinte şi vreau să caut o fraza pe Google şi el ştie ceea ce vreau să caut. Toate acestea sunt făcute cu ajutorul inteligenței artificiale. Intru pe Facebook sau pe LnkedIn, şi imi sugerează cunoştinte de care poate nu am mai auzit de ani de zile, tot bazat pe inteligenţa artificială. 

(RC) (00:58:38) Da, marea putere a inteligenței artificiale este că de exemplu mintea noastră poate să conecteze, să zicem, 20, 30, 40 de puncte de date diferite, în acelaşi timp. Adică se uită la 20 de informaţii pentru a extrage o concluzie din asta. Pe când inteligenţa artificială poate să se uite la mii, zeci de mii, sute de mii, milioane de puncte de date pe care creierul nostru nu ar putea să le perceapa pe toate conştient pentru a lua o decizie. Şi atunci creierul nostru, mult mai mult de 90%, face inconştient asta, însă noi nu putem să controlam asta, să-i spunem „Băi, uite așa ajungi acolo.” Sau uite te uiţi într-una la sutele astea de mii de puncte de date şi ajungi să tragi concluzia asta. Şi atunci intervine această inteligenţa artificială, care se poate uita la zeci de mii, sute de mii, milioane de puncte de date, pentru a extrage o concluzie de acolo şi apoi pentru a-ţi oferi răspunsul care crede ca ar fi cel mai potrivit. Cel mai usor mod, cred că, prin care putem să explicam ce se întâmplă de fapt, din nou, cum a zis şi Marius, sunt diferite tipuri de inteligenţa artificială. Adică diferite tipuri de algoritmi. Însă sunt câţiva foarte populari şi sunt câţiva mai complicâţi la care se lucreaza să rezolve probleme mult mai complexe, acolo unde va fi nevoie şi ca capacitatea de procesare să ajungă acolo şi de aia se lucreaza atât de mult la quantum computing, la a trece de la binary, de la zero şi unu, la procesarea de tip quantum care ar face o diferență de ani lumină. Adică de mii de ori mai rapid un procesor sau prelucrarea unor date de mii de ori mai rapidă decât un procesor normal în acest moment. Dar dacă e să vorbim de cele care sunt folosite în mod uzual în acest moment, ele funcţionează cam cum funcţionează un copil, de asta şi sunt bazate pe rețelele neuronale ale creierului. Şi anume îl expui la anumite date iar apoi îi spui dacă e bine sau nu. Dacă e bine sau nu concluzia pe care a tras-o. Sau, îl expui la anumite date, îi dai un obiectiv şi îi spui regulile. Exemplu: pe prima parte, unde îi expui ce e corect şi ce nu, așa învățăm un algoritm de inteligenţa artificială de exemplu să recunoască imagini. Îi dăm milioane de imagini cu semne rutiere şi îi spunem: asta înseamnă asta, asta înseamnă cealaltă. Iar pentru că este expus la atât de multe informaţii, poate să-şi creeze acele conexiuni neuronale pe care şi noi ni le creem în creier, astfel încât să poată să recunoască cu acuratețe că semnul ăla înseamnă stop, că semnul ăla înseamnă mergi, ca semnul ăla înseamnă X, Y, Z. Pe partea cealaltă, în momentul în care îi dai un obiectiv, îi dai un obiectiv şi îi dai nişte reguli. Şi îi spui, creezi să zicem un… de exemplu ce fac cei de la Boston Dynamics, care este ceva remarcabil cu roboţii pe care-i creează şi cât de natural au ajuns să se miște şi ce reuşesc să facă în robotică. E câteodată… de fiecare dată când mă uit la video-uri de la Boston Dynamics am două sentimente în acelaşi timp: de WOW, nu-mi vine să cred, şi de „hai să-mi bag picioarele, cât de mult rău poate să facă şi tehnologia asta!” Însă noi nu suntem un tip de rasă care să se opreasca să evolueze doar pentru că ne este frică de tehnologia respectivă. Chiar dacă ne duce în groapă, noi continuăm să vedem până unde putem s-o ducem. De exemplu, să zicem, creezi un robot sub forma de câine, are patru picioare, şi acum tu îi dai un obiectiv. El are la dispoziţie toate motoarele, să le tureze, să le dea mai multă putere, să le dea mai puţina putere, să le blocheze, astea sunt, cum să zic, datele, sau opțiunile pe care i le dai la dispoziţie. După care îi spui care e obiectivul: obiectivul este să ajungi de aici, din punctul în care eşti, în punctul celalalt. Şi în momentul ăla acest robot începe să încerce. Să încerce o grămadă de modalități. Şi îi mai dai anumite reguli cum ar fi „Băi, vezi că gravitația e un lucru în lumea asta, dacă te loveşti de ceva nu poţi să treci prin el, îi spui anumite reguli astfel încât să poată să îi fie mai ușor la fel ca unui copil. Numai că iei mâna de pe el. Nu stai să-i arăți „Uite îţi muți piciorul ăsta aici cu un centimetru” şi aşa mai departe. Şi robotul pur şi simplu începe şi încearcă. Sau inteligenţa artificială începe şi încearcă milioane, miliarde de posibilitati de a ajunge acolo, până când o gasește pe cea mai eficientă. Pentru că asta îi spui că e bine. Îi spui că e bine să fii eficient, să ajungi într-un timp mai scurt, decât să fii ineficient şi să ajungi într-un timp mai lent. Şi atunci, prin destul de mult antrenament, prin destul de multe exemple, se ajunge acolo. De asta au fost câteva lucruri absolut remarcabile  în ultimul timp, de exemplu inteligenţa artificială care a bătut campionii de la Go. Go fiind un joc gen șah dar mult mai complex şi ăsta e motivul pentru care computerele nu puteau să bată jucătorii campioni la Go faţă de cum puteau să bată computerele un jucator de șah. Pentru că la șah, noi… de ce a fost cam printre primele locuri unde am folosit tehnologia să creem roboţi cu care să jucăm şi roboţi extrem de buni? Asta pentru că numărul de posibilități într-un joc de șah nu este atât de mare încât computerul să nu  poata să calculeze absolut toate posibilitatile prin care o mutare poate să impacteze jocul şi apoi să o aleagă pe cea care are cea mai multă probabilitate de succes. Şi atunci, pentru că nu existau atât de multe posibilități, ceea ce se întâmpla e că pur şi simplu încercau absolut toate variantele la fiecare mutare făcută de el sau de adversar, încercau toate variantele posibile şi o alegea pe cea care avea cea mai mare probabilitate să ducă la un succes. Problema e când au apărut jocuri gen Go şi am încercat acolo. Nu aveam destulă putere, nu existau computere destul de puternice încât să poată să calculeze absolut toate posibilitățile prin care poate să se termine acel joc. Şi atunci ăsta e motivul pentru care computerele nu puteau să bată. Însă compania făcuta de Elon Musk, Open AI, a luat challenge-ul ăsta, a luat provocarea asta, şi au reuşit. Au reuşit să facă o inteligenţă artificială să realizeze asta. Şi modalitatea în care au reuşit a fost pur şi simplu, au lăsat, i-au dat regulile de inteligenţă artificială, le-au dat obiectivul, obiectivul fiind să câştige, şi apoi au lăsat acea inteligenţă artificială să joace de una singură non-stop. Şi juca mii de jocuri pe secundă acea inteligenţa artificială împreună cu ea. Pur şi simplu juca de una singură, ea era şi adversarul, şi challenger-ul. Şi au ajuns să creeze o inteligenţa artificială care să învețe asta. După care au luat jocuri şi mai complexe cum ar fi Starcraft sau cum ar fi DOTA sau nu mai tin minte ce tip de jocuri de strategie, unde din nou nu puteai să creezi un computer care să bată oamenii profesionişti de Starcraft de exemplu. Starcraft-ul fiind unul din cele mai complexe jocuri de strategie, având în vedere că s-a ajuns acum ca top 50 de jucători profesionişti să fie milionari pentru că în Coreea de Sud de exemplu, unde fenomenul este cel mai mare, şi sportul ăsta de Starcraft este cel mai bine primit, campionatul de Starcraft a ajuns să aibă mai mulţi oameni care să vină la finala decât au americanii la SuperBowl. Şi totuşi s-a reuşit prin aceeaşi modalitate, ca inteligenţa artificială să joace de una singura, să bată. În principal, cam astea sunt cele două tipuri de algoritmi, cei mai folosiţi în a antrena inteligenţa artificială. Ce trebuie să înţelegem, cred că fundamental, despre inteligenţa artificială, este ca există tipul de programare clasic, procedural şi există tipul asta de programare prin inteligenţă artificială. Tipul de programare clasic: programatorul trebuie să spună computerului absolut tot ce trebuie să facă. De la fiecare pixel unde trebuie să fie şi cum şi când nu trebuie să apara şi ce să facă în absolut orice caz. Ce să facă când un număr e mai mic de nu ştiu cât, ce să facă când e mai mare de nu ştiu cât. Absolut toate acele lucruri trebuie programate de catre o persoana, trebuie specificate. De asta imi place să spun că antreprenorii ar trebui să învețe la un nivel de bază programarea pentru că… cumva te învață cât de specific trebuie să fii în procese, în proceduri, în business, să nu  mai presupui că ceilalti o să ştie, pentru că atunci când faci programare nu poţi să presupui că calculatorul îşi va da seama că ce ai vrut tu să spui acolo era portocală, deşi tu nu ai specificat că aia era portocală. Dar asta e prima şi modalitatea clasica de programare. Iar a doua modalitate este cea prin inteligenţă artificială unde tu de fapt nu creezi informaţia din creier, tu creezi creierul. Care apoi creierul învață de la sine ce are nevoie pentru că îi dai un thelos în viaţa, îi dai un scop în viaţă. Nu ştiu cum ați mai explica voi partea asta de inteligenţă artificială sau unde… să le dăm oamenilor poate exemple de cum să folosească? Pentru că cred că în momentul ăsta foarte mulţi oameni sunt speriați de lucrul ăsta, adică au impresia că este o tehnologie extraterestră, că este o tehnologie pe care acum o pot folosi doar companiile foarte mari cu sute de milioane de euro buget, sau miliarde, care necesită ani de zile pentru a fi implementată. 

(MB) (01:11:02) Exact, Răzvan, la asta mă gândeam şi eu. Cred că cei care ne ascultă s-au speriat puţin de partea asta cu inteligenţa artificială şi o văd probabil o ştiința foarte departe de ei, de aceea aş vrea să-ţi pun o întrebare. Care ar fi trei lucruri pe care le-ai face cu inteligenţa artificială în companii din România? Bazat pe experienta ta de antrperenor şi om de afaceri, ce ai face, trei lucruri, care să fie accesibile, acum, în viitorul apropiat, nu îndepărtat?

(RC) (01:11:38) Unul din lucrurile unde cred că inteligenţa artificială acum poate să aduca o valoare enormă este în partea de gestiune şi achiziţii. O inteligenţă artificială, dacă o pui într-un sistem de gestiune si într-un sistem de achiziţii, poate, datorită cumulului de date pe care poate să le proceseze constant, să îţi scadă enorm de mult cheltuielile de achiziţie, şi să-ti eficientizeze foarte mult gestiunea, pur şi simplu din informaţiile din trecut pe care le are, şi să se adapteze. Pentru că, să zicem, tu ai anumite magazine. Ei bine, magazinele respective, gestiunea sau achiziţiile pe care trebuie să le faci, depind de enorm de multe lucruri, depind de în ce situaţie este piaţa la nivel mondial, cum este bursa să zicem pe industria în care eşti, cum este vremea şi care este pronosticul vremii, ce sărbători urmează, ce sărbători au trecut, trend-urile din anii trecuți, numărul de angajaţi, creşterea pe care ai avut-o în ultimul timp, sunt atât de multe date încât unui om de achiziţii, de logistică, gestiune, îi este foarte greu să optimizeze la maxim ceea ce se întâmplă acolo. Pe când o inteligenţă artificială la care îi dai toate datele astea, inclusiv datele despre vreme, inclusiv ultimii ani, inclusiv numărul de angajaţi, inclusiv productivitatea angajaţilor şi asa mai departe, va ajunge să facă sens din acele informaţii şi să facă microcomenzi, să facă comenzi mai mari atunci când trebuie, comenzi mai mici atunci când trebuie să mentina stocurile automat la nivelul respectiv. Normal că mai trebuie asistat în momentul ăsta şi de o persoană, că să zicem nu poate să trimită comenzile necesare automat la toti furnizorii, că nu toți furnizorii au sisteme prin care ne putem conecta prin API la ele. Însă una este să ai aia, şi să ai un om care pur şi simplu ia task-uri de la inteligența asta artificială şi le duce la îndeplinire, iar apoi îi dă înapoi informaţiile, alta este să ai o armată de oameni care fac asta. Chiar vreau să caut acum, pentru că am un exemplu foarte bun de la McDonalds, în India. Nu mai țin minte câte locaţii au în India. Aşa… 500. Deci au 500 de locaţii în India. Ghici câţi oameni lucrează în gestiune şi achiziţii să controleze tot sistemul de la Mac din India? Sunt 5. Toți. Tot, absolut tot de la gestiune la achiziţii, la când se fac comenzile, cât de mari şi așa mai departe… pentru 500 de magazine sunt 5 oameni care controlează toată India. Şi asta s-a putut face doar datorită acestei inteligențe artificiale. Așă că asta cred că este unul dintre locurile în care inteligenţa artificială poate să dea nişte rezultate absolut remarcabile. Apoi un alt lucru este, as spune în scoring. Scoringul la care ma refer este „Băi, echipa mea de vânzări pe ce prospecți ar trebui să se focuseze? Care sunt prospecții care au cea mai mare șansă să cumpere de la mine şi care sunt prospectii care au șansă mai mică să cumpere de la mine? Să nu  mă focusez pe ei. O foarte mare problemă în productivitatea echipelor de vânzări nu este neapărat tehnica de vânzare pe care o folosesc ofertele, deşi toate lucrurile alea se pot imbunătâti, şi pot creşte ratele de conversie şi automat vânzările. Problema cea mai mare este că vânzătorii îşi pierd timp prin a trece prin 9 tampiţi (când zic tâmpiţi zic la sensul figurativ, adică care nu au vreo dorință de a cumpăra sau sunt mult prea departe de a face o cumparare), pentru a ajunge la ăla unul care era interesat, cu adevărat interesat. Ei bine, gândiţi-vă ce s-ar întâmpla cu o echipă de vânzări care să zicem trebuie să treacă prin zece oameni, zece clienţi, zece prospecti, să consume timp cu fiecare, pentru a închide doi pentru că ceilalți 8 nu erau oricum interesați. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă vânzătorii, în loc să se mai vădă cu aia 8, s-ar vedea cu 9 oameni care sunt interesati şi cu unul să zicem că a greșit sistemul şi ăla nu era un prospect bun. Se triplează productivitatea. Ajungi să faci aceleaşi vânzări, în loc de o echipa de 15 vânzători, cu o echipa de 5 vânzători. Sau ajungi să triplezi vânzările cu o echipa de 15 vânzători. Şi ăsta este un loc în care inteligenţa artificială ar trebui folosită din ce în ce mai mult, şi anume marketingul să adune cat mai multe date despre prospecți şi să stea mai mult prospecții în partea de calificare. Fie că partea de calificare să zicem o faci în quiz-uri, sau o facem cu informaţii luate de vânzător sau prin online sau prin orice altă modalitate prin care ajung oamenii sa devină prospecți la noi, să stea puţin în partea de calificare pentru a avea mai multe informaţii despre ei. Iar apoi să luăm toate aceste informaţii şi să le bagam într-o inteligenţă artificială care să îţi spună din trecut „Băi, în trecutul tău, tipul ăsta de om are cea mai mare șansă să fie convertit şi să i se vândă, să cumpere. Şi atunci ar trebui să te focusezi pe asta, pe asta şi pe asta, şi să-i laşi pe ceilalți la urmă dacă mai ai timp. Şi nivelul de informaţii pe care ar putea această inteligenţa artificială să le aducă la un loc este fabulos. O inteligenţă artificială poate să vădă diferența, de exemplu în trenduri, că un bărbat cumpără mai bine, să zicem un bărbat care te-a contactat atunci când plouă afară, are mult mai multe șanse să cumpere decât o femeie care te-a contactat la 11 noaptea. Lucrurile astea noi nu le putem face ca oameni. Nu putem să facem aceste corelări. Însă inteligenţa artificială poate să facă. Numai că există cealaltă frică la antreprenori, frica de a zice „Băi dar dacă avem o excepție?” Şi problema e că mulţi antreprenori îşi conduc cumva afacerile bazate pe excepții, nu bazate pe reguli. Pe mine mă interesează ce este semnificativ statistic. Ştiu foarte bine că inteligenţa artificială nu va avea o rata de succes de 100%. Doar că, cu o rată de succes de 90%, sau de 80%, sau de 70%, mie imi cresc vânzările, creşte productivitatea, lucrurile merg mai usor, cheltuielile imi scad, Şi atunci nu mă doare chiar atât de tare ca pierd aia 30% pentru că nu trec prin toți. De prea multe ori văd și în antreprenoriat, şi în marketing, ceea ce mi se pare şi mai tragic, informaţii nu luate din punct de vedere statistic, luate după ce ni se pare nouă că ar fi bine, sau după emoția noastră în legatura cu asta. Când eu îţi spun că e semnificativ statistic dacă pui butonul ăla de cumparare de 3 ori pe o pagina. Cumpără cu un procent mai mare oamenii, pe mine nu mă intereseaza că tu nu eşti de acord cu asta, că ălălalt nu e de acord cu asta, sau că există 5 excepții care sunt enervate de faptul că-s prea multe butoane. Eu spun că e semnificativ statistic, şi că, statistic, te ajută mai mult. Şi cred că asta este una din problemele nu doar în industria asta şi nu doar cu inteligenţa artificială şi cu antreprenorii şi cu marketerii. A ajuns să fie, din perspectiva mea, o problemă sociala. Trump a câştigat pe o chestie de genul ăsta. Trump a venit şi a spus „în acest moment în Statele Unite este cea mai mare rată de criminalitate decât a fost vreodata.” Lucru total neadevărat. Însă, atunci când oamenii lui şi el – i s-au pus în faţa statisticile – este la cel mai mic nivel care a fost vreodată, nu la cel mai mare! Dar ăsta-i Trump, el merge de fiecare dată în extrema cealaltă cu minciuna, nici măcar nu spune o minciună mică, asta dacă spune o minciună, spune! I s-a spus asta, şi oamenii au zis „da dar noi nu ne simtim aşa”. Şi pe filosofia asta, faptul ca nu avem o abordare ştiintifică la business, faptul că nu avem de multe ori o abordare ştiintifica în viaţă, ci este vorba despre cum simțim noi despre lucrul ăla, nu contează că e semnificativ statistic sau nu, nu contează că toate datele spun exact pe dos, noi continuăm să mergem pe direcția respectivă. Am divagat puţin. Iar a treia modalitate, un lucru care se foloseşte din ce în ce mai des este în customer service. Viteza în customer service este mai importantă decât orice. Să poţi sa dai răspunsuri imediate, bune, la problemele cu care se confruntă oamenii, este extrem de important. Eu mai bine dau un răspuns mediocru imediat şi apoi mai dau un răspuns mediocru imediat, decât să ii dau un răspuns bun dar trebuie să astepte omul o săptămână. Şi modalitatea în care inteligenţa artificială poate fi pusă aici, cred că fiecare a fost cumva expus la asta, de la ce zicea Alex de cum funcţionează acuma Enel-ul la ce povesteam şi eu cu compania de aici de electricitate, la acei chat boti de suport de poţi să scrii si îţi dă un răspuns în funcţie de ce ai spus, la preluare de comenzi la telefon fără ca cineva să fie cu adevărat la telefon, pur şi simplu un robot îţi pune întrebările, omul răspunde, acele răspunsuri sunt transcrise, sunt trecute printr-o logică de inteligenăa artificială, se înţelege ceea ce vrei de acolo. Ăsta e un alt loc în care are enorm de multă valoare. Iar aşa, global, care din perspectiva mea este prima şi probabil cea mai importantă aplicaţie a inteligenței artificiale va fi în domeniul medical. Deja acolo unde este implementată are o acuratețe de peste 100% mai mare decât doctorii. Pentru că pur şi simplu pot să conecteze enorm de multe date şi diagnosticarea cu siguranţă va trece pe inteligenţa artificială pentru că este mult mai sigură, semnificativ statistic mai importantă. Normal că o perioadă destul de îndelungată va fi şi asistată de un medic, sau de echipe de medici, de cercetare şi asa mai departe. Însă vor fi câţiva ani de a face asta şi de a o face la nivel mare, pentru că trebuie să înţelegem, o inteligenţă artificială devine din ce în ce mai inteligentă cu cât este expusă la din ce în ce mai multe informaţii, în care i se spune „este bine”, „este rău”, „este X, Y, Z”. Şi se va ajunge în câţiva ani de zile astfel încât să putem, prin simptomele pe care le avem, la fel cum facem noi de exemplu un quiz, sau un configurator de ferestre, sau un configurator de maşini, la fel va fi cu privire la medicină. Unde vei avea un quiz, îţi va pune toate întrebările pe care ar trebui să ți le pună, n-o să mai fie ca un doctor care poate are mintea în altă parte sau se grăbește sau a uitat anumite întrebări sau şi-a dat seama că ar putea să fie şi altceva. Si îţi pune toate întrebarile necesare, în funcţie de întrebările alea te pune să îţi faci analizele necesare, vom avea mult mai multe laboratoare decât spitale şi te vei duce să-ţi faci analizele, unele dintre ele să sperăm că vei putea să le faci direct acasă, sau vor putea să fie urmărite cum încearcă Apple Watch să facă cu EKG-urile şi cu pulsul, cu a urmări dacă cazi, sau dacă nu, cu nivelul de oxigen şi alte nebunii. Toate informaţiile astea AI-ul le va putea procesă si îţi va putea diagnostica ceea ce ai şi să-ti dea tratamentul corect, şi, mai mult, să ai feedback imediat. În sensul ca îți dă tratamentul corect, printr-o aplicaţie de medicină vei putea să bifezi „am luat”, „n-am luat nu ştiu ce”, îţi va putea pune întrebări constante să te verifice dacă tratamentul respectiv funcţionează, nu să aștepte 2 săptămâni să vădă dacă funcţionează. Te va întreba poate zilnic cum mai eşti cu aia, cum eşti cu cealaltă. Din aceste feedbackuri îţi poate modifica sau optimiza tratamentul în timp real, şi pentru oameni acest AI va deveni medicul propriu. Şi acolo cred că se va duce inteligenţa artificială, va înlocui industria asta la fel cum o va inlocui pe cea de contabilitate care nu are niciun sens să fie cum este azi. Așa că din păcate acolo va fi un genocid, sincer, de joburi, în momentul în care tehnologia va fi implementată acolo. Pentru că dacă e să te uiţi real, nu este în contabilitate ceva pe care să nu  poată să-l facă un robot sau o inteligenţă artificială fără erori şi în timp real. Şi atunci bucata aia va dispărea la fel cum o mare parte din avocatură va disparea datorită inteligenței artificiale. Sunt schimbări enorme cu o viteza extrem de mare. Iar, la fel, partea de șoferi, din nou va fi un hop foarte mare pentru omenire. În momentul în care tehnologia asta devine stabilă, şi nu cred că mai durează mai mult de 5 ani, şi normal că va fi mult mai ieftină şi mai eficientă şi cu cheltuieli mai puţine pe tot ce înseamnă de la consumuri la predictibilitatea drumului, la tot. Iar lucrurile astea vor schimba lumea. Dar cred că oamenii pur şi simplu trebuie să înţeleagă, pentru că, în exemplele pe care le-am dat în business, de la gestiune la customer service la scoringul leadurilor, prospecților, acolo pot să implementeze inteligenţa artificială de pe acum şi nu trebuie să le fie frica de ea, nu este ceva atât de monstruos. Şi nici măcar nu este chiar atât de scump. 

(MB) (01:28:22) Da, Răzvan, am putea să zicem că inteligenţa artificială te ajuta să primeşti informaţii relevante, am putea să spunem asta. 

(RC) (01:28:34) Da, în anumite cazuri da. 

(MB) (01:28:37) Ma gândeam la quiz-urile şi configuratoarele pe care le dezvoltăm noi. Chiar dacă nu folosim inteligenţa artificială, totuşi reuşim să ii ducem pe prospecți, să le oferim informaţii personalizate. 

(RC) (01:28:56) Da, iar atunci când cuplezi un astfel de lucru cu o inteligenţă artificială, informaţia la care ai ajuns să ai acces bate orice competiţie. Iar acum cumva, apropo de asta e o cursa, pe care oamenii şi mai ales antreprenorii nu realizează că o aleargă în acest moment. Perspectiva mea este că vom trece printr-o perioada de 50-100 de ani de monopoluri cum nu am mai văzut până acum. Şi acum este cursă spre monopoluri. Deja ea a început de ceva timp, dar nu era chiar atât de clară. Nu există două Airbnb-uri. Nu există două Google-uri (care să fie şi relevante – da, ştiu că există Yahoo şi n-au nicio treabă). Nu există două Facebook-uri. Da, ştiu că există LinkedIn, Twitter, toate celelalte adunate nu fac nici cât jumătate din Facebook. Şi cu cât Facebook-ul va avansă mai mult, cu atât are acces şi dezvoltă astfel de tehnologii, ajunge să fie aproape imposibil să detronezi o astfel de companie. Şi multe companii, mulţi antreprenori în industriile lor, acum aleargă în cursa monopolului. Care este cel care reuşeşte să ia aceste tehnologii, să le implementeze în procesele companiei, pentru a eficientiza costurile, pentru a mări viteza de reacție pentru companii, pentru a optimiza scalarea, pentru a face scalarea mult mai simplă, au șanse foarte mari să aibă monopol pe industria respectivă. Pentru că cursa e extrem de mare în acest moment, este pe date. Pentru că mâncarea, hrana, inteligenței artificiale, ca să poată să te ajute, sunt datele. N-ai destule date, nu poate să ajunga să tragă concluzii corecte. Şi atunci, trebuie să aduni – asta este un nou currency, datele – noua monedă, noul aur în lumea noastră. Dacă până acum ceva timp puteam să adunăm date dar nu făceam mare sens cu ele, pentru că eram blocaţi de limita creierului uman, şi de metodele de statistică existente în momentele respective, ei bine acum putem să facem sens din cantitatea aia enorma de informaţii. Şi acum pe fiecare industrie: care va fi compania de maşini care va îmbrățișa cel mai repede blockchain-ul? Care va fi compania de agricultură care va îmbrățișă cel mai repede blockchain-ul? Care va fi compania de fastfood care să îmbrățișeze căt mai repede automatizarea, să nu  mai aibă nevoie de oameni, să nu  mai aibă nevoie de forță umană pentru a livra un produs bun, gustos, corect făcut, sănătos? Companiile astea vor câştiga totul. Suntem într-o cursă a monopolurilor, şi normal că ai monopol, şi ai Google-ul şi mai ai si Yahoo-ul care are şi ăla o valoare de câteva sute de milioane în momentul asta. Dar, nu zic, nu-i o afacere rea, dar acum ai șansa să fii ăla de miliarde sau de triliarde, nu ăia de 100 de milioane care se uită la ăia mari şi care poate să fie oricând omorât. Normal că atunci când apar monopolurile, apar destul de multe servicii mai mici, nișate, care rezolvș probleme pe care le creează monopolul. Astea, din nou, nu sunt afaceri unde poţi să scalezi prea tare. Şi cred că trebuie să se înţeleagă puterea şi necesitatea unei inteligențe artificiale, să nu  ne mai fie frică de ea, să ne ducem să o folosim, să cerem la dezvoltatori, fie că-i TBF Systems fie că sunt alți dezvoltatori care înţeleg şi care se pot folosi de sistemele de inteligenţă artificială pentru a face sens din date şi pentru a ajuta business-urile să se automatizeze mai mult, să fie mult mai eficiente şi să scaleze. Pentru că o dată ce s-a ajuns ca o companie să aibă lucrurile astea implementate şi destule date, va creşte cu o viteză cu care ceilalți nu au nicio sansă să se suştină. Pentru că ăsta este de exemplu şi frica de inteligenţa artificială. Acum, în mod realist vorbind, inteligenţa artificială nu este nici pe departe la nivelul inteligentei umane, dar este mult mai sus faţă de unde era. Mult mai sus şi creşte cu o viteză extrem de mare la fel cum, dacă va mai aduceti aminte, cât au trecut, 20 şi ceva, 25 de ani, nu ştiu cât au trecut, de când aveam calculator 586 cu 2 mega de ram şi hard de 10 mega. Au trecut 25 de ani şi acum avem de zeci de mii de ori mai mult. Aceeaşi directie va fi cu inteligenţa artificială. Şi problema este, şi frica este, că se ştie că dacă se va ajunge ca o inteligenţă artificială să aibă nivelul de inteligenta al omului, în ziua în care a făcut asta, în a doua zi va fi de un milion de ori mai inteligent decât omul. În a treia zi – de miliarde de ori mai inteligent decât omul şi sunt lucruri pe care noi nu mai putem să le controlam. Iar asta este una din marile probleme de siguranţp mondială, de supraviețuire, care se pune din ce în ce mai des datorită puterii acestei tehnologii. Şi să nu credem vreodata că ne vom opri, pentru că de oprit nu ne vom opri. Pentru că inteligenţa artificială poate să gaseasca soluţii la cele mai grave boli, poate să găseasca materialele necesare să înlocuim poluanții, poate să rezolve enorm de multe probleme. Așa că de oprit nu ne vom opri. Dar nici nu ştim dacă acest drum al nostru va fi un drum spre Apocalipsă sau va fi un drum spre ceva extraordinar. 

(MB) (01:36:12) Bun. Hai să vorbim un pic despre SaaS. 

(RC) (01:36:20) SaaS, nu ştiu exact ce ai în minte, SaaS înseamnă Software as a Service, Adică în loc să cumperi cum făceai acum mai mulţi ani, aveai nevoie de Photoshop, Photoshop-ul costa 1000 şi ceva de euro să-l cumperi, îl cumpărai o dată şi după aia mai cumpărai update-uri. Adică mai dădeai încă 500 de euro următorul an să iei noua versiune, să faci upgrade. SaaS-ul a luat asta şi a zis „ok, nu ne mai gândim la software ca la un produs, ci ne gândim ca la un serviciu. Serviciul se plateste lunar, la fel cum plăteşti un serviciu de consultanță, plăteşti un serviciu de contabilitate. Şi atunci asta a permis companiilor să ofere software-uri care costă enorm de mult să le dezvolti, la un preț mult mai mic pentru că ai abonament, ai recurențe, ceea ce înseamnă că ai o stabilitate mult mai mare financiara şi poţi să îl vinzi la mult, mult mai mulți. Astea sunt SaaS-urile. Și în acest moment, nu ştiu exact statistica asta, o scot aşa din mine, dar cred că undeva la peste 90% din softuri acum se vând ca şi SaaS, nu ca produse. 

(MB)(01:36:36) Aş vrea aici să te întreb şi, dacă ai adus în discuţie faptul că sunt foarte multe astfel de servicii, tu ai şi experienta pe creşterea unui SaaS, ce ai recomanda antreprenorilor din România care poate au o idee de dezvoltare a unui SaaS sau probabil au dezvoltat o soluţie care cred că ar rezolva o problemă pentru alți antreprenori? Ce le-ai recomanda în privința asta? 

(RC) (01:38:17) Păi omul trebuie să înţeleagă că e un alt business. Se mănâncă cu altă pâine, se taie cu alt cuțit. E foarte diferit business-ul de SaaS faţă de orice altceva. Îţi bați capul cu cu totul alte lucruri. Ai probleme de adopție, ceea ce nu ai în alte lucruri, în servicii normale, în produse. Şi anume că mulţi au impresia că, ok, pui SaaS-ul, pui software-ul, să zicem că software-ul respectiv îţi permite să-ţi faci contabilitatea, te apuci, il promovezi, oamenii se apucî să-şi facă contabilitatea, însă nu se realizeaza cât de atehnici sunt oamenii. Cât de puţin îşi dau seama cum să folosească software-ul şi cât de mult ai de investit doar să înveți oamenii ăia cum să îl folosească eficient. Deci în primul si în primul rând cred că oamenii trebuie să realizeze asta. Că este un business cu totul diferit dar în acelaşi timp este un business bun, este un business care ajuta, este o nevoie enorm de mare de softuri, şi de softuri care rezolvă probleme fundamentale, dar şi de softuri care rezolvă probleme foarte nișate (cu problema aia se confruntă doar aia). Un exemplu, la urmatorul pas în SaaS-uri, cei care vor câştiga enorm de mult în direcția asta sunt cei care, în loc să facă un soft de CRM de exemplu, fac softuri de CRM specifice pe anumite industrii. Cam orice industrie merge aşa: prima oară scoate un produs general pentru toată lumea. Dacă lumea il adoptă, apoi creşte, creşte, creşte, până la un anumit moment în care nu se mai poate. Şi atunci ceea ce se începe este nișarea. Nișarea produsului general pe publicuri mai clare. De exemplu, cum este cu computerele, s-a scos un produs general, a crescut, a ajuns la un supraplin de ce se poate face, iar apoi au început: computere de gaming, computere pe care faci editare video, computere-servere, şi așa mai departe. Acelaşi lucru se întâmplă cu SaaS-urile în acest moment, şi cu softurile. Înainte exemplul era Photoshop. Photoshop-ul le facea pe toate. Acum sunt softuri extrem de specializate în care să faci interfaţa de web, în care să faci interfaţa de mobile, în care să faci interfaţa de X, Y, Z. Şi atunci, cumva un gap mare în piaţă, o gaură mare în piaţă, este nevoia de aceste softuri care să rezolve, de exemplu, problema de vânzări la un cabinet medical. Sau să facă un CRM special pentru companiile care vând termopane. Sau să facă un CRM special pentru companiile care vând servicii de contabilitate. Pentru că procesul de vânzare este diferit. Şi acum de fiecare dată ce s-a încercat este să se facă softuri generale dar cu multe opțiuni, unde fiecare să și-l seteze așa cum ştie el, așa cum ar avea nevoie. Problema e că atunci când vrei să faci un software care să fie prea flexibil, ajungi să-l faci extrem de complicat de setat, şi să nu uităm, din nou, că oamenii nu sunt tehnici. Nu ne putem baza să avem ca şi clienţi doar oameni tehnici. Şi atunci, asta va fi o gaură foarte mare în piaţă, doar în bucata asta. Doi: partea de dezvoltare este critică. Cu cine lucrezi să dezvolţi un SaaS? Pentru că ai două optiuni. Una: îţi faci o companie, îţi angajezi developeri, şi dacă nu eşti tu ăla care are expertiza tehnică, atunci ai nevoie să-ţi aduci un partener tehnic. Asta se foloseşte foarte mult în State, unde au bubuit SaaS-urile, şi de unde vin majoritatea softurilor respective. Şi anume de fiecare dată de cele mai multe ori ai doi fondatori la companiile astea. Ai un fondator tehnic şi ai un fondator pe marketing, viziune, partea asta. Însă în România nu prea se respectă asta. De cele mai multe ori vezi ori un fondator tehnic, care face un software pur pentru programatori. Şi atunci e foarte greu de adoptat în piaţă, sau face un software bun pentru piaţă, însă experiența utilizatorului, ușurința de a fi folosit, viteza cu care funcţionează şi așa mai departe este deplorabilă. Şi atunci nu merge. Deci ai o direcție în care chiar îţi faci o companie pentru asta, îţi angajezi developeri deşi lucrul este foarte greu de făcut acum, să recrutezi programatori fiind o cerere foarte mare, sau mergi la o companie care poate să facă asta pentru tine. Cum este TBF Systems, cum mai sunt şi altele, nu suntem doar noi în piaţă. Numai ca acolo ideea este: are experienta în SaaS sau nu? Mai precis, a avea experiență în a lucra cu plăți, abonamente şi nebunii online? Are experienta pe onboarding-ul oamenilor, adică pe a crea o experiență de… o dată ce începi să foloseşti software-ul, o dată ce te-ai logat pentru prima oară în el, cum te învață pe tine software-ul să îl foloseşti? Ăla este onboarding-ul. Ca oamenii să poată să înceapă să-l folosească în cel mai rapid mod. Ştiu să folosească tehnologiile necesare? Pentru că din ce în ce, încă mai văd enorm de multe softuri care nu folosesc ultimele tehnologii care să permită oamenilor să nu  li se mai încărce pagina de 15000 de ori sau de alte probleme de experiență. Sau poţi să mergi la o companie de dezvoltare pe care să o iei ca şi parteneră. Şi atunci plăteşti doar o parte din dezvoltare şi sunteți parteneri şi dezvoltati în continuare. Ce vreau să spun însă este ca la fel cum sunt destul de multe softuri care pornesc constant în piaţa, pentru că este un business bun, şi mai ales businessul bazat pe abonament este probabil cel mai bun business posibil, având în vedere că vinzi o dată şi primeşti bani constant, numărul de falimente, numărul de software-uri care eșuează este mult mai mare decât la startup-urile normale. Şi asta pentru că de cele mai multe ori nu se pleacă de la o problemă reală, se pleacă de la „ce ar fi mişto”. De multe ori surprind chestia asta: „ar fi mişto să avem şi asta”, „ar fi mişto să avem şi cealaltă”, „ar fi mişto să rezolve problema asta”, sau „ar fi mişto să fie aia”. Însă trebuie să ne gândim pragmatic. Oamenii ăştia chiar sunt dispuşi să mai folosească încă un software pentru a rezolva problema asta? Cât de des au nevoie să folosească software-ul? Cât de mult îi ia unui om din companie să învețe să-l folosească? Cât de greu îi e să se mute de la tine dacă ceva nu merge? Şi, mai mult, îţi înţelege cu adevărat scopul softului? Pentru că, sincer, ce vedem în ultimul timp, sunt enorm de multe, de exemplu, softuri de project management. Ce fac ele? Ele fac project management. Ele nu rezolvă cu adevărat o problemă, doar fac project management. Unul mai creativ ca altul. Enorm de multe softuri, softuleţe care tot fac diferite lucruri, dar care nu rezolvă cu adevărat o problemă, care e ori o problemă importanta ori e o problemă care chiar merită rezolvată sau merită bătaia de cap să folosesc un software ca să fie rezolvată. Însă, din nou, suntem abia la început cu ce vor putea să facă softurile pentru noi. Numai că ai nevoie de un software făcut bine, prin API, bazat pe microservicii, să poată să scaleze cât mai în timp real, să poată să fie conectat cu alte softuri, şi o strategie de marketing de educaţie, extrem de importană şi extrem de bine făcută în care să educi oamenii să-l folosească. Pentru că altfel, vei avea poate multe free trial-uri, dacă mergi pe direcția aia, sau multe abonamente plătite în prima lună. După care oamenii renunta. Ca şi idee, a propos de tehnica asta, undeva sub 5% dintre oamenii care îşi fac free trial ajung să şi plătească. 

(AP)(01:47:35) De asta tu nu eşti fan free trial!

(RC)(01:47:38) Nu sunt fan free trial din multe motive. O dată că free trial-ul nu te împinge cu adevărat să înţelegi software-ul. Te împinge să încerci. Îţi creează mentalitatea de a încerca, de a testa. Si în anumite chestii, nu e adevărat că nu sunt fan free trial, nu sunt fan free trial la anumite tipuri de softuri. Pentru că la un email client, la un client de email, n-am nicio problemă, mi se pare o tehnică foarte bună de free trial. Însă atunci când am un software unde omul trebuie să muncească vreo săptămână să și-l seteze ca să-i mearga cum trebuie şi să îi vadă valoarea, ceea ce faci prin free trial este: omul intră, vede că are de muncă, amână, i-a expirat free trial-ul şi după aia nu mai incearcă. Așa că scopul tau acolo cumva este „educă-i înainte să cumpere”. Să vadă cum o să-l folosească. Şi o dată ce-l cumpară să aibă un commitment care să le permita să implementeze astfel încât să vadă rezultatele. Pentru că degeaba e un software bun care nu e implementat. 

(AP)(01:48:51) Da, așa-i. La fel se întâmplă şi cu marketplace-urile, apar tot felul de marketplace-uri, pe diferite nișe, în România, în străinătate, dar vedem că multe dintre ele nu ajung la o notorietate. Ce-i un marketplace? E o piaţă tradiţională pusă în online, se poate aplica în orice domeniu. Un marketplace poate fi şi booking.com, sau pe partea de restaurante Foodpanda, OLX pe partea de bunuri second hand sau noi, Emag iarăşi este un marketplace, chiar dacă la început era un magazin, acum diferiți furnizori, comercianți, pot să vândă pe platforma asta.

(RC)(01:49:39) Mie imi place să le numesc mall-uri online. 

(MB)(01:49:42) Sau mall-uri online. 

(RC)(01:49:43) Mda. Aceste marketplace-uri au tendinta să înlocuiască destul de mult partea de a-ţi mai face tu propriul tau ecommerce. Pentru că ai două șanse, de cele mai multe ori. Sau poţi să le foloseşti în combinație. Dar ai două șanse. Una – te duci și îţi faci propriul tău magazin online, a doua – ai un sistem de gestiune, distribuție ceva, şi te duci și-ți listezi produsele pe aceste marketplace-uri. În toate locurile. Le pui şi pe Amazon, vinzi international, le pui şi pe Emag, le pui şi pe OLX, le pui şi pe X, Y, Z, şi din ce în ce mai multe industrii îşi fac marketplace-uri. Cum spuneai şi tu, avem marketplace-uri pentru produse normale, acum avem marketplace-uri pentru mâncare, pentru a comanda mâncare, şi avem marketplace pentru maşini, unde oamenii şi companiile pot să vândă maşini, vehicule şi alte nebunii, şi probabil că din ce în ce mai mult se va duce spre marketplace-uri. Asta pentru că este în beneficiul consumatorului. Însă şi marketplace-urile trebuie de multe ori să se alinieze puţin la anumite lucruri. Pentru că ai marketplace-uri, cel de food de exemplu, care este cea mai mare hoție inventată în ultimii ani. Pentru că acele marketplace-uri cer nişte comisioane stupid de mari pentru comercianți, de 30-40%. Trebuie să fii destul de mare să ajungi undeva la 20-25%. Şi asta este enorm. Pentru că de cele mai multe ori, când vorbim de food, când vorbim de mâncare, undeva marja îţi este pe la vreo 30%. Adică ai cam 30% costurile cu materia primă, undeva pe la vreo 30% costurile cu oamenii, locaţie şi aşa mai departe, şi după aia ai 30% adaosul. Şi gândeste-te că tot adaosul ăla este luat de aceste companii. Şi atunci unde împingi vânzătorii? Îi împingi să crească prețurile pentru platforme, pentru că altfel nu pot să supraviețuiască, nu poţi să dai vina pe ei că fac asta. Au şi ei nevoie să facă profit ca să poată să creasca şi să aibă sens să facă businessul respectiv. Așa că multe piețe, multe marketplace-uri din ziua de azi sunt destul de puţin, nu ştiu care-i cuvântul în română la „regulated”, că nu cred că este „regulat” şi tot l-am folosit pe parcurs…

(MB)(01:52:57) Egalizare, cred că. 

(RC)(01:53:01) Da, adică să vină legile necesare pentru a controla un astfel de sistem, să nu  ajungă să facă rău consumatorilor sau să facă rău comercianților. Problema cu acest „regulating”, că nu găsesc cuvântul în română, este că are o perioadă de timp foarte mare, de la când a apărut tehnologia până la când ajunge să fie implementată. Este un delay enorm, de multe ori trec 10 ani. Iar, de exemplu, că vorbeam înainte de inteligenţa artificială, dacă inteligenţa artificială ajunge la un punct critic, dacă trec 10 ani de atunci, deja s-a terminat povestea. La fel am avut experienta cu pandemia cu mall-urile. Cât de puţin s-a dus puterea legislativă acolo pentru a proteja şi comercianții, ok, şi mall-urile, dar să protejeze şi comercianții, şi clienţii şi aşa mai departe. Nu există! Avem probleme în business-uri de nu ne vine să credem. Mall-uri care pur şi simplu cer banii de chirie pentru lunile în care  mall-ul a fost inchis pur şi simplu datorită pandemiei. Chiar dacă nu este legal, ei cer. Pentru faptul că au deschis şi au 30% din traficul pe care-l aveau înainte, nu schimbă cu absolut nimic chiria pentru că au contractele alea pe 5 ani de zile, şi nu sunt responsabili de nimic în acele contracte. Şi normal că din ce în ce mai mulţi comercianti şi branduri zic „nu îmi permit să nu  fiu în mall, trebuie să fiu în mall. Este o problemă de brand acolo. Şi pur şi simplu sunt furați la drumul mare. Sunt furați în ultimul hal, şi asta se va întâmpla şi cu marketplace-urile dacă partea legislativa nu prinde pasul cu ele. Însă cred în acelaşi timp, chiar dacă există problema asta, cred că este viitorul în a crea marketplace-uri prin care să beneficieze şi comerciantii şi oamenii. Şi abia astept să vedem, poate o să fim chiar noi implicaţi în asta, un marketplace bazat pe tehnlogia blockchain unde să existe transparență maximă. 

(MB)(01:55:42) Super! 

(RC)(01:55:45) Am eu un subiect, cu care mă întâlnesc destul de des. Cum fac eu ca antreprenor? Ştiu că am nevoie de soft. Ori că am nevoie de soft intern, ori că am nevoie de soft extern. Măi dar cum fac eu ca antreprenor, să merg la o companie sau unde mă duc, la freelanceri, o dată să primesc un produs bun, şi doi să nu  fiu fraierit în toată povestea asta. Pentru că cred că asta este şi unul din motivele… de asta, stiţi foarte bine, am creat împreună TBF Systems, pentru că am considerat că există un gap, o distanță foarte mare între nevoile antreprenorului si înţelegerea programatorilor, celor care dezvoltă. În sensul că antreprenorul ştie ce vrea dar nu ştie ce e posibil. Adică ştie ce probleme are dar nu ştie ce e posibil cu tehnologia. Şi aunci nu cere. Nu ştie ce să ceară. Iar programatorii ştiu ce se poate cu tehnologia dar nu ştiu ce e nevoie în business. Şi atunci există… ca şi cum unul e chinez şi unu-i român, cam asta e distracția acolo. Şi de asta am creat TBF Systems, pentru ca antreprenorii să poată să vină cu problema, şi noi să le spunem “Ok, dacă asta-i problema, asta-i tehnologia care ți-o rezolvă şi ăsta-i sistemul din spate şi ăsta a fost testat în companiile astea şi ştim că funcţionează. Însă foarte mulţi antreprenori ar avea nevoie: ori că e un shop online, ori că e un ERP, ori că vor un sistem de gestiune, ori că vor o modalitate mai bună de ofertare, ori că vor o integrare, şi nu ştiu exact cam care ar trebui să fie pașii prin care să comunice, cum ajung la companii sau la freelanceri, şi cum să comunice ce au nevoie. 

(MB)(01:58:01) Da. E foarte importantă în tot procesul acesta experiența. Ca startup, mai ales în partea asta tehnologică, a firmei de programare, de multe ori, nu din rea intenție, vrei să iei cât mai multe proiecte. Şi eşti entuziasmat de proiectele care vin din toate domeniile, descoperi o grămadă de lucruri, dar asta nu îţi garantează succesul. Noi am trecut, cu Alex, şi prin problemele acestea şi cu greu am reuşit să le scoatem la capăt pentru că ne place să ne tinem de promisiunile pe care le facem, să livram produsele pe care le promitem, şi asta e o capcană în care cad cele mai multe firme de programare. Eu aș începe foarte bine cu o documentație. Să ma gândesc cine va folosi sistemul respectiv, din ce punct de vedere il priveşte, ce vrea să scoată de la el.

(RC)(01:59:16) Tehnologia sau metoda agile de project management cred că îi poate ajuta cumva să înţeleagă cum ar trebui să trimita informaţiile. Sau care ar trebui să fie procesul. Procesul ar trebui să plece de la “Băi, ce vrei tu ca utilizator să faci?” Nu să se gândeasca antreprenorii la cum, unde să fie pus butonul, sau chestii de genul ăsta. Ce vrei să poţi să faci? Vreau să pot să ma loghez, vreau să pot să-mi fac cont, vreau să pot să îmi adaug datele unui client, care ar fi astea, vreau să pot să creez o oferta, unde să mi se completeze automat aceste date, şi să mi se exporte PDF. Vreau să aia, vreau să aialaltă, vreau să am raportul ăla în care imi arată asta, şi cu asta. Trebuie să te pui ca antreprenor, sau ca om care vrea un software, să fii utilizatorul software-ului ăluia. Şi să-ti pui întrebarea ce vrei să poţi să faci. Cu cât mai specific cu atât mai bine. Vreau să pot să văd aia, vreau să pot să fac aia, vreau să pot să gasesc informaţia aia, vreau să văd asta în timp real, şi asa mai departe. Iar apoi aceste informaţii sunt date catre o companie. Care de multe ori poţi să evaluezi după procesul pe care-l au în momentul în care le dai astfel de informaţii. Pentru că dacă sari direct la ofertă te-ai scos. Nu poţi să faci o oferta doar din aia. Ai nevoie de două lucruri. Ai nevoie, în primul rând, după ce s-au vazut nevoile, să ti se propună o arhitectură (Este o arhitectură bazata pe microservicii? Este o arhitectură monolit?) şi tehnologiile care urmează să fie folosite. Aceste lucruri poţi să le iei, de exemplu, şi să te duci la un consultant tehnic care să-ti spună dacă informaţiile alea ar fi corecte sau nu, sau ar trebui să fie altceva. Dar în principal dacă faci software online ai câteva opțiuni bune. Ai PHP, pe partea de backend, sau Node, Node GS, una din astea doua. Pe partea de front end ai HTML, CSS, care toată lumea ştie de ele că e nevoie, şi apoi ai ce framework se va folosi pe partea de frontend. Adică acum nu mai stai să scrii Javascript de la zero. La cât de complexe sunt software-urile, ti-ar lua ani de zile. Şi atunci se folosesc ceea ce se numesc framework-uri. În loc să te apuci şi să construieşti totul de la zero, framework-urile iți oferă: motor de-ala, piesa de-aia, bara de-aia şi asa mai departe, astfel încât să poţi să le personalizezi, devine mult mai rapid şi mult mai stabil să o faci în felul ăsta şi acolo ai doar câteva, Vue.js, React.js şi așa mai departe. Dar trebuie să-ti dea stack-ul de tehnologii, ce tehnologii urmează să folosească, ce îţi propun, şi apoi arhitectura. Adică după cum am zis, ar trebui, orice software dacă nu este un software foarte simplu, să fie bazat pe microservicii. Şi atunci o explicaţie de cum lucrează aceste microservicii între ele, şi cu SSO-ul, cu Single Sign On. Adică toate aceste aplicaţii să poată să fie autorizate de un singur serviciu de autorizare. Ca şi cum ai avea o altă aplicaţie care face doar autorizarea. După ce s-a făcut lucrul ăsta, urmează partea de wireframe. Partea de wireframe este ca o schiță a softului. O schiță pe care poţi să o vezi, poţi să o înţelegi. Nu este o pagina web, nu este ceva unde poţi sa începi sa dai click-uri să o foloseşti, nu este un MVP, un minimum viable product. Nu este un prototip. Este un wireframe, este un desen al softului. Nu este nici un design, design-ul e urmatoarea parte a softului. Este o schiță completă: aici vine butonul ăla, aici ai meniul, aici ai butoane în meniu, când dai click pe butonul ăsta din meniu îţi apare asta. Nu înseamnă că se va respecta exact în design dar informaţiile care sunt în wireframe vor fi şi în design. După care de-abia atunci începe munca. Şi cred că de multe ori poţi să judeci o companie după astea. Dacă le-ai da nevoile tale “vreau să fac asta, vreau să fac asta, vreau să pot să fac asta atunci când fac asta” şi aşa mai departe după cum am zis pe metoda agile de a face project management în software. Atunci, ele se numesc story-uri în metoda agile. Abia atunci poţi să începi dezvoltarea. Şi cred că e important să vezi dacă compania respectivă îţi dedică un project manager sau nu, pentru proiectul tău. E important să ceri un lucru, cred că un lucru extrem de important este să ceri din când în când bucâţi de cod şi să le dai altor programatori, pur şi simplu să testezi, să vezi dacă ei îl înţeleg, dacă nu eşti tehnic deloc, dacă nu ştii ce să ceri exact. Asta pentru că un cod bun trebuie documentat. Dacă tot ce este scris acolo, în interior, în cod, nu este organizat bine, şi nu este documentat prin comentarii la fiecare lucru din cod, astfel încât un alt programator să ştie ce se întâmplă acolo, cu ceea ce te vei trezi este un software care poate fi modificat, actualizat sau îmbunătățit doar de compania care ți l-a creat. Şi atunci, compania care ți l-a creat tocmai ți-a devenit noul tău șef. Pentru că nu poţi tu să conduci asta, nu mai e puterea la tine. Să spui “băi, nu-mi convine chestia asta la tine, durează prea mult, costă prea mult, nu îmi place cum se mișcă, dă-mi asta şi îl duc la o altă companie, şi compania aia poate să preia de acolo pe codul respectiv. Nu, pentru că dacă nu este documentat şi organizat bine, îl dai la o altă companie şi compania aia zice “dar ne e mai usor să îl creem de la zero decât să înţelegem ce au vrut ăştia să facă aici.” Şi au dreptate. Nouă ni s-a întâmplat asta de destule ori în care am spus asta: Mai bine îl facem de la zero decât să încercăm să învățăm ciorba asta de-aici. Şi astea sunt câteva lucruri, cred… nu ştiu dacă mai aveţi voi de adăugat, dar pentru mine, astea cred că sunt importante de ținut minte atunci când vrei să ceri un software. 

(MB)(02:06:49) Eu aș mai adăuga aici un lucru, şi anume faptul că antreprenorii trebuie să se asigure în momentul în care încheie un contract cu firmele care le dezvoltă anumite soluţii, să se asigure de faptul că sunt proprietarii acelor soluţii. De multe ori am dat de clienţi care au venit la noi şi erau cu mâinile legate doar de faptul că, conform contractului, nu erau proprietarii acelor soluţii. Măcar că e softul lor, plătit de ei, şi nu e un SaaS. 

(RC)(02:07:25) Chiar recent ni s-a întâmplat asta. 

(MB)(02:07:27) Exact. 

(RC)(02:07:29) Da. Aveţi foarte mare grija la contracte, pentru că dacă nu le citiți bine, de fapt codul-sursa, adică exact pe ce merge, cum să-i zic, e ca şi cum ți-ai lua o maşină dar piesele nu ar fi ale tale. Cam asta se întâmplă dacă nu analizezi bine contractul şi nu scrie acolo că absolut tot codul, toate materialele create pentru acest proiect sunt proprietatea ta şi sunt obligați să ti le dea. Te vei trezi într-o situaţie foarte grea şi neplăcută din păcate. 

(MB)(02:08:07) Mai avem vreun alt subiect? 

(AP)(02:08:11) Ar mai fi migrările de date. Pentru că vorbeai de faptul că trăim într-o vreme în care poţi trece de la un anumit soft la un alt soft pentru că îţi oferă mai multe informaţii şi prin API se poate face tranziţia asta rapid. Trăim într-o vreme în care majoritatea companiilor migrează dinspre XLS-uri spre softuri, şi se întreabă de multe ori “Bun, Bun, dar ce fac cu ceea ce am deja?” Sau poate de la un site care e dezvoltat pe o tehnologie veche, la un site nou. Şi se întreabă “ce se va întâmpla cu datele astea? Trebuie să plătesc pe cineva care să îmi adauge datele astea manual, sau se poate face ceva în scopul ăsta?” 

(RC)(02:09:04) Cred că voi sunteți mai în măsură să răspundeți la asta, că ați făcut destule migrări. 

(AP)(02:09:12) Da, răspunsul e că se poate automatiza partea asta şi să nu existe teama că a adopta o tehnologie nouă nu are rezolvare în ceea ce priveşte migrarea de date. Să nu  se limiteze antreprenorii la această teamă. 

(RC)(02:09:32) Da, bine pus punctul pe i, pentru că de multe ori ştiu că i-ar ajuta un software mai bun, sau un software făcut pentru ei, care să mearga pe procesul lor, în problema pe care vor s-o rezolve. Dar e ca aia, ştii, cu oameni care au dat la medicină, au stat 6 ani în facultate, nu mai ştiu câţi în rezidențiat, şi după aia îşi dau seama că “ok, nu asta e ce vreau să fac cu viaţa mea”. Şi atunci le este mult mai greu… totuşi nu renunță, desi îşi dau seama ca nu are legatură cu viaţa lor, pentru că au investit 9-10 ani în spate. Şi cred că asta simt antreprenorii în momentul ăsta, pentru că au impresia că tot ce au făcut înainte, toate datele alea cumva vor fi pierdute, sau va dura enorm de mult să fie mutate într-un alt sistem. Dar nu este adevărat. Se creează micuțe softuri, micuțe aplicații de migrare sau chiar de sincronizare dacă vrei să continui să foloseşti softul vechi pentru anumite lucruri şi softul nou să faci o tranziţie mai usoară, se pot face, din nou, folosind API-uri, aceste sincronizări sau aceste migrari. Că tot mi-ai ridicat mingea la fileu: cred că e important sa înţeleagă că programarea, software-ul în sine, nu este niciodată un scop, nu a fost niciodată un scop. Şi n-ar trebui să fie niciodată un scop. Este un mijloc. Şi de fiecare dată vrem să alegem mijloacele cele mai eficiente, cele mai rapide, cele mai puţin costisitoare, să ajungem la un anumit rezultat. Software-ul trebuie să servească problema, să serveasca scopul. De acolo plecăm. Nu plecăm de la ce am putea să facem ca şi soft. Pentru că altfel de multe ori creăm jucării, nu creăm softuri bune. De aia probabil oamenii îşi imaginează că odată ce ai creat un soft sigur o să-l foloseşti. Dar din păcate este un procent enorm de mare de companii şi oameni care ajung să plătească bani mulți pentru a-şi crea un anumit soft şi apoi ajung să nu-l mai folosească. Pentru că nu rezolva cu adevărat o problemă. Nu a plecat de la un scop clar. A plecat, cumva, de la ce putem să facem sau de la ce ar fi frumos să facem. Şi ideea este că ultimul lucru pe care-l vrei dacă să zicem pleci de la problemă, pleci de la scop pentru a-ţi crea software, ultimul lucru pe care il vrei cu un software este ca el sa devină șeful tau. Adică el să dicteze ce poţi să faci şi ce nu poţi să faci în business. Nu ştiu dacă vă imaginați cât de multe companii folosesc tehnici extrem de învechite de management, de vânzări, de marketing, pur şi simplu pentru că softul pe care l-au implementat acum 5-10 ani nu le permite să facă altfel. Iar dezvoltarea acelui software costă enorm de mult pentru că nu este făcut flexibil şi usor să schimbi piesele între ele. Şi nu cred că pot să punctez cât de important este să nu  laşi software-ul să-ţi devină șeful şi să îl laşi să fie ceea ce ar trebui să fie, un mijloc mai eficient de a rezolva o problemă. Nimic mai puţin dar nici nimic mai mult. 

(MB)(02:13:25) Răzvan, tot aici la partea de migrari de date: discutam înainte la ce ar trebui să fie atent un antreprenor. E important să ştie ca baza de date pe care o foloseşte în softurile lui îi apartine. Ştie unde se afla, are acces la ea. Căci nu se poate să facă migrari dacă nu are datele. Dacă îşi face o aplicaţie, de exemplu, pe mobile, pe Google Play, pe iOS, dacă nu e pe contul lui, pe compania lui, el o să-şi piarda utilizatorii dacă îşi face o aplicaţie, foloseşte, să zic, pentru chat, un ManyChat, dacă nu e pe compania lui, iaraşi o să îşi piardă lista de subscriberi. Dacă foloseşte Active Campaign, dacă foloseşte MailChimp, şi toate sunt pe firmele care-i dezvoltă, el o să piarda baza aceea de date. De asta trebuie să fie atent, la început, unde e baza de date, dacă e la firma respectivă, să aibă acces la ea, conform contractului, legal să aibă acces la ea, la partea de date. 

(RC)(02:14:37) Da, e extrem de important, pentru că de multe ori companiile de dezvoltare vor folosi anumite integrări să te ajute, adică nu vor trebui să dezvolte tot ce le dai de la zero. Poate se vor folosi de serviciile de inteligenţă artificială de la Amazon, poate se vor folosi de sisteme de trimis emailuri tot de la Amazon sau de la SendGrid sau din altă parte, se vor folosi de sisteme de autoresponder-e, cum e MailChimp sau Active Campaign, şi de multe ori am văzut asta în companii, că au lăsat companiile de dezvoltare să le facă contul, să le facă pe contul lor, ceea ce înseamnă exact ce spunea Marius, datele nu sunt ale tale. Şi vrei să fii acoperit, pentru că datele sunt extrem de importante, şi mai ales mergând în faţă. Vrei să te asiguri că datele sunt ale tale, firma ta deţine baza de date, firma ta deţine toate serviciile care se folosesc, sau are abonamente la toate serviciile care se folosesc acolo, niciodată prin intermediul altora, foarte bine punctat. E o capcană mare. 

(RC)(02:15:55) Cred că ultimul lucru despre care aş vrea să vorbim ar fi shopurile online. Am vorbit de marketplace-uri dar n-am vorbit exact de ecommerce. Şi de ce spun asta? Pentru că văd de fiecare dată o ceață în rândul antreprenorilor la ce tehnologie să folosească să îşi facă ecommerce-ul. Pentru că fiecare companie de dezvoltare, în funcţie de ce le este lor mai simplu sau de ce au învățat, recomandă o tehnologie sau alta. Unii merg pe Prestashop, “Prestashop este cel mai bun, este cel mai tare, este cel mai nu ştiu ce”, pentru că aia au făcut de când se ştiu. Alții merg pe Magento. “Ăsta-i cel mai bun, cel mai rapid, cel mai sigur, cel mai scalabil, bla, bla, bla” pentru că doar asta au făcut. Alții merg pe “trebuie să facem shop de la zero. Îl gândim noi total.” Şi am văzut prea mulţi antreprenori care au ajuns să nu-şi mai facă, sau au ajuns să aleagă nişte tehnologii care nu li se potrivesc absolut deloc pentru nevoia lor. Şi aş vrea puţin perspectiva voastră aici. 

(AP)(02:17:11) Noi recomandăm în ultima vreme Shopify, am încercat mai multe tehnologii de-a lungul vremii, dar ni se pare ca Shopify oferă tot ceea ce e nevoie pentru un shop online, şi mai ales că pe partea de procesatoare de plăți a intrat acum Stripe pe România, recomandăm mult să se facă integrare Stripe cu Shopify pentru un control foarte fain. Ne pare rău că procesatoarele de plăți din România nu au investit mai mult în infrastructura lor ca să se ridice la nivelul lui Stripe de exemplu, ar fi avut o mare putere în perioada asta. De asemenea la Shopify putem să-i mai punem un Spin to Win, o roată care să fie un magnet pentru clienţi, să le dea anumite oferte, probabil şi nişte countdown-uri pe pagina de produs, în asa fel încât să ii creeze potențialului client ideea de stoc limitat, de a pune puțin presiune pe el în ceea ce priveşte punerea unei comenzi. Contează mult să fie mobile first, având în vedere că majoritatea comenzilor sau un procentaj foarte mare de comenzi la momentul actual se fac de pe dispozitivele mobile. Astea-s câteva trick-uri pe care le-am încercat 

(RC)(02:18:55) Sunt multe tehnologii pe ecommerce pe care le-am încercat de-a lungul timpului. Şi motivul pentru care am ajuns la Shopify: unu: este tip SaaS. Adică, la fel, plăteşti lunar pentru a-l folosi şi nu este o sumă mare, Adică poţi să ajungi foarte rapid la el. Doi: ai o librărie enorm de mare de template-uri, de design pe care poţi să le instalezi şi să arate asa cum vrei tu, design-uri profesioniste, şi nu mai ai nevoie să mai plăteşti încă nu ştiu câte mii de euro, sau câteodată zeci de mii, să faci un design asa cum trebuie. Trei: Shopify-ul se integrează probabil cu cele mai multe servicii prin API. Şi asta devine extrem de folositor. Ăsta-i probabil motivul pentru care recomand cel mai mult Shopify. În afară de faptul că da, duce milioane de produse, şi nu încetinește, şi nu mai trebuie să-ți bați capul cu servere şi cu alte lucruri. Dacă vrei să faci vreodată migrare, din nou, migrarea e ușoară spre altă platforma, datele sunt ale tale, nu sunt ale altora. E foarte bine optimizat şi SEO, şi structura făcuta bine. Însă abilitatea asta de a avea peste 1000 de alte softuri pe care pot să le integrez cu Shopify-ul, ce înseamnă asta? Asta înseamnă să pot să dau două click-uri şi softul ăla, acel plugin, este deja integrat cu Shopify-ul, pentru a-mi rezolva o problemă. Este unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care poţi să le ai. Vrei să ai, cum spunea Alex, vrei să ai un countdown, un cronometru până când expiră oferta la un anumit produs? Există un plugin pentru asta. Vrei sa îţi apară o roată a norocului pe prima pagină unde omul poate să o învârtă dacă îşi bagă adresa de email să vădă dacă câştigă un anumit discount şi să faci o bază foarte mare de date de emailuri? Atunci, din nou, e la un click distanță să instalezi un astfel de sistem. Vrei un sistem de gestiune? Sunt zeci care se integrează cu Shopify în mod automat. Ai aplicaţie de mobile automata, inclusiv cu scanare de QR code. Adică shop-ul tău va avea aplicaţia lui generata automat de Shopify, iar oamenii pot să cumpere direct de pe ea. Sau, dacă vin la tine în magazin, pot să scaneze cu acea aplicaţie codul de bare sau QR code-ul produsului şi să-i apara în shopul online (asta dacă ai showroom sau magazin fizic). Să nu  mai vorbim de modalitatea foarte simplă de a integra cu autorespondere, cu a aduna adrese de email pentru ca apoi să trimiţi newslettere şi să îi aduci înapoi şi să cumpere, lucru care este probabil de neprețuit când vine vorba de ecommerce. De la integrarea cu chatboti şi cu genul ăsta de lucruri, la softuri care se integrează şi ajung să facă publicitate automată folosind inteligenţa artificială. În sensul ca îţi ia produsele singur de pe site şi creează singur reclame pentru Facebook, Google şi alte platforme, le testează, şi prin inteligenţa artificială face singur publicitate. Sunt enorm de multe, am sta aici ore în șir să vorbim despre câte poate să facă acest software doar prin faptul că este atât de usor de integrat la câte un click, cu enorm de multe alte softuri. Așă că de asta recomandăm. Nu primim, din păcate, niciun comision de la Shopify pentru asta, dar continuăm să îl recomandăm pentru că este o platformă stabilă, flexibilă, şi dacă la un moment dat îţi dai seama că ai nevoie de sistemul tau propriu, poţi să-ţi exporti tot ce ai acolo şi să muți pe sistemul tău propriu. Dar foarte rar aș recomanda crearea unui ecommerce propriu de la zero. Pentru că flexibilitatea pe care o ai… ajungi să fii într-o rigiditate foarte mare, odată ce ai făcut lucrul ăsta. Şi, din nou, lucrurile se schimba cu o viteză extrem de mare în ziua de azi, şi flexibilitatea este extrem de importantă. Recomand să faci un ecommerce propriu de la zero în momentul în care eşti o companie foarte mare, în momentul în care ai nevoie de optimizări la care celelalte softuri nici măcar nu s-au gândit, în momentul în care vrei să faci lucrurile într-un mod mult mai special decât altcineva. Dar, din nou, trebuie să fii deja la nivelul ăla. Şi vă spun de ce. Da, poţi să te duci la o companie ca TBF Systems şi să ceri să ți se facă un ecommerce de la zero. Ți se face. Dar apoi, ai nevoie ori de propriii tai developeri, ori de programatori luați în leasing de la companii, care să lucreze doar pentru tine să dezvolte tot felul de servicii, de modalități noi de a face marketing, de modalități noi de a promova. Pentru că lucrurile se schimbă cu o viteză foarte mare. Pe când în momentul în care mergi pe o idee de genul ăsta, sunt mii, zeci de mii de companii care lucreaza deja pentru tine să creeze astfel de pluginuri, astfel de softuri mici, care să te ajute în shopify. Astea-s beneficiile şi de asta recomandăm de fiecare dată. Bun, dragilor, cam asta a fost, vreau să vă multumesc mult pentru timp şi pentru că ne-am luat perioada asta pur şi simplu să explicam anumite concepte, pentru oameni care poate nu sunt foarte tehnici. Dar cred că au nevoie să le înţeleagă, pentru că trăim într-o lume în care să faci business şi să nu fii prieten cu tehnologia eşti la limita prăpastiei. Vei avea zeci, sute, mii de concurenți care vor face lucrurile mai ieftin ca tine, mai rapid ca tine, mai scalabil ca tine, şi n-o să mai poţi să te menții în piaţă. Așa că…. cred că orice antreprenor din ziua de azi are nevoie să se gândeasca bine şi să se documenteze pentru ce poate să facă tehnologia pentru el, pentru că altfel va ajunge să fie irelevant. 

(AP)(02:26:09) Aşa-i. 

(MB)(02:26:10) Suntem de acord cu ce ai zis. Multe gânduri ni le-ai luat de pe limba când voiam să completam, s-au discutat cam toate subiectele.

(RC)(02:26:22) Un sfat pentru antreprenori când vine vorba de tehnologie? 

(AP)(02:26:25) Noi recomandăm Laravel, Vue.js, pe ceea ce ține de softuri custom, şi pe web, asta am testat şi am văzut că reduce costurile, câştigăm timp de dezvoltare şi putem livra rapid, şi pe partea de mobile recomandăm pentru eficientizarea de costuri aplicaţiile hibrid cu React Native, care e o tehnologie adoptată şi cu o creştere bună la nivel global. Iar dacă sunt companii care doresc aplicaţii native de iOS şi android separat, cu bugete mai mari, se poate şi aşa. Dar în prima fază aș recomanda o aplicaţie hibrida, pe partea de mobile. 

(MB)(02:27:25) Nativ e necesar în situaţiile unde ai nevoie de viteză foarte mare, vrei să foloseşti foarte multe funcţii de sistem ale iOS-ului sau ale Androidului, dar în cele mai multe cazuri, dacă se merge pe React Native poţi să dezvolţi aplicaţiile de care ai nevoie. Un exemplu de aplicaţie dezvoltată pe React Native e aplicaţia de la Facebook. Şi ce vreau să mai specific: noi nu recomandăm soluţiile acestea pentru că astea le cunoaștem. Noi le-am învățat pentru că astea sunt bune. Adică am ales Laravel-ul după ce am lucrat pe alte framework-uri. Noi am folosit multe: Ruby on Rails, .Net, PHP simplu, şi am văzut gradul de adoptare, că e important. Un antreprenor trebuie să ştie că soluţia pe care o dezvoltă să fie adoptată la nivel mondial de foarte mulţi developeri. Pentru că astăzi, da, lucrează cu TBF Systems, dar peste 2-3 ani poate nu mai lucrează cu noi. Şi trebuie să-şi găsească developeri cu care să-şi continue proiectul. Sau noi, ca şi TBF Systems, trebuie să găsim developeri foarte ușor, bine pregătiţi. Dacă folosim o tehnologie învechită nu o să gasim. Nu o să vrea nimeni să mai lucreze pe tehnologii vechi. Plus, o comunitate mare. Laravel-ul e  open source, contribuie o comunitate foarte mare la dezvoltarea lui, la fel şi Vue.js-ul, la fel React Native-ul. Deci toate astea, noi le-am luat în calcul. Partea de hosting, iarăşi, să fie usor de configurat, să găseşti hosting ușor, să nu  necesite configurări foarte complicate. Şi partea de hosting, pe PHP găseşti peste tot, programatori sunt foarte mulţi, şi programatori buni. Toate astea le-am luat noi în calcul când am ales tehnologiile pe care să dezvoltam. Iar ca şi SaaS-uri, soluţii care pot fi integrate, pe partea de mailing am recomanda Active Campaign, pe partea de chatboti, despre care nu am apucat să discutăm (probabil într-un episod viitor), MailChat, 40q, un soft foarte bun, ZohoCreator dacă vreti să aveţi o comunicare structurată în companie, şi vreti să aveţi o bază rapidă de dezvoltare, ZohoCreator este o soluţie adoptată de foarte multe companii la nivel mondial. Avantajul cu care vine ZohoCreator este că vine cu un design în standard şi cu posibilitatea de a crea nişte formuri, să zicem un form în care poţi să completezi datele clientului în cateva minute, doar îţi tragi cu mouse-ul de pe coloana de tipuri de câmpuri, în partea dreapta, un câmp, îi spui numele, îi spui că vrei să salvezi aici numele clientului, apoi emailul sau, numărul de telefon şi deja ai practic creată o bază de date cu clienţii tăi. Ar mai fi Tableau pe partea de chart-uri, pe partea de mailuri ar mai fi SendGrid şi mailGun. Şi e important, dacă ai un shop online, dacă ai un site chiar pe WordPress, partea de emailuri să o externalizezi cu astfel de servicii. Elimini riscul de a ajunge în folderul de spam. Ar mai fi Zapier, pe partea de automatizare. Zapier a reuşit să facă o chestie foarte faină, şi anume să pună la dispoziţie tot felul de mini-aplicaţii care fac posibilă conexiunea dintre alte aplicaţii. Spre exemplu prin Zapier poţi să conectezi un fîşier de spreadsheet din Google la site-ul tau. Sau prin Zapier poţi să iei date dintr-un spreadsheet şi să le trimiţi într-un CRM. 

(MB)(02:32:02) Iar pe partea de securitate, eu as recomanda antreprenorilor, mai ales celor care călătoresc mult, să folosească VPN-uri, îşi asigură şi securitate şi o navigare anonimă, iar când călătoresc în țări precum China sau alte țări unde democrația e mai slăbită, multe servicii sunt blocate. Nu au acces la Whatsapp, nu au acces la Zoom, la Skype, şi cu astfel de softuri, VPN (se pot cumpara online la aproximativ 10 euro/lună) toate comunicaţiile tale sunt criptate, şi poţi să ocoleşti firewall-urile acestea care te blochează în țările gen China, țările arabe. Iar dacă deții site-uri, sau vrei să intri pe un site, să fii intotdeauna atent să folosească https. E un protocol de securitate şi iaraşi te asiguri că datele sunt criptate. Dacă te loghezi cu un user şi o parolă nu-ți poate cineva intercepta aceste informaţii. Dacă nu foloseşti https, există riscul să îţi fie furate aceste date. Plus că, dacă eşti deţinătorul unui site, Google te depunctează foarte tare în căutări dacă foloseşti http. 

(AP)(02:33:42) Ar mai fi partea de version control, o chestie mai tehnică. Recomand antreprenorilor să se asigure că companiile cu care lucrează au implementat în companie version control la fiecare proiect. Ce face version control: Îţi oferă posibilitatea de a avea control asupra versiunilor de soft pe care le lansezi. Spre exemplu, ai un soft care funcţionează bine, se adaugă o funcţionalitate nouă, şi te trezeşti vineri după-masă sau luni dimineața că datorită acelei funcţionalități site-ul nu mai funcţionează. Prin version control se poate instant reveni la versiunea stabilă. Dacă nu ai version control, nu vei putea face lucrul acesta, va trebui programatorul să între în cod, să se uite de unde e problema, să se uite ce modificari a făcut, să încerce să-şi aducă aminte, dacă-i vorba de mai mulţi programatori pe acel proiect, cu atât mai rău. Aşadar recomand partea de version control şi pentru asta câteva nume: Gitlab, Github, Bitbucket.

(MB)(02:34:54) Cam atât am avut noi de spus, ne-a făcut plăcere.

(RC)(02:35:00) Multumesc că ai urmărit acest episod din TBF Show. Vreau să mulțumesc lui Alex şi lui Marius pentru prietenie, pentru timp şi pentru caracterul ireproșabil de care dau dovadă zilnic. Dacă ți-a plăcut un astfel de format, scrie-mi la contact@tbf.ro, şi vom mai înregistra episoade în care explicăm, pe înţelesul tuturor, lucruri care schimbă lumea în acest moment. Dacă vrei să fii anunțat de fiecare dată când lansam un nou episod din TBF Show, intră pe www.tbf.ro şi ai grijă să te abonezi. Până data viitoare, îţi urez mult succes şi, normal, rămâi nerezonabil!

TBF
Copy link
Powered by Social Snap