Termeni si Conditii Curs Digitalizare
Cu excepția cazului când se prevede în mod expres contrariul, cuvintele utilizate în acest document cu majusculă au următorul înțeles:
Client: orice entitate juridică care este interesată de Program/serviciile TBF și care efectuează plata conform Contractului. Client poate fi și persoană fizică (în vârstă de cel puțin 18 ani) dar în calitate de profesionist (comerciant, întreprinzător sau operator economic precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege), care efectuează plata conform Contractului.
Comanda (sau acceptarea Ofertei): manifestarea intenției Clientului, exprimată pe e-mail sau prin accesarea unui link trimis de TBF, de a achiziționa cel puțin un serviciu oferit de TBF, conform Ofertei.
Contract: acordul (contractul) la distanță încheiat între TBF și Client, având ca obiect furnizarea de către TBF de servicii specifice în beneficiul Clientului (sau în beneficiul angajaților/colaboratorilor Clientului), în condițiile prezentate mai jos în prezentul document și în oferta dedicată (care împreună constituie Contractul). Efectuarea plății, conform facturii emise de TBF, constituie acceptarea prezentelor Termene și Condiții și a Ofertei TBF și reprezintă încheierea valabilă a Contractului dintre dumneavoastră și TBF, în condițiile legii (în special, art. 9 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic – republicată), cu excepția cazului când părțile semnează un document separat scris în acest sens.
Eveniment: activități desfășurate în mod punctual, parte din Program, la o dată/locație comunicată de TBF/agreată de părți.
Ofertă: pachetul de servicii și tarife aferente comunicate de TBF, fie pe e-mail prin intermediul tbf.ro sau altă platformă digitală de comunicare.
Program: întregul ansamblu de activități de instruire de specialitate în antreprenoriat și managementul afacerilor organizate de TBF și detaliate la Art. 1 de mai jos.
S.C. TBF Apps S.R.L., cu sediul social în județul Mures, Târgu-Mureș, Str. Argeșului nr 13, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J26/1830/2019, CUI RO41670067, reprezentată legal de administrator Alex Pop, în calitate de Furnizor, denumită în continuare Furnizor sau TBF,
Și
Clientul, cu datele de identificare ce urmează a fi comunicate Furnizorului prin intermediul platformei TBF,
au agreat următoarele:
Art. 1 - Obiectul contractului. Desfășurarea serviciilor
1.1 În condițiile prevăzute în prezentul Contract, TBF organizează activități de instruire de specialitate în IT, Totul despre Digitalizare și Automatizare (“Program”), sub formă de curs, în grupe de antreprenori și/sau manageri, în general oameni din mediul de afaceri, care se întâlnesc online și primesc informații sub formă de curs, la subiectul agreat. (“Eveniment”).
1.2 Clientul dorește să facă parte din o astfel de grupă organizată de TBF. Părțile doresc o colaborare în acest sens.
1.3 Pe durata desfășurării Programului Clientul primește training specializat. Furnizorul, prin reprezentanții săi, trece Clientul și ceilalți Participanți din grupă, prin subiectul care este prezentat în oferta emisă de TBF (“Oferta”).
1.4 Zilele, orele de început și final ale Evenimentului se comunică Clientului în timp util de către reprezentanții TBF.
1.5 Programul are ca obiectiv asumarea și implementarea de către Client de noi cunoștințe și abilități, așa cum sunt menționate în Ofertă.
1.7 Clientul este reprezentat la Eveniment de unul sau mai mulți participanți.
1.8 Pentru pachetele standard, serviciile se desfășoară online, sub formă de webinarii. Pentru pachetele cu preț superior, serviciile se desfășoară online și/sau la o locație pusă la dispoziție de către reprezentanții TBF sau la sediul Clientului. Fiecate pachet este detaliat in Oferta aferentă, emisă de TBF, care se trimite Clientului înainte ca acesta să facă plata pentru Program.
1.9 Reprezentanții TBF livrează Clientului informațiile și instrucțiunile necesare pentru asimilarea și implementarea cu succes a Programului conform Ofertei, însă implementarea efectivă a acestuia rămâne responsabilitatea exclusivă a Clientului, împreună cu echipa lui, dupa finalizarea Evenimentului.
1.10 Prezentul contract este însoțit și trebuie interpretat împreună cu Politica de Confidențialitate a platformelor TBF accesibilă la adresa https://tbf.ro/politica-de-confidentialitate/
Art. 2 Durata contractului
Serviciile se prestează de către Furnizor la data menționată în Ofertă.
Art. 3 Preț și termeni de plată
3.1 Prețul agreat de Părți pentru serviciile prestate de Furnizor (“Preț”) este menționat în Ofertă.
3.2 Plata se face de către Client prin plata online, cu cardul, prin platforme autorizate în procesarea cardurilor, sau prin transfer bancar, conform instrucțiunilor din factura proforma.
3.3 Factura fiscală se emite de către Furnizor numai după debitarea cardului sau după încasarea sumei din proforma, și se va transmite la adresa de e-mail a Clientului.
3.4 Efectuarea plății confirmă înscrierea în Program a Clientului.
3.5 Prețul plătit de Client către TBF este nerambursabil.
Art. 4 Drepturile și obligațiile părților
4.1 Clientul se obligă să fie prezent și activ la activităţile de instruire pentru a permite TBF să furnizeze serviciile asumate conform prezentului Contract.
4.2 Clientul se obligă să plătească Prețul, în cuantumul și la termenul prevăzut de prezentul Contract și/sau Ofertă.
4.3 Clientul se obligă să folosească serviciile Furnizorului cu bună credință, cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în vigoare cu privire la activitatea pe care o desfășoară.
4.4 Clientul se obligă să respecte în totalitate prevederile legate de drepturile de autor și de drepturile de proprietate industrială asupra operelor puse la dispoziție prin intermediul TBF, precum și de protecția datelor cu caracter personal comunicate în derularea prezentului Contract și/sau prestării serviciilor tip BONUS/GRATUITATE, după caz. Clientul se obligă să utilizeze materialele puse la dispoziție de TBF, doar în compania sa, cu angajații acesteia, în strictă conformitate cu și în limitele stabilite pentru derularea Programului. De asemenea, Clientul se obligă (i) să informeze persoana/persoanele din compania sa care participă la Program cu privire la limitările menționate în prezentul articol și (ii) să se asigure că nici aceștia nu vor utiliza materialele TBF decât în cadrul companiei, fiind responsabil în solidar împreună cu aceste persoane pentru orice încălcare a obligațiilor prevăzute în articolelel 4.4 – 4.9 din prezentul Contract de către oricare dintre participanții la Eveniment, salariat sau colaborator al companiei Clientului.
4.5 Clientul este de acord și declară în mod expres faptul că va respecta drepturile TBF și că în executarea prezentului Contract, inclusiv prin intermediul comunicărilor, nu se încalcă și nu se va încalcă niciun drept al vreunei terțe părți, inclusiv și fără limitare la vreun drept de proprietate intelectuală, drept de păstrare a confidențialității sau de protecție a datelor cu caracter personal.
4.6 Clientul își asumă întreaga răspundere pentru crearea, personalizarea, administrarea, gestionarea, actualizarea și acuratețea datelor obținute ca urmare a instruirii din Eveniment și folosite după sesiunea de instruire oferită de Furnizor.
4.7 Clientul declară în mod expres că obligațiile corespunzătoare din Politica de confidențialitate sunt pe deplin asumate și respectate, conform dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, atât de persoana sa cât și de persoanele (salariați sau colaboratori ai Companiei) participante la Eveniment.
4.8 Clientul înțelege și este de acord cu termenii și condițiile Contractului.
4.9 Clientul este de acord că este singurul responsabil și va despăgubi Furnizorul pentru orice și întreg prejudiciu cauzat acestuia, deci atât pierderea efectivă cât și beneficiul nerealizat, ca urmare a oricăror acțiuni frauduloase din partea acestuia. Prin prezentul document Clientul înțelege și acceptă faptul că Furnizorul poate și va transmite datele acestuia către organele de anchetă, în cazul unui proces și investigații, conform legislației în vigoare.
4.10 TBF se obligă să asigure desfășurarea în condiții optime a Programului, conform tematicii și programului din Ofertă.
4.11 TBF garantează că deține toate autorizațiile și competențele necesare pentru prestarea serviciilor de instruire în cadrul Evenimentului, care fac obiectul prezentului contract.
4.12 TBF se obligă să se abțină de la orice acte sau fapte prin care ar putea prejudicia în vreun fel interesele sau imaginea Clientului.
4.13 TBF nu poate fi ținut răspunzător în cazul în care Clientul folosește resursele, aplicațiile și serviciile puse la dispoziție în scopuri ilegale sau imorale.
4.14 TBF nu își asumă răspunderea, în nici o situație, pentru nici o daună sau eroare pricinuită direct sau indirect, pentru nici o lipsă de profit directă sau indirectă (incluzând, dar fără a se limita la această enumerare: daune pentru pierderea profitului, întreruperea unor afaceri, sau alte daune pecuniare), suferite ca urmare a utilizării necorespunzătoare a serviciilor furnizate de Furnizor.
4.15 Părțile se obligă să aibă un comportament neagresiv, o atitudine profesională, un limbaj adecvat, lipsit de expresii jignitoare, în cadrul Evenimentului și a comunicărilor. Clientul înțelege și este de acord că va fi înlăturat din Eveniment de către reprezentanții TBF dacă nu respectă aceste prevederi. Prețul plătit nu se returnează.
4.16 Părțile se obligă să respecte întocmai celelalte obligații asumate în Contract.
4.17 În cazul excepțional (forță majoră) în care TBF nu mai poate susține Programul, se va restitui Clientului suma proporțională din Prețul plătit, pentru restul de Evenimente nesusținute.
Art. 5 Clauza de non-exclusivitate și confidențialitate
5.1 Pe întreaga durată a executării Contractului, Părțile pot să încheie alte contracte având obiect identic sau similar cu cel reglementat de prezentul document cu o terță parte, cu condiția să nu încalce sau să afecteze în vreun fel drepturile și interesele celeilalte Părți din prezentul contract.
5.2 Părțile de bună credință se obligă să păstreze confidențialitatea datelor de care au luat la cunoștință în executarea prezentului Contract, inclusiv însă în mod nelimitat cele cu privire la condițiile contractuale conținute de prezentul Contract.
5.3 Pentru prestarea în condiții optime a serviciilor prezentului Contract, se vor pune la dispoziția Părților informații cu caracter personal și confidențial. Părțile înțeleg importanța acestor date și își asumă în mod expres obligația de a păstra confidențialitatea datelor cu privire la care intră în contact în executarea prezentului Contract.
Art. 6 Încetarea contractului
6.1 Prezentul contract încetează prin acordul părților sau la expirarea duratei dedicată Programului.
6.2 Încetarea Contractului nu afectează obligațiile privind păstrarea confidențialității și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, astfel asumate în prezentul Contract, care rămân în vigoare și după încetarea Contractului, indiferent de cauză, pe durată nelimitată.
6.3 Prezentul Contract nu poate fi denunțat unilateral de către Client, conform Art. 8.4 de mai jos.
Art. 7 Notificări între părți
7.1 În accepțiunea părților contractante, orice notificare adresată de una dintre Părți celeilalte Părți este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă în scris, pe e-mail, la adresele prevăzute mai jos, respectiv:
Pentru Client: adresa de e-mail folosită la înscrierea la Program.
Pentru TBF: digital@tbf.ro
7.2 Notificările verbale nu sunt luate în considerare de niciuna dintre Părți.
Art. 8 Dispoziții finale
8.1 Prezentul Contract este guvernat de legea română. În cazul în care există neînțelegeri care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă, Părțile vor deduce litigiul spre judecată instanțelor competente din București.
8.2 Niciuna dintre Părți nu este autorizată să cedeze total sau parțial drepturile și/sau obligațiile sale ce decurg din prezentul Contract, decât cu acordul prealabil, scris, al celeilalte Părți.
8.3 Părțile declară că au luat la cunoștință toate clauzele prezentului Contract și acestea sunt acceptate și asumate în mod expres prin plata facturii aferente Ofertei, orice înțelegere anterioară care nu este cuprinsă în Contract neproducând efecte juridice între acestea.
8.4 Contractul se încheie pe o durată de 12 (douăsprezece) luni, conform ofertei emisă de TBF. Programul a fost conceput (atât din punct de vedere al structurării informațiilor și a etapizării predării și implementării acestora cât și din punct de vedere financiar) ca un întreg, astfel încât pentru asimilarea cu succes a acestuia se impune parcurgerea integrală de către Client a Programului. În aceste condiții, prezentul Contract nu poate fi denunțat unilateral de către Client. Prezenta dispoziție constituie clauză neuzuală pe care Clientul declară în mod expres că o înțelege și că o acceptă, conform art. 1203 Cod civil.
Ultima actualizare: 28.10.2022